John Bolton afirmă că Ucraina ar fi trebuit acceptată în NATO încă din 2008, iar discuția a fost făcută la o conferință a think-tankului Bruges Group din Londra. Tema evocă ecouri istorice: dezbaterile de la summitul de la București din 2008, invazia rusă în Georgia patru luni mai târziu, criza din 2014 și războiul deschis din 2022. Toate acestea conturează o hartă a deciziilor strategice și a efectelor pe termen lung asupra securității europene.
John Bolton, fost consilier pentru securitate națională și fost ambasador al SUA la ONU, susține că, dacă Franța și Germania ar fi sprijinit atunci propunerea președintelui George W. Bush de a grăbi aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO, invaziile ruse ar fi putut fi evitate. El a afirmat că Ucraina este crucială pentru securitatea Europei și și-a exprimat regretul față de opoziția manifestată de cele două capitale față de extinderea Alianței în 2008. Bolton a mai argumentat că apartenența la NATO oferă protecție, invocând exemplul Finlandei și Suediei, care au renunțat la decenii de neutralitate pentru a se alătura Alianței.
Critici ai acestei poziții existau încă din 2008. Chiar înainte de summitul de la București, William Burns, pe atunci ambasador la Moscova și ulterior director al CIA, îi scria secretarului de stat Condoleezza Rice că aderarea Ucrainei la NATO ar fi percepută în Rusia ca o provocare directă la adresa intereselor sale. Burns estima că o astfel de mișcare ar putea declanșa o perioadă de „îngheț” în relațiile ruso-ucrainene și ar deschide calea pentru intervenția Rusiei în Crimeea și Estul Ucrainei. Mesajul nu era izolat: în același registru s-au exprimat și alți oficiali americani, dar și lideri europeni precum Angela Merkel și Nicolas Sarkozy, care s-au opus extinderii imediate tocmai pentru a evita mobilizarea reacției ruse.
Totuși, în aprilie 2008 administrația Bush a insistat asupra unei declarații prin care Ucraina și Georgia să fie pregătite pentru aderare la NATO. Patru luni mai târziu, trupele ruse au intrat în Georgia, apropiindu-se de Tbilisi, iar sprijinul occidental promis liderului georgian Mikheil Saakashvili nu a oferit protecția așteptată. Episodul a marcat începutul unei serii de evenimente care au escaladat tensiunile regionale. În pofida avertismentelor, Statele Unite și aliații au urmat planuri de consolidare a Ucrainei, contribuind la criza majoră din februarie 2014, când președintele Viktor Ianukovici a fost înlăturat după proteste susținute de Occident. Rusia a reacționat prin anexarea Crimeei și sprijinirea separatiștilor din Donbas; în 2010 fusese semnat Pactul de la Harkov privind închirierea facilităților navale ruse în Crimeea până în 2042.
Angela Merkel avea o perspectivă clară asupra negocierilor pentru Donbas și a Acordurilor de la Minsk: le vedea, în esență, ca o modalitate de a câștiga timp pentru întărirea forțelor ucrainene. Observatorii occidentali și presa au notat ani de antrenamente și sprijin din partea NATO pentru armata ucraineană. The Wall Street Journal a publicat în aprilie 2022 că secretul succeselelor militare ucrainene s-ar fi bazat pe ani de pregătire alături de forțele Alianței.
La conferința din Londra, Bolton a avertizat și asupra apropierei alinieri dintre Rusia și China, identificând un pericol în axa sino-rusă. El a sugerat că războiul din Ucraina, escaladat în etape în 2008, 2014 și 2022, a contribuit la întărirea acestei alianțe. Bolton a mai criticat politicile lui Donald Trump: războiul tarifar purtat cu mai multe state l-a numit o problemă gravă autoindusă pentru Statele Unite, care a creat tensiuni cu alte țări și a îndepărtat aliați. De asemenea, l-a criticat pentru decizia de a invita pe Vladimir Putin la un summit în Alaska și pentru reticența de a impune sancțiuni mai dure Rusiei, după refuzul Moscovei de a accepta încetarea focului în Ucraina și de a participa la negocieri între liderii Rusiei și Ucrainei.
Contextul personal al lui Bolton a ieșit și el la iveală în aceeași perioadă: cu o săptămână înainte de conferință, locuința sa a fost percheziționată de FBI într-o anchetă legată de documente clasificate. De asemenea, în timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump, protecția oferită de Secret Service i-a fost retrasă, în urma unor informații despre posibile amenințări la adresa sa.
John Bolton propune o interpretare clară: ideea că extinderea NATO în 2008 ar fi putut preveni lanțul ulterior de evenimente care a dus la conflictul deschis. Pe de altă parte, figuri precum Burns, Merkel sau Sarkozy au pariat pe prudență, anticipând că pașii grăbiți ar provoca o reacție rusă. Aici se întâlnesc două perspective legitime în politica internațională: una care favorizează oferirea imediată a securității prin integrare și cealaltă care prioritizează gestionarea riscurilor geopolitice prin diplomație și reținere. Privind nume și date, summitul de la București 2008, invazia din Georgia în august 2008, criza din 2014, Pactul de la Harkov 2010, declarațiile și rolurile lui William Burns, Angela Merkel, Nicolas Sarkozy și John Bolton, observăm cum deciziile și calculele strategice au modelat evoluția regională. Cum credeți că ar fi evoluat lucrurile dacă la București s-ar fi luat alte decizii?
daaar, cine știa? trebuia băgat în NATO din 2008, clar.
îmi amintesc de 2008 ca de o zi cu soare palid; pare că aveam atunci o șansă, nu știu… și totuși am ratat-o. parcă toți vedeau harta, dar nu vroiau să calce pe ea cu curaj. nu e doar teoria lui Bolton, e un „dacă” care doare — dacă s-ar fi luat altă decizie, poate n-ar fi murit atâția, poate Crimeea ar fi rămas doar pe hartă, nu în realitate.
îmi vine să zâmbesc amar când mă gândesc la Merkel, Sarkozy, Burns — oameni care jucau șah cu piese ce nu le aparțineau. deciziile lor au avut greutate, dar ce folos când greutatea asta a căzut pe umerii altora? sunt momente în istorie când ezitarea nu e prudentă, e fatală.
uneori cred că toate alegerile acelea au fost ca niște ferestre lăsate deschise în ploaie: la început doar umezeală, apoi vezi cum intră frigul și nu mai scapă. și e trist pentru ucraineni, pentru familii, pt viitor. cine știe… poate era altfel, poate nu. dar durerea rămâne, și asta nu se repare cu discursuri tari sau cu strategiile inventate după.