La Paris, Muzeul Luvru a adăugat la lista evenimentelor recente un jaf care a ridicat întrebări nu doar despre valoarea obiectelor dispărute, ci și despre modul în care sunt securizate clădirile istorice și spațiile publice. Povestea are origini vechi, de la epoca imperială franceză până azi, și subliniază cât de fragil poate fi patrimoniul chiar și într-unul dintre cele mai cunoscute muzee din lume.
Pe 19 octombrie, patru persoane cu fețele acoperite au urcat pe o scară amplasată lângă Sena, au forțat o fereastră a Galeriei Apollo și au spart vitrine pentru a fura bijuterii ale familiei imperiale franceze. Printre obiectele sustrase se aflau piese legate de Napoleon Bonaparte, Napoleon al III-lea și împărăteasa Eugenia de Montijo. Potrivit procurorului parizian Laure Beccuau, muzeul a estimat pagubele materiale la 88 de milioane de euro, o sumă impresionantă, dar care, după cum a subliniat ea, nu înlocuiește pierderile istorice și culturale. Procurorul a adăugat și o observație practică: hoții nu ar obține această valoare dacă ar avea intenția de a topi bijuteriile, pentru că valoarea lor reală provine din istorie, proveniență și context, nu doar din greutatea în metale prețioase.
Reacțiile oficiale au venit rapid. Ministrul Culturii, Rachida Dati, a explicat în Adunarea Națională că dispozitivele de securitate ale muzeului nu au cedat, dimpotrivă, au funcționat, și a mutat discuția spre securitatea spațiului public. Hoții au folosit un lift de marfă parcat pe strada de lângă Sena pentru a ajunge la fereastra prin care au pătruns, iar Dati a spus că este momentul pentru o evaluare a supravegherii drumurilor publice, subiect deja discutat cu ministerul de Interne și cu Primăria Parisului. Ea a calificat atacul ca fiind grav pentru patrimoniul național și a evidențiat importanța Luvrului ca vitrină a culturii franceze.
Ministrul a recunoscut, de asemenea, că au existat alerte privind securitatea muzeului de ceva vreme, iar președinta Luvrului, Laurence des Cars, a demarat auditurile din 2022, 2023 și 2024, care au generat recomandări aflate în curs de aplicare. Printre măsuri se numără reorganizarea centrelor de control al securității, înființarea unui centru centralizat și instalarea unor rețele moderne de fibră optică și sisteme informatice, proiecte care implică, în practică, kilometri de cablu și proceduri complicate din cauza statutului de clădire istorică. Dati a explicat că normele pentru lucrări în clădiri protejate și regulile licitațiilor publice întârzie intervențiile, dar a promis, referindu-se la anchete, că dacă vor fi identificate responsabilități, se vor lua măsuri.
Lista obiectelor furate oferă o imagine clară a pierderii: o diademă care a aparținut inițial reginei Hortensia, purtată ulterior de Maria Amelia de Bourbon, împodobită cu 84 de safire și 1.083 de diamante; un set format din colier și doi cercei cu safire, vizibil în multe portrete ale vremii; un colier și cercei cu smaralde dăruiți Mariei Luisa de Napoleon, care conțin 38 de smaralde și 1.146 de diamante; diadema împărătesei Eugenie, primită de la Napoleon al III-lea la nunta ei, cu 212 perle și 2.000 de diamante; și două broșe, una tip relicvar cu 18 diamante în formă de inimă și o broșă mare pentru corset cu o cascadă de diamante roz. La scurt timp după jaf, a fost recuperată coroana Eugeniei, care conține 1.354 de diamante și 56 de smaralde; aceasta urmează să fie evaluată pentru a stabili daunele suferite după ce hoții au pierdut-o pe drum.
Declarațiile oficiale au avut tonalități atât politice, cât și administrative. Ministrul Justiției, Gerald Darmanin, a afirmat că incidentul evidențiază o realitate regretabilă: un camion folosit pentru mutări a putut sta în centrul Parisului, iar în câteva minute bijuteriile au dispărut. Observațiile scot în evidență nevoia de balans între deschiderea publică a unui muzeu emblematic și protecția strictă a obiectelor istorice. De altfel, modernizările în derulare la Luvru, de la centre de control până la infrastructură IT, arată că instituțiile încearcă să se adapteze, dar se lovesc de proceduri și de timpul necesar în clădirile cu statut patrimonial.
Cazul ne amintește cât de mult depindem de măsuri practice: cabine de pază, camere, autorizări pentru lucrări, dar și planificare urbană care să nu permită echipamente suspecte necontrolate în zone sensibile. Recuperarea coroanei Eugeniei aduce un mic motiv de ușurare, dar faptele arată că obiectele cu valoare istorică nu pot fi evaluate doar în euro. Anchetele vor stabili eventualele responsabilități și pașii următori.
Diadema, colierele, cerceii și coroana Eugeniei rămân simboluri ale legăturii dintre artă, putere și istorie. Poate că reparațiile la securitate vor însemna kilometri de cablu și multă hârtie, dar pe termen lung contează cum asigurăm accesul public la patrimoniu și cum evităm ca protocoalele administrative să transforme clădirile protejate în capcane birocratice. Crezi că orașele ar trebui să intervină mai ferm în monitorizarea vehiculelor comerciale din zonele istorice?
Fii primul care comentează