Grecia este din nou în centrul unei dezbateri europene privind munca, productivitatea și politicile publice, după ce parlamentul a propus o lege care permite, pe bază voluntară, o zi de lucru de 13 ore, compensată cu plăți adiționale, precum și posibilitatea unei săptămâni de lucru de patru zile cu zile de 13 ore. Măsura apare la 15 ani de la criza datoriei publice care a schimbat imaginea Greciei în presa europeană, iar acum țara este adesea invocată, uneori chiar de Germania, într-un dialog mai larg despre flexibilitatea muncii și modalitățile de corectare a problemelor economice prin ajustarea timpului de lucru.
Miza este evidentă: guvernul de la Atena susține că legalizarea unei practici deja răspândite în economia informală ar proteja lucrătorii sezonieri, în special din turism, dar și studenții care vor să câștige bani în vacanță sau cei obligați să lucreze pentru mai mulți angajatori simultan. Premierul Kyriakos Mitsotakis afirmă că norma de opt ore pe zi rămâne valabilă, iar opțiunea celor 13 ore este voluntară pentru cei care vor să câștige mai mult. De asemenea, legea introduce posibilitatea unei săptămâni scurte, de patru zile, dar cu zile mai lungi. Argumentul oficial include și formalizarea: dacă se întâmplă deja, mai bine să fie reglementat cu plata corespunzătoare decât lăsat în zona gri.
Nu este un fenomen izolat în Europa. În Ungaria, o lege foarte contestată a permis amânarea plății orelor suplimentare pentru luni de zile, primind eticheta de „lege a sclaviei” din partea criticilor. Iar din Germania vine o altă propunere de reformă: cancelarului Friedrich Merz îi surâde ideea de a stabili limita maximă de ore la nivel săptămânal, nu la limita tradițională de opt ore pe zi, ceea ce ar oferi mai multă flexibilitate angajatorilor și salariaților. Social-democrații din coaliție și sindicatele se opun, temându-se că această flexibilitate s-ar putea transforma în exploatare, readucând aminte de condiții de muncă din secolul XIX. Sindicatele susțin că mulți angajați nu au, în practică, libertatea de a refuza orele suplimentare, iar munca excesivă poate reduce productivitatea.
Legat de productivitate: aici stă, probabil, nodul gordian al dezbaterii. Economiile europene au înregistrat în ultimele decenii creșteri ale productivității mult mai lente decât ale principalilor rivali, în special SUA și China. Creșterea PIB are două componente: productivitatea muncii și numărul de locuri de muncă. Există exemple variate: Spania a raportat o creștere economică puternică, dar o mare parte din aceasta se datorează afluxului de imigranți care a mărit forța de muncă, nu unei creșteri spectaculoase a productivității pe angajat. România, Italia, Franța, Marea Britanie și, recent, Germania se confruntă cu același impas: creșteri lente ale productivității care fac ca îmbunătățirile economice să nu se resimtă în buzunarele cetățenilor, deși datele macroeconomice par mai optimiste.
Analistul Wolfgang Munchau atrage atenția asupra unei legături periculoase între datoria publică și productivitate: pe măsură ce un stat se îndatorează mai mult, productivitatea muncii poate scădea, ceea ce agravează problema datoriilor. Până acum, multe guverne europene au mizat pe austeritate pentru a tempera deficitele, iar una dintre soluțiile rapide a fost cererea ca oamenii să lucreze mai multe ore, exact ce vedem în Grecia. Munchau reamintește cele trei opțiuni clasice pentru a gestiona povara datoriilor: austeritate, creștere reală sau faliment. El avertizează că spirala datoriilor este o boală gravă și că o vindecare miraculoasă este puțin probabilă.
În concluzie, povestea despre Grecia, legile noi și discuțiile privind orele de muncă reflectă echilibrul delicat între formalizare, protejarea lucrătorilor și nevoia creșterii productivității. Măsuri precum legalizarea orelor existente în economia subterană sau reglementarea la nivel săptămânal pot rezolva probleme punctuale, dar nu atacă în mod direct cauzele structurale ale productivității scăzute. Dacă Europa vrea rezultate care să se simtă efectiv în buzunare, nu doar pe hârtie, trebuie investit mai mult în productivitate: formare profesională, tehnologie, infrastructură și politici care stimulează inovația pe termen lung. Exemple din text sunt Grecia cu propunerea celor 13 ore și Germania cu discuția despre limitarea săptămânală a orelor; ambele arată că se caută soluții practice, dar rămâne de văzut dacă sunt suficiente în fața provocărilor legate de datoria publică și productivitate.
Crezi că legalizarea orelor de 13 ore, cu plată suplimentară, poate ajuta lucrătorii sezonieri sau riscă să pună presiuni suplimentare asupra forței de muncă?
da’ ce gluma e asta cu 13 ore? cine munceste asa, doar sezonieri si studenti obligati. ok, daca e voluntar si platit bine, poate ajuta pe cineva sa scoata bani in vacanta. dar stiti cum e: la firmele mici iti spun “e optional” si apoi te preseaza. si dupa o luna esti frant. nu rezolva productivitatea. solutia e alta: training, investitii, masini, nu sa muncim mai mult pe salarii mici. plus, cine verifica cand se baga in economia gri? vezi sa nu…probabil ajunge tot la patron sa decida.