După ani de activitate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Iulia Motoc clarifică ce înseamnă libertatea de exprimare pentru politicieni și unde se trasează limitele, din perspectiva unui judecător care a văzut multe dosare ajungând la CEDO. Comentariile sale vin în contextul disputei publice dintre Gheorghiu și Consiliul Superior al Magistraturii și reamintesc reguli relevante pentru orice dezbatere politică în spațiul public european.
Curtea Europeană consideră discursul politic drept piatră de temelie a democrației. Asta înseamnă că schimbul de opinii despre politică, guvernare sau integritatea instituțiilor beneficiază de o protecție puternică. Politicienii, prin natura funcției, sunt expuși la un nivel mai ridicat de critică; ei acceptă implicit faptul că opinia publică le va analiza acțiunile și vorbele. Limitele criticii sunt mult mai largi când se referă la figuri publice decât la persoane private, nu pentru că ar fi privilegiați, ci pentru că dezbaterea democratică impune un grad mai mare de scrutin asupra lor.
Curtea a arătat toleranță față de un limbaj dur în politică. Formulări șocante, ofensatoare sau deranjante pot fi cuprinse de protecția Articolului 10, atât timp cât rămân parte a unui schimb politic, chiar dacă se recurge la hiperbolă, satiră sau polemică exagerată. Esențial e ca exprimarea să nu se transforme în discurs ilicit. Protecția devine și mai accentuată când tema dezbaterii interesează publicul: transparența, conflictele de interese, actele guvernării sau integritatea instituțiilor primesc o atenție deosebită din partea instanțelor.
Însă protecția nu este absolută. Curtea exclude din sfera acceptată exprimările care instigă la ură: manifestările rasiste, discriminatorii sau xenofobe nu sunt protejate. Cazuri precum Feret sau Le Pen au clarificat această limită. De asemenea, jurisprudența recentă indică faptul că politicienii trebuie să fie atenți la platformele pe care le gestionează. În Sanchez contra Franței (2023), s-a decis că un politician poate fi răspunzător pentru conținutul ilegal care rămâne public pe propriile conturi, ceea ce transformă responsabilitatea moderării dintr-o chestiune tehnică într-o obligație cu efecte juridice.
Pe scurt: libertatea de exprimare pentru politicieni este largă, deoarece democrația are nevoie de polemică, dar există limite clare când limbajul devine instigare la ură sau când administrarea comunicării publice devine neglijentă și permite conținut ilegal. Observațiile Iuliei Motoc nu se referă doar la un caz punctual; ele reamintesc cadrul juridic european aplicabil oricărei dispute politice care, la nevoie, se poate transforma într-un dosar CEDO.
Iulia Motoc subliniază explicit că, din experiența sa de aproape zece ani la CEDO, astfel de precizări sunt necesare pentru a evita confuziile în dezbaterile publice. Ea pune accent, pe de o parte, pe importanța unei critici politice viguroase și, pe de altă parte, pe responsabilitatea legată de cuvinte și de platformele folosite. Cazurile și deciziile, Feret, Le Pen, Sanchez v. Franța, oferă repere practice pentru a înțelege unde se găsesc granițele și ce consecințe apar când sunt depășite.
Partea finală pune în discuție responsabilitatea în era digitală: Sanchez v. Franța și alte hotărâri CEDO arată că libertatea de exprimare online vine împreună cu obligația de a modera conținutul publicat pe canalele proprii. Aceasta schimbă dinamica dezbaterii politice, pentru că nu mai e suficient să rostesti ceva imprudent; e necesar și să controlezi ce rămâne vizibil și ce poate prejudicia pe alții. Exemplul deciziei din 2023 și referințele la cazurile clasice (Feret, Le Pen) trasează un parcurs legal: protecție amplă pentru discursul politic, dar toleranță zero pentru exprimările care incită la discriminare. Cum crezi că ar trebui administrate conturile oficiale ale politicienilor pentru a împăca libertatea de exprimare cu responsabilitatea publică?
Fii primul care comentează