Știrea privind declarațiile lui Kim Jong-un la Adunarea Supremă a Poporului din Coreea de Nord, rostite duminică, 21 septembrie, readuce în prim-plan una dintre cele mai durabile tensiuni din peninsula coreeană: controversa legată de programul nuclear de la Phenian și negocierile, sau absența lor, cu Washingtonul și Seulul. Istoria acestor dispute alternează între episoade de escaladare și inițiative diplomatice, iar discuțiile recente amintesc de întâlnirile surprinzătoare dintre Kim și Donald Trump din 2018–2019, care au contrazis normele tradiționale ale diplomației.
Kim Jong-un a declarat, în fața delegaților adunării, că programul nuclear al Coreei de Nord nu este subiect de negociere. El a susținut că sancțiunile impuse de comunitatea internațională nu au făcut decât să întărească hotărârea regimului de la Phenian și că arsenalul nuclear nu va fi trocul pentru ridicarea restricțiilor economice. În aceeași intervenție, liderul nord-coreean a menționat că, dacă Statele Unite ar renunța la obsesia pentru denuclearizare, ar exista posibilități de dialog, o formulare menită să lase ușa întredeschisă, dar fără concesii clare privind armele nucleare.
Contextul regional face ca aceste afirmații să aibă un ecou imediat. Noul președinte sud-coreean, Lee Jae-myung, a pledat pentru o abordare diplomatică și pentru pași treptati care să diminueze tensiunile, cerând și sprijinul președintelui american Donald Trump, având în vedere relația personală anterioară dintre Trump și Kim. Liderul nord-coreean a catalogat însă aceste inițiative drept nesincere și i-a acuzat pe Washington și Seul că urmăresc, în continuare, slăbirea regimului de la Phenian.
Situația de la fața locului arată că sancțiunile nu au oprit activitatea militară nord-coreeană. Estimările sud-coreene sugerează că Phenianul ar putea adăuga anual între 15 și 20 de focoase nucleare la arsenalul său, o valoare care, dacă se confirmă, ar modifica dinamica strategică din regiune. În iulie, Kim Yo Jong, sora liderului, a ironizat eforturile lui Trump de a obține denuclearizarea, reafirmând că statutul de putere nucleară este ireversibil pentru Coreea de Nord. Această poziție fermă a regimului complică și mai mult perspectiva negocierilor.
Există, pe de altă parte, și elemente de ambiguitate personală și memorie diplomatică: Kim Jong-un a evocat cu nostalgie întâlnirile sale cu Trump din primul mandat, iar fostul președinte american a lăsat deschisă opțiunea unei noi discuții. Astfel, persistă un spațiu incert între retorica dură a Phenianului și gesturile care pot relua dialogul, fie doar simbolic, fie cu potențial real de negociere.
Dezbaterile despre sancțiuni, denuclearizare și securitate regională revin la dileme vechi: cum să echilibrezi presiunea internațională cu oportunitățile diplomatice și câtă încredere pot inspira promisiunile când interesele strategice par să le depășească. Mențiunea concretă a cifrei de 15–20 de focoase pe an oferă o idee asupra ritmului de înarmare estimat de Seul, iar numele Kim Yo Jong și Lee Jae-myung ilustrează cine modelează discursul public de pe ambele părți ale frontierei. Construirea unei soluții durabile necesită nu doar întâlniri memorabile la vârf, ci și măsuri practice, verificabile, care să reducă îngrijorările vecinilor și să ofere alternative credibile la înarmarea rapidă. Ce crezi că ar trebui să prioritizeze comunitatea internațională: intensificarea presiunii prin sancțiuni sau reluarea negocierilor pe baza unor pași concreți de verificare?
Fii primul care comentează