O nouă centrală electrică osmotică din Fukuoka, Japonia, atrage atenția: este a doua de acest fel din lume și este proiectată să genereze aproximativ 880.000 kWh pe an, suficient pentru a alimenta o stație de desalinizare care furnizează apă potabilă orașului și zonelor învecinate. Dr. Ali Altaee de la Universitatea Tehnologică din Sydney spune că aceasta înseamnă, în termeni comparativi, energia necesară pentru circa 220 de gospodării japoneze.
Principiul din spatele centralei este simplu și se bazează pe un fenomen natural numit osmoză. Dacă imaginați o ceașcă împărțită de o membrană semipermeabilă, apa trece dinspre partea cu concentrație mai mică de sare spre cea cu concentrație mai mare, încercând să echilibreze lucrurile. Centralele osmotice pun apă dulce și apă sărată de părți opuse ale unei membrane speciale; pe măsură ce apa dulce trece spre partea mai sărată, crește presiunea și volumul soluției, iar această energie poate fi convertită în curent prin turbine și generatoare. În Fukuoka se folosește fie apă dulce, fie apă uzată tratată, combinată cu apă marină ușor presurizată, astfel încât procesul să poată funcționa continuu, zi și noapte, un avantaj față de alte regenerabile dependente de vânt sau soare.
Prima centrală de acest tip a fost construită în 2023 în Mariager, Danemarca, de compania SaltPower. Proiectul din Japonia e mai mare, deși capacitățile de funcționare sunt apropiate, iar demonstrații pilot au avut loc și în Norvegia sau Coreea de Sud. UTS are propriul prototip la Sydney, însă lucrările au stagnat în timpul pandemiei; dr. Altaee a participat și la prototipuri în Spania și Qatar.
Există însă provocări pentru trecerea la scară mare. O parte importantă a energiei se pierde la pomparea fluxurilor și prin frecarea prin membrane, astfel că energia netă obținută poate rămâne redusă. Pe de altă parte, progresele în materiale de membrane și în eficiența pompelor reduc aceste pierderi. Un alt plus al centralei din Fukuoka este folosirea apei marine concentrate, adică saramura rămasă de la desalinizare; aceasta mărește diferența de salinitate și, implicit, energia disponibilă.
Specialiștii văd proiectul japonez ca pe o dovadă că energia osmotică poate funcționa la scară mai mare. Dr. Altaee spune că prototipul UTS ar putea fi repornit dacă ar exista finanțare guvernamentală, iar Australia are atât lacuri sărate în New South Wales și în zona Sydney, cât și expertiza necesară pentru dezvoltarea unor astfel de proiecte. Rămâne de văzut dacă investițiile și îmbunătățirile tehnologice vor face energia osmotică o parte solidă din mixul energetic viitor. Ce părere ai: ar merita explorată mai intens această tehnologie în regiunea ta?
Sursa text și foto: MediaFax.ro
Wow, deci Japonia are o centrală osmotică care produce 880.000 kWh/an? interesant… dar mă întreb: aia e suficient pt o stație mică de desalinizare, ok, dar cât ar costa efectiv să scalezi asta ca să alimentezi un oraș mai mare?
De exemplu, dacă pompele consumă mult și memebranele se uzează des, când ajungi la costuri operaționale poate nu mai e rentabil. am citit că noile membrane din grafen sau polimeri avansați reduc pierderile, dar cât de scumpe sunt în practică?
Și altceva: folosesc saramura de la desalinizare — ok, smart — dar aia nu are impact asupra ecosistemului marin când o reinjectezi? nu e doar mutată problema.
Cine știe, dacă guvernele bagă bani poate devine viabil; aici în regiune (auzite și chestii despre lacuri sărate în NSW etc) ar fi nevoie de studii de fezabilitate serioase + subvenții inițiale.
Mie mi se pare fain ca tehnologia funcționează continuu, nu depinde de soare/vânt, dar tot zic: daaa, merită explorată mai mult, dar cu niște calcule clare de cost/beneficiu și impact ambiental. na, asta e.
hm, osmotică? suna tare complicat, dar poate scade factura la curent, vezi să nu…