Jürgen Thebrath, jurnalist german recunoscut pentru investigaţii care au influenţat politici publice, a încetat din viaţă pe 10 noiembrie, la vârsta de 78 de ani. Considerat de mulţi drept una dintre vocile marcante ale televiziunii publice germane, a activat zeci de ani la Westdeutscher Rundfunk şi în redacţiile ARD, influenţând atât publicul, cât şi reglementările din domeniul alimentar.
La mijlocul anilor 1980, televiziunea de investigaţie şi-a avut propriul său star: Thebrath, redactor la „Monitor” între 1985 și 1991, a realizat anchete care au exercitat presiune asupra autorităţilor. Cel mai cunoscut a fost materialul din iulie 1987 despre larve găsite în heringul proaspăt. Înregistrările şi relatările au provocat repulsie în rândul telespectatorilor, aproximativ zece milioane de persoane au urmărit episodul care a determinat schimbări de comportament: între august și decembrie 1987, consumul de peşte în Republica Federală a scăzut cu peste 25%. Impactul nu a rămas doar la nivel mediatic; legislaţia privind igiena în industria pescuitului a fost consolidată ca răspuns direct la acea ştire. Un reportaj de televiziune cu efect legislativ, un eveniment rar.
Parcursul profesional al lui Thebrath nu se limitează la acel scandal. În cei peste 30 de ani petrecuţi la WDR a condus birouri externe ale ARD în New York şi Bruxelles, iar pe termen lung a fost adjunct al redactorului-şef la televiziune până la pensionarea din 2011. A câştigat de două ori Premiul Grimme, una dintre cele mai prestigioase distincţii media din Germania, semn al recunoaşterii muncii sale de către colegi şi instituţii.
Directorul de programe al WDR, Jörg Schönenborn, a sintetizat modul în care Thebrath şi-a construit reputaţia: dedicat controlului critic al puterii, atent la dovezi şi corect în prezentarea faptelor. Aceasta surprinde esenţa jurnalismului public: munca sistematică de verificare, expunere şi stimulare a schimbărilor ce ţin de sănătatea publică sau de interesul comunităţii.
Moartea lui Jürgen Thebrath readuce în prim-plan rolul jurnalismului de investigaţie în democraţiile actuale. Cazul reportajului despre hering arată cum o anchetă bine documentată poate influenţa obiceiurile de consum, poate determina revizuirea normelor şi poate declanşa acţiuni ale statului în favoarea protecţiei consumatorilor. Totodată, ridică întrebări privind responsabilitatea jurnaliştilor şi echilibrul dintre impactul asupra publicului şi senzaţionalism. Menţionarea unor nume precum Monitor, ARD, WDR şi a unor repere cronologice, 1987 pentru scandalul peştelui, 2011 pentru pensionarea sa, două premii Grimme, ne ajută să urmărim traiectoria şi influenţa practică a activităţii sale.
Cum credeţi că ar reacţiona publicul şi autorităţile azi la un reportaj similar despre siguranţa alimentară?
Fii primul care comentează