Astăzi, 31 august 2025, marcăm Ziua Limbii Române, iar rândurile de mai jos aduc două idei pe marginea discuțiilor publice legate de limbă, educație și identitate.
Limba nu e nici un permis de a exagera totul, nici o relicvă imuabilă. Este un sistem viu, care se schimbă, îmbogăţindu‑se cu reguli noi și cuvinte noi. Asta înseamnă că putem lucra la cultivarea ei: să o păstrăm coerentă și clară, dar fără a ridica garduri retrograde sau a accepta excese de modernism care nu au rost. Un pas concret în această direcție a fost revenirea studiului gramaticii limbii române în programa liceală, prin noile planuri‑cadru adoptate anul acesta. Poate părea un detaliu tehnic, dar pentru cine predă sau învață, e o schimbare care contează: mai multă atenție la structură, la reguli, fără a transforma ora de română într‑un tezaur prăfuit.
Limba stă la baza unei identități colective, dar nu toate comunitățile pun limbajul în centrul identității naționale. Pentru români, limba este unul dintre atributele importante ale românismului. La un eveniment ca Ziua Limbii Române e firesc să recunoaștem această legătură și să celebrăm, în felul nostru, valoarea limbii. Cuvintele unui poet rămân de multe ori cele mai potrivite pentru a descrie legătura cu limba; Nichita Stănescu a redat frumos ideea că a vorbi în limba în care gândești are o dimensiune profundă, aproape sacră, asemănată cu duminica, o imagine care spune, pe scurt, cât de apropiată poate fi limba de sentimentul de casă.
Mai convingător decât orice argument teoretic rămâne totuși poezia. Mihai Eminescu, prin Glossă, oferă un exemplu de reflexivitate și măiestrie lingvistică care ilustrează atât continuitatea, cât și profunzimea limbii române. Versurile sale pun în prim‑plan trecerea timpului, echilibrul între speranță și reținere și capacitatea limbii de a transmite nuanțe subtile ale gândirii. Temele din Glossă, trecerea vremii, capacitatea de a judeca fără grabă, rolul observatorului care se protejează de zgomotul lumii, rămân relevante și astăzi, când schimbările vin rapid și opinia publică se mișcă în valuri. Citind Eminescu ne reamintim că limba, pe lângă utilitate, are puterea de a ne așeza și de a ne pune la socoteală.
Ziua Limbii Române e o ocazie simplă: să rememorăm ce înseamnă să gândești și să te exprimi într‑o limbă comună, să apreciem rolul ei în educație și identitate, și să susținem politici care protejează calitatea vorbirii și scrierii fără a bloca evoluția naturală a limbii. Și, pe deasupra, să recitim din poeți: occasional, o strofă bine potrivită mai spune de fapt decât multe dezbateri. Ce poezie sau autor român te pune de fiecare dată pe gânduri?
bun articol, mersi. si eu cred ca gramatica aia din liceu nu e doar pentru profesori pedanti — ajuta mult cand scrii cv, proiecte, chestii oficiale. plus, cine se pironește pe „limba pură” e out of touch, limba vie se schimbă, normal. totuși, ar fi fain să se introducă și mai multă literatură contemporană în programa, nu doar Eminescu (da, e genial, dar multă lume se oprește la el și gata).
pe scurt: păstrăm reguli, dar nu sufocăm creativitatea. și da, recitesc Glossă din când în când, pune pe gânduri mereu.
da, e ok cu gramatica înapoi la liceu, dar nu e totul. eu zic că ar trebui mai multă practică, adică nu doar reguli, ci scris și citit mult, exerciții reale — epistole, postări, debate-uri între clase. profesorii stiu asta, dar time, plata, program… nu prea ajută. și ar mai trebui resurse pentru școli din sate, unde netu’ e slab și manualele sunt vechi, serios.
pe de altă parte, limba se schimbă, nu-i un muzeu. dar hai să fim atenți: nu toate împrumuturile sunt ok, unele sună prost în română, vezi chestii din engleză care devin clișee. trebuiesc criterii simple: dacă sună natural și ajută comunicarea, OK; dacă nu, nu forțați. și da, poezia ajută — mie mă pune pe gânduri Eminescu, dar și Nichita când vrea să fie om, nu zeu. citește‑ți clasa, pune‑i pe copii să scrie scurte reflecții, se învață mult așa.
ps: ar fi mișto niște programe de schimb între școli, să vadă elevii dialecte, regionalisme, să nu se piardă nuanțele. și banii ăia pentru cultură, vezi să nu rămână doar pe hârtie. daaa, cam astea.
daaa, e ok, dar fără teatru prea mult