Premierul Ilie Bolojan a explicat cum va fi gestionat viitorul proiectelor care nu mai încap în PNRR: unele investiții vor fi mutate pe viitorul program european, folosind fonduri de coeziune. Printre lucrările vizate se numără o parte din reabilitarea spitalelor și proiecte mari de infrastructură, precum autostrăzi și drumuri expres.
La ședința Biroului Executiv al PNL, la care a participat și președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, discuțiile s-au concentrat pe două mari teme: agenda europeană și politica internă. Pe zona europeană, Bolojan a subliniat două direcții prioritare: competitivitatea și apărarea. Scopul comun este ca Europa să aibă o economie puternică și o capacitate de apărare consolidată, în special pe flancul estic, având în vedere contextul regional.
Partea internă a dezbaterii a vizat criza bugetară pe care a descris-o ca fiind generată de trei factori: venituri reduse, cheltuieli prea mari și angajamente de investiții supradimensionate. Premierul a spus că discuțiile au vizat modul în care Partidul Popular European poate susține efortul României de a reduce deficitul în următorii doi-trei ani, astfel încât ajustările să fie cât mai puțin dure pentru populație. Totodată, a menționat importanța unui dialog cu Comisia Europeană și cu comisarul responsabil pentru domeniu, pentru a obține un acord care să facă măsurile social acceptabile și eficiente în corectarea deficitului.
Pe tema PNRR, Bolojan a afirmat că România își propune să finalizeze proiectele rămase în acest program. Finalizarea poate implica modificarea unor jaloane pe care nu mai pot fi respectate, printr-un dialog constructiv cu Comisia. În același timp, proiectele care nu pot rămâne în PNRR vor fi fazate și transferate pe viitorul cadru de finanțare european, pe fondurile de coeziune, exemplu dat fiind o parte din spitale și lucrările mari de infrastructură, cum ar fi autostrăzile și drumurile expres.
Ce părere ai despre planul de a muta proiecte din PNRR pe fonduri de coeziune, e o soluție realistă sau doar o amânare a provocărilor bugetare?
Bine ar fi, da’ sa nu pice tot pe drum; vedem, probabil merge pt orașe.
deci iar amânări, vezi să nu iasă iar hăuariu asta, meh