Un articol despre denumirile culinare italiene care sună obraznic, explicând cum s-au format și unde sunt folosite. Textul merge prin regiunile Italiei, de la Roma și Napoli până în Sicilia și Puglia, și povestește originile unor nume de paste, aperitive, preparate din carne și deserturi care au referințe sexuale sau ireverențioase.
Italienii au un istoric de a folosi termeni pe care alte culturi i-ar considera vulgari sau triviale, iar numele mâncărurilor se leagă, în general, de forma lor fizică mai mult decât de o conotație morală. Unele denumiri au apărut spontan, inspirate de context, umor sau obiceiuri locale, iar altele au supraviețuit în dialectele regionale, deși astăzi pot părea obscene, grosolane sau lipsite de respect.
Printre cele mai cunoscute figurează paste alla puttanesca. Originară din zona dintre Roma și Napoli, rețeta de bază include măsline negre de Gaeta, capere, roșii, ulei de măsline, usturoi, oregano și anșoa. Există mai multe variante care încearcă să explice numele: una plasează nașterea felului la începutul secolului XX într-o osterie ce ar fi pregătit mâncarea pentru o casă de toleranță din Roma; alta îi atribuie originea cartierelor spaniole din Napoli, unde un patron ar fi făcut rețeta pentru clienți. O altă legendă povestește că Sandro Petti, patronul unui local din Ischia în anii ’50, ar fi compus rețeta la îndemnul oaspeților flămânzi: prepară orice tâmpenie îți trece prin cap. Recent, felul a intrat chiar în atenția publică europeană: Hadja Lahbib, comisar european pentru Egalitate și Managementul Crizelor, a menționat pasta alla puttanesca ca exemplu de rețetă practică pentru stocuri casnice, declarând că are ingrediente de bază mereu la îndemână.
Alte denumiri cu tentă „hot” apar tot la paste. Pasta dei cornuti sau dei becchi este un preparat simplu cu unt și parmezan, iar numele face trimitere la povești despre soți înșelați; se spune că soțiile grăbite găteau ceva rapid ca să nu fie bănuită infidelitatea. Cazzetti d’angelo sunt paste cu formă falică, jucându-se pe seama numelui capellini d’angelo, adică păr de înger. Pasta alla Checca, obișnuită în jurul Romei, combină roșii, mozzarella și busuioc; denumirea ar putea veni fie de la diminutivul unei bucătărese pe nume Francesca, fie dintr-un termen vechi folosit pentru persoanele homosexuale, astăzi considerat cu încărcătură homofobă. În zona Piacenza există pisarei, gnocchi foarte mici care, în dialect, desemnează un organ sexual de dimensiuni reduse.
Trecând la aperitive și preparate din carne, Liguria are brandacujun, făcut din stocafisso și cartofi; numele ar putea veni fie de la „brandare” (a amesteca prin scuturare), fie de la „cujun”, un apelativ negativ folosit pentru cineva lipsit de calități, persoană care ar fi agitat vasul. În Abruzzo apare coglioni di mulo, un produs care înregistrat oficial ca mortadella de Campotosto și este servit sub formă a două bucăți pereche; în aceeași regiune, la Norcia, există și palle del nonno. În Palermo se mănâncă cazzilli, crochete de cartofi cu formă sugestivă, puse în street food alături de pane și panelle, făcute din făină de năut prăjită. Cazzimperio, deși pare similar ca denumire, este altceva: legume tăiate lung servite cu sos de tip citronette, numele venind de la cazza, adică polonic. Cassoeula din Lombardia, varză cu carne de porc, își trage numele de la cazzuola, adică o lingură mai mare. În Puglia, preparatul pollu cusutu ‘nculu (pui umplut) folosește o expresie explicită pentru a descrie metoda de gătit, amintind de americanul beer-butt chicken.
Aluziile la trăsături feminine apar și ele în gastronomie. În Campania, zizzona di Battipaglia este o mozzarella foarte mare, numele trăgându-se din zizza, dialectul pentru sân. Sicilia are deserturi cu denumiri similare: minni di Virgini sunt prăjituri din Sambuca în formă de sân, umplute cu biancomangiare, ciocolată și dovleac confiat; par a fi inventate în 1725 de călugărița Virginia Casale pentru o nuntă importantă. Variantele regionale includ minne di Sant’Agata în zona Catania. În Abruzzo există sise delle monache, prăjituri mici din pandișpan și cremă, ale căror origini sunt legate de obiceiul măicuțelor de a pune ceva în sân pentru a-l face mai puțin vizibil.
Multe dintre aceste denumiri sunt documentate de publicații italiene și rămân obiect de studiu pentru istorici și antropologi, evidențiind diferențele de percepție între trecut și prezent. Ceea ce pentru o generație era doar o etichetă practică și ironic‑amuzantă, astăzi poate fi considerat jignitor sau lipsit de respect, în special în contextul sensibilităților contemporane și al vizibilității sporite prin rețelele sociale. Îți sună familiar vreun nume de mâncare cu o denumire surprinzătoare din regiunea ta?
Fii primul care comentează