Cine rămâne să gestioneze problema atunci când primarii și guvernele se încurcă în hârtii? În centrul atenției se află Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, care vorbește despre deciziile adoptate pe vremea în care Ilie Bolojan era prim-ministru și despre modul în care acele ordonanțe au afectat administrațiile locale. Tema nu e nouă: tensiunea dintre autoritățile centrale și primării are rădăcini istorice în administrarea publică și reapare acum sub forma unor ordonanțe interpretate diferit și aplicate cu efecte neașteptate.
Olguța Vasilescu afirmă că l-a considerat pe Ilie Bolojan un primar bun, însă odată ajuns premier acesta ar fi comis numeroase greșeli în privința ordonanțelor ce vizează administrația publică locală. Ea spune că, în general, nu are încredere în activitatea ministerelor, în special în modul în care acționează Ministerul de Finanțe, deoarece primăriile au suferit lovituri grele recent. Multe dintre ordinele ministrului au fost cunoscute de autoritățile locale abia la apariția lor în Monitorul Oficial, ceea ce a lăsat puțin timp pentru reacție și a generat confuzie. Olguța ridică întrebarea legitimă de ce o lege pare obligatorie pentru unii și opțională pentru alții, semnalând o aplicare inegală nedorită.
Întrebată direct dacă are încredere în Ilie Bolojan, Vasilescu a spus că îl respecta ca primar, dar că în mandatul de premier au apărut multe erori. Ea dă exemplul ordonanței 38, în care, spune ea, au apărut prevederi ambigue, cum ar fi impunerea unei amenzi de 100.000 de lei pentru conducătorii de instituții, legată de termene pe care administrațiile locale nu le vor putea respecta. Observația ei e clară și dură: un primar de comună nu încasează o astfel de sumă într-un mandat, astfel că sancțiunea este nerezonabilă și greu de suportat pentru administrațiile mici. Această critică reflectă o problemă reală: normele centrale, elaborate fără consultări suficiente, pot produce consecințe disproporționate în teritoriu.
Olguța a mai criticat și OUG 52, revendicare comună a mai multor primari, care interzice achiziții considerate esențiale pentru funcționarea curentă a instituțiilor. În practică, astfel de interdicții blochează capacitatea primăriilor de a-și desfășura activitatea normală, de la plăți curente până la achiziții necesare pentru serviciile publice de bază. E o situație în care reguli stricte, chiar dacă bine intenționate, ajung să împiedice activitatea administrațiilor locale și să înrăutățească problemele pe care ar fi trebuit să le rezolve.
Analiza sugerată de declarațiile Olguței Vasilescu readuce în discuție tema responsabilității în elaborarea actelor normative. Ordonanțele de urgență, gândite pentru a rezolva rapid probleme, pot introduce termeni tehnici sau sancțiuni nepuse la încercare în realitatea primăriilor mici. Când sancțiunile sunt disproporționate sau termenele nerealiste, consecințele ajung la cetățeni prin serviciile publice afectate. Exemplul amenzii de 100.000 de lei din Ordonanța 38 și restricțiile din OUG 52 sunt probe concrete pentru o discuție mai amplă despre consultarea autorităților locale și despre echilibrul între controlul central și autonomia administrațiilor locale.
Ilie Bolojan apare aici ca un caz de tranziție: primar apreciat local, dar cu decizii ca premier considerate problematice de unii colegi din administrație. Problema nu e neapărat persoana, ci mecanismul: ordonanțele elaborate sau publicate fără transparență și fără perioade rezonabile de acomodare riscă să genereze confuzie și pierderi financiare pentru primării. Dincolo de nemulțumiri, rămâne întrebarea practică: cum pot fi create proceduri care să prevină astfel de erori și să asigure că legislația este fezabilă pentru toate nivelurile administrației?
Ordonanța 38, OUG 52, amenda de 100.000 de lei și reacția primarilor sunt elemente care evidențiază un dezechilibru între decizia centrală și capacitatea locală de implementare. Cazul subliniază necesitatea unor consultări reale între ministere și primării și a unui calendar de implementare care să țină cont de realitățile financiare și administrative ale comunelor și orașelor. Fără astfel de corecții, măsurile menite să reglementeze riscă să se transforme în poveri.
Ordonanța 38 prevede amenzi de 100.000 de lei, iar OUG 52 restricționează achiziții esențiale pentru primării; aceste două aspecte apar direct în discuțiile publice și influențează concret bugetele și funcționarea administrațiilor locale. Cum ar arăta un proces normativ care să prevină astfel de erori? Consultări largi, perioade de tranziție, clarificarea mecanismelor de aplicare și, după caz, corecții rapide pentru a evita sancțiuni disproporționate sunt pași evidenți. De asemenea, ar fi util ca publicarea în Monitorul Oficial să fie însoțită de mecanisme care să alerteze direct primăriile și să le ofere timpul necesar pentru conformare.
Voi ce părere aveți: ar trebui ordonanțele care vizează administrațiile locale să fie obligatoriu discutate cu asociațiile primarilor înainte de publicare?
Fii primul care comentează