De la hărți strategice expuse în birouri oficiale până la negocieri cu miză teritorială, ceea ce se întâmplă acum între Moscova, Kiev și capitalele occidentale readuce în discuție vechea întrebare despre în ce măsură teritoriul modelează puterea. Ministerul rus al Apărării a difuzat imagini în care, în spatele șefului Statului Major General Valeri Gherasimov, se vede o hartă ce sugerează extinderea ambițiilor ruse asupra regiunilor Odesa și Harkov; aceste fotografii au fost preluate și comentate de Kyiv Independent.
Harta a fost surprinsă în timp ce Gherasimov prezenta campania militară de primăvară-vară a Rusiei, susținând că Moscova intenționează să continue luptele pe linia frontului și atacurile asupra orașelor ucrainene, chiar și în contextul unor discuții de pace. Până acum, pozițiile oficiale ale Moscovei au pus accent pe controlul complet al regiunilor Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijje, însă imaginea din spatele lui Gherasimov pare să cuprindă și contururi ce includ Odesa și Harkov. Pentru un observator, aceasta modifică ușor harta revendicărilor publice: zone care nu fuseseră menționate anterior apar acum în spațiul vizual al liderilor militari ruși.
Situația de pe teren complică serios orice plan teoretic. Rusia deține numai aproximativ 4% din regiunea Harkov, iar Odesa rămâne complet sub control ucrainean. Totuși, cucerirea acestor două regiuni ar aduce Rusiei avantaje strategice importante: acces la o porțiune din coasta ucraineană la Marea Neagră, rute de transport esențiale și câteva centre industriale relevante. Pe hârtie, sunt obiective strategice pe termen lung pentru Moscova, însă realitatea logistică și militară ar necesita resurse și timp considerabile.
Pe fondul acestor imagini și declarații, discuțiile diplomatice au inclus și propuneri de schimburi teritoriale. Ideea a revenit în contextul în care fostul președinte american Donald Trump a evocat posibilitatea unor astfel de schimburi în convorbiri cu lideri europeni și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. O sursă din biroul prezidențial ucrainean, citată de Kyiv Independent, afirmă că Moscova ar fi propus ca Kievul să cedeze controlul asupra unor părți aflate acum sub administrație ucraineană în Donețk și Luhansk, în schimbul unei retrageri parțiale ruse din Sumî și Harkov. Zelenski a respins categoric orice cedare de teritorii pentru obținerea păcii, iar discuțiile s-au blocat frecvent din cauza unor astfel de puncte.
De altfel, chiar președintele rus Vladimir Putin a condiționat în trecut negocierile prin cerința ca Ucraina să renunțe la aspirațiile de aderare la NATO și să cedeze anumite orașe importante. Aceste solicitări au fost menționate și în convorbirile de la Istanbul din iulie, când Kremlinul a reiterat termeni similari. Pe de altă parte, administrațiile care au încercat să medieze, inclusiv propunerile avansate de Trump după revenirea sa la Casa Albă, s-au ciocnit de refuzuri și de realități militare: Rusia a respins încetarea focului când a considerat că concesiile propuse nu erau suficiente.
Privind cifrele, avansul teritorial recent al Rusiei pune semne de întrebare asupra fezabilității unor planuri ambițioase. Din noiembrie 2022, forțele ruse au ocupat în total doar 5.842 de kilometri pătrați din Ucraina, ceea ce reprezintă circa 0, 97% din suprafața țării. Aceasta arată că, deși pot fi trase linii pe hărți și formulate revendicări, cucerirea efectivă a unor regiuni mari precum Odesa și Harkov ar necesita resurse, timp și o dinamică militară foarte diferită de cea observată până acum.
Tema ridică întrebări mai profunde despre limitele informației vizuale și despre modul în care comunicarea oficială influențează percepțiile. O hartă pe perete poate fi citită ca un plan, o speranță sau o simplă poziționare propagandistică. În același timp, negocierile care ating frontierele ne amintesc că războaiele se poartă și la masa discuțiilor: teritorii, garanții de securitate, influențe regionale și pozițiile marilor puteri se întrețes. Întrebarea unde se termină realitatea de pe teren și unde începe teatrul geopolitic rămâne, ca de obicei, neclară, trasată atât de hărți, cât și de intenții politice.
Consider că imaginile oficiale au un rol semnificativ în formarea percepțiilor publice: ele pot legitima intenții, influența așteptările interne și externe și modela agenda discuțiilor politice, chiar dacă nu reflectă neapărat fezabilitatea sau realitatea militară.
Îmi vine greu să nu simt un nod în gât când văd hărți puse acolo, pe perete, ca niște promisiuni reci. parcă îmi aduce aminte de poveștile bunicilor care arătau cu degetul pe planșe vechi și spuneau “aici a fost odată casa”… și apoi dispar lucruri, oameni, sate. nu e doar strategie; e chestie de vieți bătute la indigo pe hârtie. mi se pare trist că lumea reduce totul la linii și contururi, uitând că acele locuri au sunete, mirosuri, nume de străzi pe care copiii încă le rostesc. poate pare melancolic, dar așa e — harta rămâne, oamenii pleacă sau rămân ruine. daaa, stiu, geopolitica cere calcule, dar ce facem cu memoria locurilor? cine răspunde pentru ce dispare?
hm, chestia cu harta e mai mult teatru decat plan concret. da, pe hartie arata frumos pt propaganda — Odesa, Harkiv etc — dar logistica si realitatea de pe teren zic altceva. Rusia n-are cum sa ocupe rapid zonele astea fara resurse enorme, plus rezistența ucraineană e serioasă. in plus, nimeni nu zice clar cum ar arăta controlul pe termen lung: partizani, sabotorii, blocaje economice… deci e mai mult mesaj pt public intern si pt negocieri, sa testeze reacții. si btw, ideea de schimb teritorial e veche, dar practice e aproape imposibila fara cedări politice enorme — și Zelenski a spus clar nu. cine stie, poate vor doar să provoace panică sau să forțeze concesii din partea Occidentului. oricum, nu prea-mi place faza cu hărțile puse în vitrină, pare cam iresponsabilă.