Kaja Kallas: reacție la defilarea militară comună a lui Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong‑un din Beijing

Despre reuniunea de la Beijing dintre Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong‑un se discută pretutindeni: cei trei s‑au afişat împreună pe 3 septembrie la o paradă cu pronunţat caracter militar, iar reacţiile din Europa nu au întârziat. Încă din vremurile Conferinţei de la Yalta şi până la summit‑urile recente, marile puteri au folosit apariţii publice pentru a transmite mesaje geopolitice; ceea ce s‑a văzut la Beijing seamănă cu o demonstraţie menită să arate alianţe şi intenţii comune, nu doar festivitate.

Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a calificat întâlnirea drept o provocare directă la adresa ordinii internaţionale şi a afirmat clar că Rusia nu poartă singură războiul din Ucraina: China îi acordă sprijin. Aceasta a fost poziţia exprimată anterior unei conferinţe a Comisiei Europene dedicate acordului comercial cu Mercosur şi reluată ulterior în faţa Institutului pentru Studii de Securitate al UE din Bruxelles. Kallas a menţionat că Putin, Kim şi Xi au apărut public împreună pentru prima oară, proiectând, după părerea ei, o viziune a „păcii prin forţă militară”, o imagine care nu corespunde intereselor Europei privind stabilitatea.

Evenimentul de la Beijing a cuprins o paradă impunătoare, prezentată ca o demonstraţie de forţă militară şi diplomatică. Liderii au profitat de ocazie pentru a transmite mesaje despre relevanţa şi ambiţiile lor: Xi Jinping a descris China drept o ţară „de neoprit”, iar prezenţa comună cu Putin şi Kim a generat temeri legate de un efort coordonat pentru remodelarea arhitecturii globale de securitate. Kallas a subliniat că declaraţiile despre schimbări „nemaiîntâlnite de un secol” nu sunt lipsite de consecinţe şi că Europa trebuie să riposteze.

Mesajul venit dinspre Bruxelles a fost limpede: în faţa acestor tensiuni geopolitice, Uniunea Europeană trebuie să‑şi consolideze puterea pentru a juca un rol complet pe scena internaţională. Kallas a indicat şi un exemplu concret în care unitatea europeană a lipsit când era esenţială: criza din Gaza. Ea a remarcat că incapacitatea statelor membre de a se coordona în privinţa sancţiunilor împotriva Israelului reflectă o lipsă de coeziune care subminează eficienţa influenţei geopolitice a UE. Situaţia umanitară din Fâşia Gaza, descrisă ca fiind catastrofală şi chiar marcată de evaluările ONU privind riscul de foamete la sfârşitul lui august, accentuează necesitatea unei reacţii comune. Kallas a îndemnat cele 27 de state membre să arate curaj politic şi să adopte decizii comune, nu doar declaraţii de intenţie.

Dezbaterile stârnite de parada de la Beijing reiau în prim‑plan întrebarea despre modul în care marile puteri îşi construiesc influenţa: prin exerciţii militare comune, parteneriate economice sau discursuri programatice despre ordinea mondială. Imaginea celor trei lideri pe aceeaşi scenă a stârnit reacţii puternice în capitalele europene, pentru că pune problema coerenţei şi capacităţii UE de a răspunde eficient la schimbări strategice. Critica Kaja Kallas porneşte de la premisa că diplomaţia şi politica externă europeană au nevoie nu doar de vorbe, ci de instrumente concrete şi de o unitate reală între membre.

Reamintirea unor întâlniri istorice între puteri, fie cele care au definit ordinea postbelică, fie evenimente mai recente, arată că astfel de spectacoluri publice produc adesea efecte practice: aliniamente, sancţiuni, redistribuiri de resurse militare şi economice. Pentru Europa, miză este clară: să se asigure că reacţia sa la o scenă globală tot mai competitivă nu rămâne doar retorică, ci devine strategică. Kaja Kallas a invocat exemple concrete, numele liderilor, data apariţiei publice şi problema Gaza, precum şi cifrele şi avertismentele ONU legate de foamete, pentru a sublinia că discuţiile trebuie urmate de acţiune.

Parada de la Beijing şi reacţiile Europei ridică întrebări mai profunde despre echilibru de putere, suveranitate şi responsabilitate colectivă. Relaţiile dintre China, Rusia şi Coreea de Nord, precum şi poziţia UE, vor contura agenda diplomatică în lunile care urmează, iar dezbaterile despre sancţiuni, sprijin pentru Ucraina sau răspunsuri la crize umanitare vor reveni cu siguranţă în prim‑plan. Cum se traduce, concret, cerinţa de „curaj politic” în politici publice rămâne o întrebare deschisă: vizează consolidarea capacităţilor defensive, revizuirea lanţurilor economice sau instrumente diplomatice mai coerente?

Textul se referă la întâlnirea din 3 septembrie, prezenţa lui Xi, Putin şi Kim şi reacţia Kaja Kallas, dar subiectul persistă: cum vor reacţiona statele europene la paşii comuni ai altor puteri? Crezi că UE dispune acum de resursele politice necesare pentru a acţiona unitar şi eficient?