De când există oameni, relaţiile formate în copilărie ne modelează nu doar acea perioadă a vieţii, ci şi modul în care ne descurcăm ulterior. Studii recente indică o legătură directă între singurătatea din copilărie şi riscul de declin cognitiv la vârste mai înaintate, ceea ce ne determină să analizăm cu atenţie felul în care se dezvoltă şi se conectează copiii de azi.
Profesoara Andrea Wigfield, de la Universitatea Sheffield Hallam, explică pe înţelesul tuturor că ataşamentul emoţional şi conexiunile sociale construite din timp influenţează probabilitatea ca o persoană să rămână izolată pe termen lung. Pe scurt, maniera în care un copil învaţă să se joace, să capete încredere şi să-şi lege prietenii are repercusiuni clare asupra sănătăţii sale mentale şi cognitive mai târziu. Asta este important pentru că este serioasă: nu e vorba doar despre cu cine îşi face temele, ci despre formarea unui creier capabil să funcţioneze bine în societate.
Datele despre generaţiile actuale sunt îngrijorătoare. Aproape jumătate din Generaţia Z din Marea Britanie, adică tineri între 13 şi 28 de ani, declară că se simt singuri, iar specialiştii îi numesc deja „cea mai singură generaţie”. Pe lângă izolarea emoţională, mulţi dintre aceşti tineri prezintă o predispoziţie mai mare la anxietate comparativ cu generaţiile anterioare la aceeaşi vârstă. Pandemia de Covid pare să fi agravat problema: perioada de restricţii şi limitarea interacţiunilor sociale au determinat o creştere semnificativă a singurătăţii în rândul copiilor. Serviciul Childline al ONG-ului NSPCC a înregistrat peste 4.500 de apeluri legate de singurătate doar în ultimul an, un indicator care nu poate fi neglijat.
Specialişti precum Shaun Friekl trag un semnal de alarmă că singurătatea, dacă nu este detectată şi tratată din timp, poate avea efecte serioase asupra sănătăţii mintale. Intervenţiile precoce, sprijinul familiei, al şcolii şi al serviciilor sociale sunt cruciale pentru a preveni agravarea acestor probleme. De asemenea, felul în care copiii se joacă şi construiesc relaţii importante la vârste fragede nu este un aspect neglijabil: reprezintă o investiţie în sănătatea lor pe termen lung.
Acest subiect readuce în prim-plan nume şi cifre concrete: Andrea Wigfield de la Sheffield Hallam, peste 4.500 de apeluri la Childline, Generaţia Z (13–28 ani). Problema singurătăţii la tineri şi consecinţele ei cognitive şi emoţionale cer măsuri practice şi coordonate la nivel de comunitate, şcoală şi politici publice. Ce pot face părinţii, profesorii şi autorităţile pentru a crea mediile în care copiii învaţă să lege prietenii sănătoase şi să primească sprijin când au nevoie?
Fii primul care comentează