Călătoria cu trenul a rămas emblema liderilor nord-coreeni: ultimele date indică faptul că Kim Jong-un a plecat din Phenian spre Beijing cu trenul luni, continuând o tradiție a familiei conducătoare de zeci de ani. De la bunicul care străbătea continente până la fiul care optează pentru vagoane blindate, trenul a funcționat mereu ca mai mult decât un mijloc de transport, este un birou mobil, un spațiu de întâlniri și, surprinzător, un depozit itinerant pentru elemente menite să impresioneze.
Procedura nu e deloc rară în rândul liderilor nord-coreeni: de la Kim Il-sung la Kim Jong-il și apoi Kim Jong-un, trenurile au fost utilizate pentru călătorii atât externe, cât și interne. În trecut, Kim Jong-un a călătorit astfel în China, Vietnam și Rusia, folosind trenuri speciale, probabil blindate, concepute să ofere securitate, confort și spațiu pentru un mare anturaj, agenți de pază, echipă medicală și facilități de comunicare. Unele vagoane sunt rezervate exclusiv liderului, altele servesc drept birou, restaurante sau locuri pentru două automobile blindate Mercedes, conform analizelor experților în transporturile nord-coreene.
Interioarele sunt la fel de spectaculoase pe cât poate prezenta propaganda. Un material TV din 2018 i-a surprins pe Kim și pe oficialii chinezi discutând într-un vagon spațios, amenajat cu canapele roz. Era vizibil și vagonul cu biroul său, prevăzut cu masă, scaun și o hartă a Chinei și a Peninsulei Coreene pe perete. Imagini din 2020 înfățișau un vagon cu lustre în formă de floare și scaune cu imprimeu de tip zebră, folosit în timpul unei vizite într-o zonă afectată de un taifun. Până și preferințele culinare devin parte a narativei: o carte despre Orient Express menționează că în trenul lui Kim Jong-il au fost aduse din Paris cutii cu vinuri din Bordeaux și Beaujolais, alături de homari vii, detalii care arată cum călătoriile oficiale pot semăna uneori cu o demonstrație de rafinament pentru un cerc restrâns.
Pe plan tehnic, traversarea frontierelor cere adaptări. Când trenurile nord-coreene intră în Rusia, trebuie ajustate la frontieră din cauza ecartamentelor diferite; pentru China această procedură nu e necesară, însă locomotivele chineze preiau frecvent trenul la graniță pentru că mecanicii locali cunosc mai bine semnalele și rețeaua, explică foști specialiști. Analize ale imaginilor mediatice arată că la anumite summituri vagoanele lui Kim erau tractate de locomotive verzi DF11Z, cu numere de serie care sugerează că erau rezervate oficialilor de rang înalt. Pe rețeaua chineză trenul poate rula cu până la 80 km/h, în timp ce pe șinele nord-coreene viteza maximă atinge de regulă circa 45 km/h, ceea ce influențează durata și logistica deplasărilor.
Istoria familiei Kim este strâns legată de trenuri. Kim Il-sung a călătorit frecvent cu trenul până la moartea sa în 1994; Kim Jong-il a folosit în exclusivitate acest mijloc pentru deplasările externe, inclusiv pentru lungi călătorii în Rusia. Un episod notoriu este moartea sa de la sfârșitul anului 2011, survenită într-unul din trenuri, vagonul fiind expus acum la mausoleul său. În plus, trenul este utilizat ca instrument propagandistic: televiziunea de stat a difuzat de-a lungul anilor tururi naționale și vizite în teren, prezentate ca moduri prin care liderii se întâlnesc cu cetățenii sau inspectează culturile agricole, de exemplu, în 2022 a fost prezentat drept un „tur exhaustiv cu trenul” pentru verificarea culturilor de porumb și promovarea unei viziuni oficiale asupra societății.
Există și aspecte practice: pentru siguranță, de obicei sunt folosite mai multe trenuri, fiecare având între 10 și 15 vagoane, unele pentru odihna liderului, altele pentru personalul de protecție și medical, precum și spații pentru comunicații și logistică. Vagoanele pot conține camere de întâlniri, restaurante și spații de depozitare pentru vehicule blindate. Imaginile și materialele difuzate oferă ocazional publicului intern fragmente din această lume pe șine, contribuind la portretizarea familiei conducătoare ca fiind mereu prezentă și activă în țară.
Privită mai amplu, povestea trenurilor nord-coreene combină tradiție, motive de securitate și spectaculozitate politică. Călătoriile cu trenul au reprezentat atât soluția practică a unei elite izolate, cât și un simbol folosit pentru a sugera o legătură permanentă între conducere și teritoriu. În același timp, adaptările tehnice la trecerea frontierelor, selecția locomotivelor și aspectele logistice dezvăluie un nivel de cooperare discretă între state în privința transportului liderilor. Există aici o intersecție interesantă între imagine, tehnologie și strategie: așa cum trenul permite deplasări lente, dar controlate, la fel politica externă și ritualurile de stat se bazează adesea pe gesturi atent calculate.
Ce părere ai despre modul în care un mijloc de transport poate deveni în același timp un simbol politic și un spațiu privat?
Proverb românesc: Graba strică treaba.
Fii primul care comentează