Kelly T. Clements, înalt comisar adjunct al UNHCR, a afirmat la Damasc că, în contextul schimbărilor recente, circa 1, 7 milioane de persoane strămutate în interiorul Siriei în timpul conflictului s-au întors în comunitățile lor, în timp ce autoritățile centrale interimar au recâștigat controlul asupra unor vaste porțiuni de teritoriu. Vizita ei, care a durat câteva zile, a constituit o oportunitate de a observa direct o nouă etapă în gestionarea celui mai extins val de strămutare din ultimii ani.
Conflictul din Siria, început în martie 2011, a depășit 14 ani, provocând pierderi umane și efecte sociale greu de măsurat. Estimările indică aproape jumătate de milion de decese și strămutarea aproape a jumătate din populația prebelică, când Siria avea în jur de 23 de milioane de locuitori. Pe lângă cei 1, 7 milioane care s-au reîntors în interiorul țării, peste cinci milioane de sirieni au căutat protecție în străinătate, în special în statele vecine.
Clements a descris perioada ca fiind una dinamică, sugerând că schimbările teritoriale și politice pot genera atât provocări, cât și posibilități pentru soluții durabile la problema strămutării. Reîntoarcerile voluntare în comunitățile de origine ridică probleme practice: reabilitarea locuințelor, accesul la servicii esențiale, siguranța și mijloacele de subzistență. Aceste aspecte nu dispar odată cu revenirea oamenilor acasă; ele se transformă, dacă se poate spune astfel, în sarcini urgente de reconstrucție socială și administrativă.
Contextul regional și cel internațional rămân esențiale: valurile de refugiați spre țările vecine au generat presiuni economice și politice considerabile, iar orice strategie pe termen lung trebuie să armonizeze asistența umanitară cu politici de reintegrare și dezvoltare. Rămâne de văzut dacă revenirea va duce la repopulări stabile ale zonelor afectate sau dacă circumstanțele vor provoca noi deplasări. În mod similar, autoritatea centrală care își reia controlul va fi evaluată nu doar în funcție de fronturi, ci și prin capacitatea administrativă de a facilita întoarcerea și refacerea rutinei zilnice pentru locuitori.
Tema mai amplă privește legătura dintre transformările geopolitice și viața cotidiană a populațiilor afectate: cum influențează realitățile politice deciziile individuale și colective și în ce măsură intervențiile internaționale pot susține procese locale de reconstrucție. Istoria recentă a regiunii arată că revenirea acasă nu este doar un gest fizic, ci și unul social și economic, locuințele pot fi disponibile, însă școlile, locurile de muncă și încrederea în instituții sunt elemente mult mai greu de refăcut. În plus, experiențele migranților și ale refugiaților din țările gazdă modelează așteptările și resursele pe care aceștia le pot aduce înapoi, în caz de revenire.
Impactul acestor schimbări asupra stabilității pe termen lung a Siriei și a regiunii rămâne incert. Creșterea numărului de reveniri poate semnala o revenire la normalitate, dar fără investiții consistente în infrastructură, servicii și reconciliere socială, revenirea rămâne incompletă și fragilă. Cum pot actorii regionali și comunitatea internațională sprijini procese care să transforme aceste reveniri în readaptări durabile pentru populație?
Fii primul care comentează