Situația diplomatică între Iran și Statele Unite se complică în continuare după seria de atacuri și acuzații reciproce; discuțiile privind viitorul programului nuclear iranian au ajuns din nou într-un impas la Teheran. Istoria recentă arată că încercările de dialog au alternat cu tensiuni și intervenții militare, de la negocierile indirecte care au precedat conflictul de 12 zile până la loviturile asupra unor instalații critice din iunie, iar acum oficialii iranieni afirmă că poziția actuală a Washingtonului nu crează premise pentru negocieri echitabile.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a afirmat duminică, la o conferință organizată la Teheran intitulată Dreptul internațional sub asediu, că Statele Unite nu par dispuse la negocieri egale și corecte. El a subliniat că Washingtonul nu poate obține prin dialog ceea ce nu a reușit prin război, sugerând astfel o rezistență clară față de orice discuții care ar implica concesii impuse. Araqchi a mai spus că Iranul rămâne deschis la diplomație, dar respinge negocieri care îi impun condiții, o nuanță importantă, pentru că menține o deschidere teoretică pentru dialog, dar respinge ceea ce Teheranul consideră presiune unilaterală.
Contextul este tensionat: Statele Unite, partenerii europeni și Israelul acuză Iranul că își folosește programul nuclear ca pretext pentru a dezvolta capacitatea de a produce arme, în timp ce Teheranul afirmă cu tărie caracterul pașnic al activităților sale nucleare. Înainte de escaladarea recentă, au avut loc cinci runde de discuții indirecte între Iran și SUA, însă blocajele majore, inclusiv cererea americană ca Iranul să renunțe la îmbogățirea internă a uraniului, au împiedicat găsirea unui teren comun. Cerințele legate de îmbogățire sunt, de fapt, unul dintre motivele principale pentru care negocierile au stagnat, deoarece ele ating suveranitatea tehnologică și securitatea internă, nu doar termeni diplomatici.
La aceeași conferință, adjunctul ministrului de Externe, Saeed Khatibzadeh, a acuzat Washingtonul că urmărește, prin negocieri de fațadă, aceleași scopuri pe care le are și în timpul conflictului. Afirmația transmite ideea că diplomația americană, în forma ei actuală, ar servi interese politice sau strategice care nu corespund unei soluții reale, ci caută menținerea unui avantaj geopolitic. În paralel, după atacurile din iunie, atribuite Israelului și urmate de lovituri americane asupra unor instalații nucleare iraniene, orice tentativă de reluare a dialogului s-a întâmpinat cu reticență și suspiciune.
Toate acestea reflectă un joc diplomatic complex, în care fiecare parte își apără pozițiile: SUA și aliații cer garanții și limitări, iar Iranul cere tratament egal și renunțarea la condiții considerate inacceptabile. Situația rămâne fluidă și volatilă, iar perspectivele unei reluări productive a negocierilor depind de disponibilitatea părților de a-și modifica pozițiile inițiale. Pentru observatorii externi rămâne esențial modul în care actorii regionali și europeni își vor poziționa sprijinul și solicitările.
Saeed Khatibzadeh a folosit formulări care sugerează că oferta diplomatică americană are mai mult un caracter spectaculos decât unul sincer, ceea ce complică încrederea necesară unui proces negociator. Reamintirea rundelor anterioare indică că nu este vorba doar de o întâlnire ratată, ci de un tipar în care cerințele esențiale au rămas neîndeplinite. În același timp, acuzațiile reciproce privind scopurile programului nuclear mențin tensiunea: unii cer verificări și restricții, iar alții invocă drepturi tehnologice și suveranitate energetică.
Analiza declarațiilor recente arată că disputa este atât tehnică, cât și strategică: cine controlează termenii negocierii controlează agenda politică. Numele implicate, Abbas Araqchi, Saeed Khatibzadeh, dar și actori externi precum SUA, Israel și statele europene, rămân repere în această ecuație, iar datele istorice despre runde anterioare de discuții și atacurile din iunie influențează decisiv încrederea reciprocă. Canalele de comunicare și forumurile de discuție vor fi cruciale pentru orice relansare a dialogului, iar dacă părțile nu își regândesc pozițiile fundamentale rămâne puțin spațiu pentru compromis.
Abbas Araqchi a insistat că Iranul refuză negocierile cu condiții impuse, iar Saeed Khatibzadeh a condamnat negocierile de fațadă; aceste declarații clare, rostite la o conferință despre drept internațional, arată că Teheranul caută să atragă atenția opiniei publice internaționale asupra cadrului în care au loc discuțiile. Numele celor implicați și faptele, loviturile din iunie, cele cinci runde anterioare, cererea privind îmbogățirea uraniului, rămân elementele concrete pe care se sprijină disputa. Un dialog real ar necesita, pe lângă negocieri tehnice, și reconstrucția încrederii, ceea ce este dificil după intervenții militare și acuzații reciproce.
Abbas Araqchi, menționarea loviturilor din iunie și cele cinci runde de discuții anterioare sunt repere care ilustrează cât de complicat este să se regleze problema programului nuclear iranian. Cei implicați vor trebui să aleagă între menținerea pozițiilor rigide sau construirea unor mecanisme de încredere care să permită discuții de substanță. Credeți că părțile pot ajunge la un acord fără garanții externe clare?
Fii primul care comentează