James D. Watson a fost asociat îndeaproape cu descoperirea structurii dublei elice a ADN-ului, inițiator al Proiectului Genomului Uman și o figură care a lăsat în urmă atât realizări științifice remarcabile, cât și controverse durabile legate de remarci ofensatoare. A murit la 97 de ani, într-un hospice din East Northport, Long Island, după o internare din cauza unei infecții, a confirmat fiul său, Duncan; decesul a fost confirmat și de Cold Spring Harbor Laboratory.
Povestea începe în Chicago, unde s-a născut în 1928, și ajunge în 1953 la laboratorul Cavendish din Anglia, unde, la doar 25 de ani, Watson și colegul său Francis Crick au publicat modelul molecular al ADN-ului, propunând structura în spirală care a schimbat biologia. Descoperirea lor a fost esențială pentru înțelegerea “planului” genetic al vieții și a deschis calea către microbiologia modernă, ingineria genetică și proiecte majore precum Proiectul Genomului Uman. Contribuția le-a adus în 1962 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împărțit între Watson, Crick și Maurice Wilkins.
Partea mai puțin fericită a acestei istorii îl implică pe Rosalind Franklin, chimistă și cristalografă la King’s College din Londra, ale cărei imagini de difracție a razelor X, în special fotografia cunoscută ca Photo 51, au furnizat indiciile decisive pentru modelul helicoidal. Materialele de la Franklin au ajuns la Watson și Crick prin Maurice Wilkins, fără consimțământul ei, ceea ce a generat dezbateri îndelungate despre recunoașterea corectă a contribuțiilor. Franklin a murit în 1958, la 37 de ani, din cauza unui cancer ovarian; Nobelurile nu se acordă postum, astfel că nu a fost inclusă în premiu. De-a lungul carierei și în memoriile sale, Watson a făcut remarci depreciative despre Franklin, atacându-i fie inteligența, fie aspectul, iar aceste atitudini i-au atras critici persistente din partea comunității științifice.
Moștenirea lui Watson este, așadar, complexă: pe de o parte descoperiri fundamentale care au revoluționat biologia moleculară; pe de altă parte comportamente și declarații care i-au umbrit reputația și i-au redus influența în ultimele decenii. În viața publică a rămas o figură divizivă, iar instituțiile și colegii au reacționat uneori prin întreruperea legăturilor sau distanțare din cauza remarcilor sale considerate rasiste și sexiste. Această combinație între realizări științifice majore și comportament controversat ridică întrebări despre modul în care evaluăm contribuțiile unei persoane când cariera profesională și conduita morală sunt în disonanță.
Rosalind Franklin rămâne un exemplu frecvent invocat în discuțiile despre echitatea recunoașterii în știință, iar cazul ei a stimulat schimbări de mentalitate privind creditarea colaborărilor și egalitatea de gen în cercetare. În același timp, Proiectul Genomului Uman, inițiat ulterior, a continuat să transforme medicina și cercetarea. Numele Watson apare des în această poveste, alături de Crick, Wilkins și Franklin, fiecare având roluri și controverse proprii. În esență, este un exemplu despre cum marile descoperiri pot fi însoțite de povești complicate legate de etică, recunoaștere și putere.
James D. Watson a fost figura centrală în povestea descoperirii ADN-ului și a inițiat Proiectul Genomului Uman; moartea sa la 97 de ani marchează un moment de bilanț în care realizările științifice (premiul Nobel din 1962, modelul dublu helix) coexistă cu acuzații și comportamente problematice legate de atitudini față de colegi precum Rosalind Franklin. Ce părere ai despre modul în care istoria științei ar trebui să echilibreze recunoașterea contribuțiilor științifice cu evaluarea comportamentului personal al oamenilor de știință?
Fii primul care comentează