Când s‑a confruntat cu un blocaj creativ, autorul a convertit un Fujifilm X‑T3 pentru a fotografia în infraroșu și a plecat să descopere locuri din Marea Britanie, de la stejari fosilizați din Essex la Canary Wharf și Wimbledon, ca să observe cum peisajul devine în același timp ciudat și familiar. Decizia a pornit din dorința de a readuce la viață un aparat vechi nefolosit și din nevoia de stimul creativ fără a cumpăra lentile noi.
Fotografia în infraroșu folosește partea near‑infrared a spectrului solar, invizibilă pentru ochiul uman, dar captabilă cu senzori modificați. Rezultatele sunt adesea neașteptate: frunzișul pare că emană o lumină interioară, cerul se înnegrește puternic, iar geamurile clădirilor apar aproape negre pentru că sticla blochează majoritatea luminii near‑IR. Conversia a costat în jur de 300 de lire; există servicii similare în alte țări și opțiuni DIY, dar acestea nu sunt recomandate celor cu puțină îndemânare.
Alegerea lungimii de undă a filtrului influențează direct estetica finală. Opțiunile încep de la 590 nm și ajung până la full spectrum, dar 720 nm este des preferată pentru alb‑negru, oferind suficient infraroșu fără a exagera. Autorul a ales 720 nm și a folosit previzualizarea monocromă a Fujifilm pentru a anticipa rapid rezultatul. La început totul părea magic: în vizor, peisajele arătau ca acoperite de zăpadă, urmate de multe cadre nereușite în care copacii „străluceau” excesiv, fenomen numit halation.
Infraroșul schimbă regulile clasice ale compoziției: contrastele devin cruciale, cerul întunecat conferă o atmosferă rigidă, iar frunzișul luminos poate susține vizual subiecte întunecate și grafice. Astfel, scenele simple, cu un punct de ancorare clar, funcționează cel mai bine. Autorul a găsit astfel de exemple la stâncile albe Seven Sisters, unde contrastul dintre faleze și mare arată natural în IR, sau la stejarii vechi din Essex, ale căror forme bizare se potrivesc stilului.
Peisajele urbane oferă alte beneficii. În Canary Wharf, ferestrele întunecate simplifică compoziția și pun în evidență arhitectura, eliminând reflexiile deranjante. La Wimbledon, locurile vesele pot căpăta o aură mai serioasă sau apăsătoare în funcție de lumină, iar orele târzii, cu umbre lungi, s‑au dovedit ideale pentru IR, deși autorul recunoaște că uneori ajungea prea târziu pentru a profita.
Din punct de vedere tehnic, nu toate obiectivele lucrează bine pe camere convertite: materialele și tratamentele optice pot genera „hot spots”, cercuri luminoase nedorite în centrul imaginii. Ghidurile comunității pentru monturi X, Canon sau Nikon sunt utile pentru a selecta lentile compatibile. Fujifilm a recomandat anumite zoomuri și prime bune pentru IR, iar experiența autorului arată că unele prime vechi se descurcă mai bine decât anumite modele noi, care pot produce artefacte.
Procesarea RAW‑urilor IR pentru alb‑negru e destul de directă. Fișierele pot apărea inițial maroniu‑murdare, dar aplicând un profil alb‑negru în Lightroom și crescând contrastul pentru negri puternici și lumini clare, se revelează caracterul infraroșului. Atenție însă: ajustările prea blânde pot transforma imaginile într‑o masă gri; IR cere, adesea, mai multă fermitate în contrast pentru a menține drama.
După câteva luni și multe încercări, autorul a extras concluzii practice: simplitatea compoziției e esențială, adâncimea și liniile conducătoare contează mai mult decât de obicei, iar IR funcționează cel mai bine când amplifică elemente deja prezente în scenă, nu doar ca efect forțat. Fotografii reușite includ o cabină telefonică roșie într‑un câmp cu lavandă, stâncile de la Seven Sisters și rândurile de stejari din Essex. Uneori e util să ai două aparate, unul convertit și unul „normal”, pentru că IR poate restrânge capabilitățile fotografiei tradiționale de stradă.
Convertirea unui aparat vechi poate readuce plăcerea fotografiei fără investiții mari în obiective noi. Autorul admite că obsesia fotografiei trece în valuri și că, peste ani, s‑ar putea uita cu amuzament la experimentele IR, dar momentan a redescoperit valoarea de a fi începător, urmând ideea lui André 3000: mai bine amateur interesting decât master boring. Costul conversiei s‑a dovedit, în final, justificat prin efectul creativ de reset.
720 nm a fost alegerea pentru conversie, iar multe cadre bune au fost făcute la ISO 160, diafragme între f/5.6 și f/9 și timpi rapizi precum 1/800 sau 1/2000 pentru a obține contrast puternic. Locațiile menționate: Essex (stejarii fosilizați), Seven Sisters, Canary Wharf și Wimbledon. Echipamentul folosit: Fujifilm X‑T3 convertit, simularea monocromă internă pentru previzualizare și Lightroom Classic pentru editare. Ai folosit vreodată un aparat vechi la ceva neobișnuit pentru a‑i reda viață?
Fii primul care comentează