Germania negocia, înainte de 2014, un program extins de sprijin pentru reformarea și instruirea forțelor ruse, proiect ce urma să includă centre de antrenament pe teritoriul Rusiei și un contract de aproximativ un miliard de euro. Inițiativa a apărut ca răspuns la îngrijorările privind capacitatea militară a Moscovei, evidențiate după conflictul Rusia–Georgia din 2008, iar cooperarea s-a desfășurat într-o cheie pragmatică a politicii de securitate a Berlinului.
Propunerea de a înființa opt centre de antrenament echipate cu simulatoare laser moderne și alte tehnologii pentru instruire de luptă urmărea să aducă forțele ruse la standarde actuale. Rheinmetall, unul dintre liderii industriei de apărare germane, fusese desemnat partener industrial principal. Oficialii germani au motivat inițiativa prin rațiuni de realpolitik: o armată rusă mai bine pregătită ar fi, în opinia lor, mai predictibilă și, astfel, mai puțin periculoasă pentru stabilitatea europeană. Thomas de Maizière, ministrul apărării din 2011, a exprimat clar această direcție, punând accent pe interesul pentru o securitate comună.
Cooperarea nu a rămas doar la nivel teoretic: au avut loc rotații de ofițeri și vizite la nivel înalt, discuții pentru un acord în jurul sumei de un miliard de euro între Rheinmetall și Ministerul Apărării rus și exerciții comune planificate chiar pe flancul estic al NATO. Aceste exerciții au stârnit îngrijorare în Polonia, Finlanda și statele baltice, care au perceput apropierea manevrelor ca un ecou al pactului Molotov–Ribbentrop din 1939, aducând aminte de perioade dureroase din trecut.
Nu toți aliații din NATO împărtășeau optimismul Germaniei. În pofida divergențelor, planurile au continuat, iar un contract de circa 135 de milioane de euro prevedea construirea primului complex în regiunea Volga. Primele exerciții comune erau programate pentru 2014, însă evenimentele ulterioare au schimbat cursul lucrurilor.
Înainte de anexarea Crimeei de către Moscova în 2014, generalul Valeri Gerasimov a susținut un discurs în care propunea o schimbare a naturii conflictelor moderne. Așa-numita doctrină Gerasimov susținea că multe obiective pot fi atinse fără recurs la război deschis, prin folosirea largă a dezinformării, a mijloacelor politice, economice și umanitare și a altor instrumente non-militare. Această viziune, împreună cu evoluțiile geopolitice, a condus la abandonarea pactului militar germano-rus.
Rheinmetall a rămas prinsă între contracte anulate și presiuni politice: compania a amenințat cu acțiuni în justiție împotriva propriului guvern și a partenerilor ruși pentru pierderile comerciale, iar părțile au ajuns ulterior la un înțelegeri. Echipamentele destinate centrului de la Volga au rămas în depozitele Rheinmetall. După invazia Rusiei în Ucraina, compania a analizat posibilitatea de a dona aceste echipamente Ucrainei, atât ca gest de solidaritate, cât și ca mișcare de imagine, arată investigațiile jurnalistice. Între timp, centrul de instruire de la Mulino, în regiunea Volga, a funcționat fără sprijin german și a fost utilizat în 2021 pentru manevrele Zapad, exerciții majore ruse, cu scurt timp înainte de invadarea Ucrainei.
Acest caz scoate în prim-plan o dilemă clasică de politică externă: cum gestionezi parteneriatele strategice atunci când interesele pe termen scurt par să încurajeze cooperarea, iar evoluțiile imprevizibile pot transforma rapid un aliat într-un rival. De aici izvorăsc întrebări privind limitele colaborării militare, modul în care se evaluează „încrederea” între state și rolul industriei de apărare în implementarea deciziilor politice. Exemple concrete, Rheinmetall, contractele de 135 de milioane și proiectul inițial de un miliard, exercițiile planificate pentru 2014 și utilizarea ulterioară a centrului Mulino în manevrele Zapad, ilustrează cât de repede se pot schimba scenariile geopolitice și cât de greu le este decidenților să prevadă toate consecințele.
Voi ce părere aveți: ar trebui statele să continue proiectele de cooperare militară chiar și când există dubii serioase privind intențiile partenerului?
Ufff, interesant subiect. Eu zic că e clar moral și practic ciudat să vinzi know-how și training militar la cineva care, în orice moment, poate folosi chestia aia împotriva ta sau a vecinilor. Dar pe de altă parte, logica realpolitik e reală — dacă îi ții complet pe dinafara, nu știi ce fac ei în secret. Ăsta e paradoxul.
Mai sunt câteva chestii pe care nu le zice articolul direct: Rheinmetall n-a fost singura firmă germană interesată, industria germană are multe legături cu rușii în sectorul mecanic/auto, deci impactul economic era mai amplu. De asemenea, ideea de „centru de instruire” e folosită și pt influență politică — nu doar tehnică. Dacă te antrenezi împreună, construiești rutine, canale, încredere… care pot fi folosite și la negocieri sau la manipulare informațională mai târziu.
Un alt punct: doctrina Gerasimov nu e doar “nimic militar”. E o combinație; de fapt Rusia a integrat operațiuni hibride de mult timp, dar 2014 a demonstrat eficiența. Deci da, colaborarea militară cu Rusia înainte de 2014 era naivă la nivel de risc, dar avea sens economic și strategic pt unii actori. Exemplul centru Mulino arată ce se poate întâmpla — bunurile și programele rămân, devin resurse pentru altora.
Personal, aș zice: nu e doar alb sau negru. Trebuie reguli stricte, clauze de ieșire, control export, verificări riguroase si, foarte important, un plan B: cum recuperezi tehnica, cum blochezi accesul, ce sancțiuni activezi. Plus transparență cu aliații. Fără asta, faci cadou un avantaj unui potențial rival.
Oricum, ar trebui și niște responsabilitate corporativă mai serioasă. Dacă o companie are echipamente la depozit care pot fi folosite apoi contra altor state, ar trebui să aibă obligația morală și legală să nu lase chestia asta pe tarla — sau măcar să informeze clar guvernul și partenerii. Rheinmetall făcând pe ofensiva în instanță e meh, arată cum corporațiile se simt legitime să judece geopolitica prin prisma profitului.
Deci: da, se poate coopera, dar numai cu frâna de mana trasă. Și sincer, ce naiba, uneori e mai bine să te ferești decât să “împrospătezi” relațiile militare cu cineva dubios. cine știe… poate data viitoare nu mai e doar vorba de echipamente, ci de o alianță reală.