Filmul F1, realizat de Apple TV și Warner Bros., afișează imagini aparent simple, dar care ascund o inginerie tehnică remarcabilă: secvențele cu Brad Pitt și Damson Idris ținând volanul, filmate din cockpitul monoposturilor, au fost surprinse cu camere special proiectate pentru acest scop. De la primele experimente din cinema, când regizorii foloseau telefoane sau riguri improvizate pentru efecte, până la soluțiile high-tech actuale, tehnica a evoluat considerabil pentru a plasa spectatorul cât mai aproape de senzația autentică a cursei.
La filmarea din cockpiturile de F1, provocările erau clare: mașinile ating peste 200 mph în curse, forțele G sunt extrem de mari, iar vibrațiile constante pot face inutil orice echipament obișnuit. Claudio Miranda, directorul de imagine al filmului, a înțeles că o cameră standard nu era suficientă. A apelat la Sony, care se confruntase cu o problemă asemănătoare la Top Gun: Maverick, unde era necesar să se filmeze în interiorul realelor F/A-18 Super Hornet. Acolo, inginerii Sony au creat un prototip special, care a evoluat în ceea ce s-a numit Venice Extension System sau Rialto.
Conceptul e simplu, dar tehnologia e complexă: pentru a plasa o cameră cinematică performantă într-un spațiu atât de strâmt, supus unor forțe extreme, trebuie fie să inventezi o cameră nouă, fie să dezvolți un sistem care să protejeze și să extindă funcționalitatea unei camere existente. Rialto a reprezentat o soluție de extensie ce a permis mutarea senzorului și a componentelor sensibile într-o zonă mai sigură, lăsând doar o unitate mică în cockpit. Astfel, filmările au rămas autentice, fără compromisuri majore privind siguranța sau calitatea imaginii.
Această metodă nu e un caz izolat: industria cinematografică a început să comande din ce în ce mai des echipamente personalizate pentru a obține anumite tipuri de imagine. Un exemplu celebru din trecut e experimentul lui Danny Boyle, care a montat 20 de iPhone-uri pentru a obține un fel de efect slow motion în 28 Days Later, o soluție „low-budget” dar ingenioasă. Azi însă, pentru scene la 200 mph sau în aeronave militare, improvizațiile nu mai sunt tolerate, e nevoie de inginerie serioasă, testare și prototipuri robuste.
Pentru spectator, rezultatul convinge: senzația de viteză, apropierea de piloți și detaliile din interiorul cockpitului sunt redate fidel, fără ca echipa de filmare să pună în pericol echipamentele sau oamenii. Pentru industria tech din cinematografie, astfel de proiecte stimulează inovația: companiile care dezvoltă soluții pentru medii extreme ajung să creeze produse utilizabile și în alte filme sau în producții comerciale. Încetul cu încetul, ceea ce pare astăzi un prototip devine un standard de piață.
Rialto și alte riguri personalizate arată legătura strânsă dintre cerințele narative ale regizorilor și progresele inginerești ale producătorilor de camere. Când îți dorești realism în scene dinamice, nu te mulțumești cu jumătăți de măsură: inventezi, testezi și adaptezi. E, dacă vrei, o colaborare între artă și inginerie în care fiecare producție poate împinge limitele următoarei soluții tehnice.
Apariția acestor sisteme în producțiile comerciale evidențiază cât de mult contează soluțiile tehnice pentru calitatea finală a imaginii, iar exemplul F1, alături de precedentul Top Gun: Maverick, demonstrează că, uneori, pentru a impresiona privitorul ai nevoie de o cameră care nu se găsește pe raft, ci într-un atelier de prototipare. Ai sesizat vreo diferență în modul în care sunt filmate scenele din cockpit în aceste producții recente?
Fii primul care comentează