Kim Jong-un a devenit în centrul atenției globale, alături de Xi Jinping și Vladimir Putin, la parada din Piața Tiananmen din Beijing, eveniment care ilustrează cât de mult și-a modificat statutul pe scena internațională în ultima perioadă. De la moștenirea familiei care a condus Coreea de Nord până la negocieri și alianțe contemporane, traseul său reflectă un amestec între practici politice vechi de decenii și ambiții recent construite. În perspectivă istorică, liderii peninsulei coreene au manevrat de mult timp relațiile cu China și Rusia pentru a-și conserva influența, iar Kim pare să fi perfecționat arta de a valorifica rivalitățile marilor puteri în beneficiul regimului său.
La preluarea puterii în 2011, mulți îl subapreciau sau îl ridiculizau pe tânărul succesor, concentrându-se pe aspectul său fizic și experiența restrânsă. Azi, imaginea e diferită: Kim este văzut ca un lider consolidat al Coreei de Nord, capabil să creeze legături strategice cu Moscova și Beijingul și să transforme izolarea istorică într-un avantaj de negociere. A supraviețuit luptei pentru putere internă, a înlăturat opoziția considerată periculoasă pentru regimul său și a condus programul nuclear nord-coreean până la punctul în care a forțat chiar și președinți americani la negocieri directe. Asta nu îl face agreabil, ci eficient în urmărirea scopurilor sale geopolitice.
Vizita sa la Beijing și apariția pe aceeași tribună cu Xi și Putin marchează o schimbare de paradigmă: un lider nord-coreean nu mai este doar o prezență marginală la un eveniment internațional, ci un partener de dialog semnificativ în rândul autocrațiilor care contestă influența occidentală. Relațiile oficiale dintre Coreea de Nord, China și Rusia au fost odinioară modelate de sancțiunile ONU susținute de Beijing și Moscova; acum, apropierea pare să evolueze spre o cooperare pragmatică. Imaginea lui Kim alături de cei doi lideri și momentele în care păreau chiar să discute la microfon indică o schimbare vizibilă a poziției Coreei de Nord.
Dimensiunea militară a evoluției nord-coreene este la fel de remarcabilă. În 2024, parteneriatul cu Rusia s-a transformat într-o cooperare mai aprofundată, iar Kim a trimis aproximativ 14.000 de soldați nord-coreeni să lupte în zona Kursk, în sprijinul eforturilor ruse. Surse sud-coreene notează că în jur de 2.000 dintre aceștia și-au pierdut viața acolo. Ca recompensă, Coreea de Nord a obținut atât finanțare, cât și tehnologie militară, dar și un statut geopolitic extins, implicându-se acum în dinamici care influențează nu doar Asia de Est, ci și marginile Europei. Astfel, regimul nord-coreean nu mai este doar un actor regional, ci unul cu o prezență globală palpabilă.
Dincolo de aspectele militare și strategice, diplomația lui Kim reprezintă o lecție clasică de balansare. De-a lungul Războiului Rece, liderii nord-coreeni au știut să profite de rivalitățile dintre Beijing și Moscova; Kim pare să fi adaptat acea practică la contururile actuale. El mizează pe zâmbete diplomatice, întâlniri bilaterale cu fiecare dintre cei doi lideri și pe extragerea de avantaje materiale și politice de la ambele părți. În acest fel reușește să maximizeze sprijinul economic, militar și tehnologic fără a se lega definitiv de vreuna dintre cele două puteri.
Un element esențial rămâne totuși relația cu Statele Unite și, în special, perspectiva unui nou dialog cu fostul președinte Donald Trump. Trump a subliniat în declarațiile recente că s-au înțeles bine în mandatul anterior și că așteaptă o nouă întâlnire. Pentru Kim, orice viitoare negociere cu SUA ar trebui demarată dintr-o poziție de forță; de aceea apropierea de Xi și sprijinul oferit de Rusia sunt instrumente utile pentru consolidarea poziției sale. Pe scurt, aparența de armonie între cei trei lideri de pe tribuna din Tiananmen ascunde calcule geopolitice precise: Kim dorește să negocieze dintr-o poziție mai solidă, iar alianțele actuale îi oferă această oportunitate.
