Gigi Becali a vorbit despre prăpastia financiară care separă cluburile din România de echipele din competițiile europene, după înfrângerea FCSB în fața celor de la Young Boys și înaintea partidei Unirea Slobozia – Dinamo. Declarațiile au fost făcute în emisiunea Fotbal Club și au vizat comparații referitoare la bugete, PIB-uri și capacitatea țărilor de a forma jucători.
Discuția despre bani în fotbal nu este nimic nou; odată cu transformarea fotbalului dintr-o pasiune de weekend într-o industrie, sumele au devenit decisive. Becali a subliniat ce observă orice privitor realist al fotbalului românesc: la capitolul salarii diferența față de adversarii europeni este semnificativă. A dat exemplul celor de la Rakow, care ar avea un buget salarial anual de 14 milioane de euro, în timp ce FCSB ar opera cu un plafon sub 5 milioane. Pe scurt, asta ar însemna aproximativ 350.000 de euro pe lună pentru salarii la FCSB, conform declarațiilor patronului.
Discuția a coborât apoi la factori structurali. Becali a conectat puterea financiară a echipelor cu mărimea economiei naționale: Polonia, având o economie mult mai mare, poate susține cluburi cu bugete mai substanțiale. A mai făcut observații despre Serbia și Croația, unde, spune el, bugete mai mari vin adesea de la investitori puternici, iar producția de jucători poate fi influențată de tradiții și condiții naționale. Un comentariu mai colorat din emisiune a fost legat de fizionomia unor jucători sârbi, într-un context în care s-a spus că acolo „se cresc” fotbaliști mai înalți și mai robusti. Radu Naum, prezent în discuție, a sugerat că deseori bugetele mai mari provin și din capacitatea de a forma tineri fotbaliști.
Becali a menționat și cifre: în opinia lui Polonia ar avea 80 de milioane de locuitori, număr corectat în emisiune la circa 40 de milioane, iar România ar fi undeva la 20 de milioane. Din aceste comparații a tras concluzia că nu e realist să punem față în față fotbalul românesc cu cel polonez, deoarece bazinul de selecție și resursele financiare sunt diferite. A dat exemple precum Hagi și Coman ca produse de top ale sistemului nostru, dar a sugerat că astfel de cazuri devin tot mai rare.
Contextul imediat al declarațiilor a fost înfrângerea FCSB cu Young Boys și discuțiile despre parcursul echipelor românești în cupele europene, menționându-se Rakow și Universitatea Craiova, care au jucat în competițiile continentale. Pe scurt, tema revenea constant: banii influențează mult performanța la nivel european, iar realitățile economice și istorice ale țărilor determină investițiile în fotbal, capacitatea de a atrage parteneri și de a produce talente.
Privind practic, cifrele invocate, 14 milioane de euro pentru Rakow versus sub 5 milioane pentru FCSB, scot în evidență un dezechilibru clar în politica salarială. Diferențele de buget explică parțial rezultatele din Europa League și Conference League, unde cluburi din țări cu economii mai puternice sau cu investitori privați majori ajung să domine sau cel puțin să concureze la un nivel superior. Totodată, observațiile despre formarea jucătorilor arată că nu doar banii contează, ci și structurile de pregătire, scoutingul și tradițiile fotbalistice.
Analiza poate fi citită ca o invitație la reflecție: dacă FCSB și alte cluburi românești vor să rămână competitive în Europa, nu e suficient talentul izolat sau un nume sonor; sunt necesare strategii pe termen lung, investitori stabili și infrastructură pentru dezvoltarea tinerilor. În același timp, comparațiile cu cluburi din Polonia, Serbia sau Croația trebuie făcute cu prudență, luând în considerare diferențele economice și demografice. Becali a adus în discuție date concrete și observații directe despre bugete și contextul național, ceea ce ajută la înțelegerea motivelor pentru care performanțele europene ale cluburilor românești rămân, de regulă, modeste.
FCSB, Rakow, 14 milioane și sub 5 milioane rămân repere clare în această dezbatere și ilustrează o realitate simplă: resursele financiare modelează foarte mult competiția la nivel continental. Creșterea sustenabilă a fotbalului românesc trece prin infrastructură, investitori și o politică coerentă de formare a tinerilor, nu prin soluții de moment sau comparații superficiale. Credeți că singura soluție pentru cluburile românești este atragerea de investitori străini sau există și alte căi realiste?
Fii primul care comentează