Încă de când au apărut primele aparate radiocomandate la începutul secolului XX, iar apoi dronele au intrat în limbajul militar și civil, discuțiile despre modul de gestionare a acestora s-au schimbat constant. În prezent, tema e Legea antidronă din România: cine are dreptul să doboare drone, în ce circumstanțe și ce elemente lipsesc pentru ca măsurile să fie aplicate rapid și clar.
Legea antidronă a fost promulgată în mai de Ilie Bolojan, pe atunci președinte interimar, și acordă Armatei competența de a doborî aparate de zbor fără pilot. Pe hârtie, textul clarifică intervenția militară atunci când aceste aparate pun în pericol populația sau infrastructuri critice. Problema practică este însă alta: regulamentul de aplicare, adică regulile detaliate după care militarii trebuie să acționeze, nu a fost încă adoptat. Fără aceste norme, legea rămâne neterminată și aplicarea ei poate întâmpina blocaje administrative.
Normele de aplicare stabilesc detalii cheie: cine ordonă atacul, cine ia decizia finală ca un aparat să fie distrus, ce tip de echipament militar este permis și cum se procedează pentru a minimiza riscul pentru civili. Sunt elemente care nu par spectaculoase, dar fac diferența între o reacție promptă și o întârziere posibil costisitoare. Surse Digi24 transmit că aceste norme ar urma să fie puse pe agendă la următoarea ședință CSAT, dar nu a fost comunicată o dată concretă. Astfel, aproape patru luni au trecut de la promulgare fără cadrul procedural necesar punerii în practică a legii.
Situația are două perspective. Pe de o parte, absența normelor creează o vulnerabilitate procedurală: militarii ar putea fi nevoiți să ceară confirmări succesive, ceea ce introduce secunde, sau chiar minute, în care o dronă periculoasă rămâne activă. În teorie, aceste fluxuri de comunicare între piloți, superiori și, eventual, autorități sunt menite să prevină erorile, dar în practică pot întârzia o intervenție necesară. Pe de altă parte, chiar fără norme, Armata are obligația constituțională de a proteja cetățenii. Asta înseamnă că, dacă o dronă amenință direct o locuință, un bloc sau o clădire guvernamentală, militarii pot interveni pentru a o distruge, invocând prerogativele generale de apărare a populației. Practic, există deja o marjă de manevră, dar una flexibilă și dependentă de evaluările de la fața locului.
Cazurile din regiune, precum incidentele cu drone rusești care au intrat în Polonia și reacțiile autorităților de la Varșovia, demonstrează că problema nu e doar teoretică. Țările se confruntă cu situații în care reacția rapidă e esențială, iar reglementările interne pot face diferența între o măsură eficientă și o cursă birocratică. În România, aprobarea normelor ar putea reduce timpii de reacție la câteva secunde, iar clarificarea responsabilităților ar diminua riscul unor decizii contradictorii sau întârziate.
Legea reprezintă un pas legislativ semnificativ, dar fără normele de aplicare rămâne incompletă. Implementarea implică aspecte tehnice, juridice și operaționale: protocoale de comunicare, limite privind echipamentele utilizate, responsabilități exacte ale comandanților și proceduri pentru protejarea civililor în timpul intervențiilor. Toate acestea trebuie discutate și asumate în forurile competente pentru ca legea să funcționeze în scenarii reale.
Normele așteptate la CSAT sunt cruciale nu pentru a schimba principiul legii, ci pentru a transforma principiul în acțiune clară și rapidă. În lipsa lor, răspunsul rămâne la latitudinea judecății militare și la obligația generală de protecție a populației, oferind soluții ad-hoc dar fără garanția uniformității și promptitudinii în toate situațiile.
Legea a fost publicată în mai, normele lipsesc, iar timpul de așteptare poate fi esențial atunci când fiecare secundă contează. Dacă procesul decizional de la nivel înalt se prelungește, intervențiile pot fi marcate de consultări suplimentare în loc de reacții imediate. De aceea, aprobarea urgentă a normelor de aplicare nu este un simplu detaliu birocratic, ci un element care poate salva timp prețios în situații critice.
Odată adoptate, normele vor clarifica cine decide, în ce condiții și cu ce mijloace se acționează, oferind un cadru predictibil pentru intervențiile militare asupra dronelor. Până atunci, Armata rămâne obligată să apere cetățenii, dar acțiunile sale pot depinde mai mult de circumstanțe și de evaluarea imediată a riscului. Cum ar putea arăta concret o procedură: un comandant local ar primi autoritatea de a ordona doborârea în caz de amenințare directă, iar folosirea unui anumit tip de echipament ar trebui aprobată din timp pentru a evita întârzierile; aceste elemente sunt exact ce așteaptă aprobarea la CSAT.
Legea antidronă e deja semnată, dar normele de aplicare lipsesc; fără ele, reacțiile pot fi mai lente, deși Armata poate interveni pentru a proteja populația. Crezi că aprobarea rapidă a normelor ar reduce semnificativ riscurile în situațiile reale descrise mai sus?
daaar, norme pls, că altfel ne jucăm de-a apocalipsa.
da, bună treabă, dar cine pune regulile? stau cu frica de drona pe cap, ms.