Fotografiile și imaginile difuzate în presa internațională, inclusiv cele publicate de agenția oficială nord-coreeană KCNA care-l înfățișează pe Kim alături de fiica sa Kim Ju-ae la spectacole sau evenimente oficiale, întăresc portretul unui lider care gestionează atât frontul intern, cât și pe cel extern. Prezența fiicei sale la astfel de manifestări pare să confirme strategia dinastică a regimului, în timp ce interacțiunile cu Xi și Putin arată o integrare mai pronunțată în cercurile puterii regionale.
Analizele media arată că gazdele chineze i-au manifestat o curtoazie considerabilă lui Kim, semn că Beijingul recunoaște câștigurile Phenianului și ia în calcul efectele apropierii dintre Rusia și Coreea de Nord asupra propriilor interese. Chiar dacă o întâlnire trilaterală extinsă ar fi dificilă din motive protocolare sau practice, relațiile bilaterale dintre cei trei lideri sunt suficiente pentru a modifica ecuația regională. China are un interes clar în menținerea unei relații stabile cu Phenianul, iar diminuarea influenței chineze de către Rusia este un aspect pe care Xi îl urmărește cu atenție.
Referitor la cooperarea militară, există posibilitatea ca exercițiile comune să devină tot mai frecvente, după modelul colaborărilor pe care Statele Unite le desfășoară cu aliații din Asia. Pentru Kim, astfel de manevre ar întări atât capacitățile militare, cât și prestigiul internațional al Coreei de Nord. Totuși, miza principală rămâne în continuare un acord cu Statele Unite. Iar faptul că Donald Trump a indicat disponibilitatea pentru o nouă întâlnire accentuează importanța rolului pe care Xi îl poate avea în facilitarea unei asemenea negocieri.
Kim Jong-un a trecut de la subestimare la a fi unul dintre actorii semnificativi în politica globală. Evoluția sa include consolidarea unei puteri nucleare, cooperarea militară cu Moscova și o apropiere strategică de Beijing. Toate acestea nu îl transformă într-un aliat perfect pentru nimeni, dar îi oferă pârghii pentru a negocia dintr-o poziție mai puternică. Dacă va avea loc o nouă rundă de discuții cu Statele Unite, momentul și condițiile vor fi în mare parte determinate de legăturile sale cu Xi și Putin, precum și de performanța militară și diplomatică a regimului său.
Fotografiile KCNA din 24 și 29 iunie 2025, care-l înfățișează pe Kim și pe fiica sa la spectacole sau pe tribune oficiale, și prezența sa la parada din Tiananmen pe 29 iunie sunt indicii vizibile ale unei schimbări strategice. Trimiterea a mii de soldați în Ucraina și pierderile suferite acolo subliniază și costurile concrete ale unei politici externe mai agresive. Aceasta nu mai este doar politica internă a Coreei de Nord: a devenit una cu efecte continentale și globale.
Tabloul final nu este simplu: Kim rămâne conducătorul unei țări foarte închise, dar cu instrumente externe din ce în ce mai eficiente. Avansul său pe scena mondială combină elemente tradiționale de diplomație asimetrică cu manevre militare și mize economice. Rămâne de văzut cât de departe îl vor duce aceste strategii, însă faptul că a urcat pe aceeași scenă cu Xi și Putin spune multe despre direcția curentă a relațiilor internaționale. Crezi că o eventuală întâlnire între Kim Jong-un și Donald Trump ar putea modifica substanțial percepția internațională asupra Coreei de Nord?
asta cu tribuna la beijing e eye-opener, serios. nu m-aș mira deloc dacă Kim încearcă să negocieze cu trump dintr-o pozitie mai tare acum, mai ales dupa ce a primit avansuri militare si tech de la rusi. btw, trimiterea de trupe in zona kursk si pierderile alea (2k zice presa) arata ca nu e doar spectacol — costa omeni si resurse. China pare sa-l tolereze mai mult din calcule proprii, nu din simpatie; xi vrea stabilitate la granita, nu un aliat prea independent. daca trump se intalneste iar cu Kim, publicul va vedea un leader mai “validat”, dar tot rămâne chestie ipocrita: unii vor zice ca ii da legitimitate, altii ca e doar diplomatie de suprafață. personal, nu cred ca lumea se transforma peste noapte, dar da, imaginea Coreei de Nord e mult mai puternica azi — si asta schimbă jocul, in special pentru asia si pentru modul in care UE/US vor reacționa. vezi să nu se complice mai mult totul.