România readuce în discuție reforma administrației locale: cine propune ce, cum s-ar realiza reducerile de personal și unde s-ar resimți efectele. De la inițiativele de eficientizare din primării precum Oradea și județe ca Bihor până la planuri la nivel național, obiectivul e evident: diminuarea cheltuielilor publice și sporirea responsabilității în angajări.
Premierul Ilie Bolojan a înaintat o propunere clară: diminuarea cu 10% a personalului din administrațiile locale începând din ianuarie 2026. El spune că ideea provine din experiența acumulată la Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor, unde a încercat să ajusteze numărul de angajați la volumul real de muncă și să coboare responsabilitatea numirilor către niveluri mai apropiate de activitate, pentru a reduce clientelismul și a încuraja selecția pe criterii de performanță. Bolojan a stabilit și un termen scurt pentru inventariere: două săptămâni pentru evaluarea reducerilor pe fiecare unitate administrativ-teritorială, iar disponibilizările vizibile ar urma să fie implementate din ianuarie 2026. Motivația politică e limpede: dacă vor urma majorări de taxe sau alte măsuri cu impact social, trebuie demonstrat că bugetul public se ajustează prin scăderea cheltuielilor cu personalul.
Social-democrații au venit cu o alternativă: acceptă, teoretic, un procent mai mare de reducere, 25%, dar propun implementarea ei treptată, pe patru ani, într-un proces centralizat. Pe de o parte, această strategie pare să protejeze angajații existenți; pe de altă parte, planul PSD nu precizează termene clare și mută decizia într-un registru centralizat, nu descentralizat, ceea ce diminuează presiunea pentru reforme rapide la nivel local. Propunerea include criterii relevante pentru determinarea necesarului de personal în funcție de specificul fiecărei unități, iar unul dintre criterii e corelarea între gradul de digitalizare și profunzimea reducerii: cu cât o unitate e mai digitalizată, cu atât ar trebui să reducă mai mult personal. Problema e că, în această variantă, digitalizarea riscă să devină o politică centrală impusă, nu un beneficiu local, întrucât unitățile fără resurse ar fi penalizate dacă nu primesc sprijin extern pentru modernizare.
Momentan nu e clar când ar avea loc primele disponibilizări în versiunea PSD, iar lipsa unor termene ferme ridică semne de întrebare privind aplicabilitatea rapidă a măsurii. Observatorii subliniază că administrația românească are o performanță modestă în implementarea strategiilor pe termen lung, astfel riscul ca planurile să deraieze este real. Chiar dacă impactul bugetar al reducerii personalului din administrația locală nu ar fi masiv, estimat la aproximativ 300 milioane euro pe an, consecințele pentru credibilitatea unui guvern care urmărește consolidarea fiscală ar putea fi importante. Dacă măsurile promise pentru echilibrarea bugetului nu sunt însoțite de pași clari și verificabili, susținerea publică pentru politici fiscale mai dure ar putea scădea.
Contextul politic contează: premierul pariază pe vizibilitatea reducerilor pentru a justifica pachetul său de politici, dar propunerea PSD pare gândită să limiteze impactul imediat asupra angajaților, ceea ce o face mai acceptabilă pentru anumite segmente politice. Pe termen scurt rămâne de văzut cine va impune ritmul reformei: o abordare rapidă și descentralizată, promovată de Bolojan, sau una centralizată și graduală, susținută de PSD. Există și o componentă practică: ca reducerea de personal să producă efectele bugetare promise, trebuie însoțită de măsuri reale de digitalizare și de redistribuire a responsabilităților; altfel, simpla cifră „reducere” rămâne un indicator contabil fără impact real asupra eficienței.
Planurile ridică întrebări despre cine va suporta costul social al reformei și cum vor fi gestionate competențele rămase la nivel local. De asemenea, dacă PSD preia guvernarea în 2027 sau chiar mai devreme, abordarea lor gradualistă ar putea fi pusă în aplicare, dar există riscul ca implementarea să se blocheze sau să fie atenuată. Impactul asupra încrederii în capacitatea statului de a administra cheltuielile publice e la fel de relevant ca economia directă obținută prin reduceri.
Ilie Bolojan propune termene și măsuri precise, în timp ce PSD oferă o variantă mai extinsă, dar lipsită de deadline-uri ferme. Diferența esențială este între viteza și descentralizarea reformei pe de o parte și protecția graduală a angajaților pe de altă parte. Din perspectivă politică, fiecare tabără joacă această miză în funcție de propriile calcule electorale și administrative.
Ilie Bolojan, procentul de 10% și termenul ianuarie 2026 rămân elementele concrete care structurează discuția. Reformele administrative cer mai mult decât procente: implică instrumente de digitalizare, clarificarea responsabilităților de angajare și un calendar aplicabil. Ce părere ai despre ritmul în care ar trebui implementate aceste schimbări?
Ilie, 10% din administrațiile locale dintr-odată în ian 2026 e realist? cine plătește pe termen scurt șomajul, cum se asigură că posturile critice (social, taxe, urbanism) nu dispar iar digitalizarea nu rămâne doar promisiune pentru comune fără infrastructură?