Darren Aronofsky ne poartă printr-un New York de la sfârșitul anilor ’90, într-o poveste despre identități încurcate, bandiți și o pisică folosită ca pretext narativ. Caught Stealing are loc în Lower East Side și urmărește viața lui Hank, un fost jucător de baseball transformat în barman, bântuit de trecutul său și prins într-o urmărire haotică după ce acceptă să aibă grijă de pisica vecinului.
Filmul mizează pe nostalgia perioadei pre-internet: străzi murdare dar animate, cluburi, subterane și baruri în care oamenii vorbeau mai puțin la telefon și se descărcau emoțional. Hank e interpretat de Austin Butler, iar personajul provine din romanele lui Charlie Huston: un tip cu un viitor promițător în sport, marcat de un accident de mașină, care preferă să fie numit Hank. Totul scapă rapid de sub control când Russ, vecinul punk-rocker jucat de Matt Smith, îi cere să aibă grijă de Bud, o Maine Coon cu personalitate, iar de aici pornește o urmărire ce străbate subsoluri, pasaje și metroul din East Village. Da, grija pentru o pisică devine impulsul pentru 107 minute de adrenalină, nu e în manualele de îngrijire, dar oferă filmului o energie solidă.
Tensiunea crește rapid: apar membri ai mafiei ruse, iar scenele violente sunt destul de explicite, cu efecte sonore tăioase care nu-i iartă pe cei implicați în întâlnirile brutale. Povestea se complică pe măsură ce toți par să vâneze o cheie misterioasă pe care cred că Hank o deține. Pe listă figurează nu doar mafioți ruși, ci și un gangster portorican interpretat de Benito Martínez Ocasio (Bad Bunny), iar alături apar doi frați ortodocși extrem de periculoși. Ironia stă în faptul că acești frați, deși înspăimântători, livrează unele dintre cele mai amuzante replici, iar prestațiile lui Liev Schreiber și Vincent D’Onofrio crează contraste neașteptate când îi vezi în ipostaze domestic-vocale, gen sorbit supă sau refuzând să conducă de Shabbat. Umorul izvorăște din situații, nu din batjocură, și funcționează ca o respirație în mijlocul tumultului.
Regina King apare ca detectivul Roman, care subliniază fără menajamente că Hank nu e un luptător din fire; această idee rămâne vizibilă pe tot parcursul filmului, în relațiile sale cu prietenii, cu mama și chiar cu omul fără adăpost pe care îl ajută. Zoë Kravitz aduce o nuanță mai blândă în rolul Yvonne, iubita lui Hank, echilibrând violența cu momente intime care dezvăluie fragmente din trauma sa. Baseballul apare episodic, dar imaginile în care Hank aleargă sau folosește o bâtă drept apărare funcționează ca semne vizuale care leagă temperamentul sportiv de impulsurile sale violente și de fragilitatea interioară.
Cel mai remarcabil aspect estetic e reproducerea atmosferei East Village-ului din 1998, semnată de designerul de producție Mark Friedberg. Străzile, interioarele și detaliile conturează o perioadă de tranziție, când locurile încă păstrau urme ale vieții alternative înainte de a deveni trenduri. Coloana sonoră completează imaginea: piese din anii ’90, de la Meredith Brooks la Portishead, accentuează sentimentul de epocă și tonul filmului. Totuși, în afara ambientului, povestea nu impresionează prin originalitate: rămâne clasică, cu eroul reticent, motivul răzbunării și elemente de acțiune familiare. Aronofsky, cunoscut pentru filme intense și studii psihologice profunde, pare aici mai puțin preocupat de profunzime, iar tranzițiile dintre scene se simt uneori neterminate, ca niște idei doar schițate. De exemplu, o secvență prelungită cu un cameleon pare menită să simbolizeze inventivitatea lui Hank, dar nu e reluată ulterior, rămânând un simplu element vizual.
Caught Stealing nu devine un studiu psihologic intens de genul The Whale sau Black Swan; e mai degrabă o aventură plină de acțiune în jurul unui protagonist autodestructiv care încearcă, cât poate, să se regăsească. Contrastul dintre soarele Californiei, locul natal al lui Hank, și străzile murdare ale Lower East Side explică o parte din starea sa, dar nu se transformă într-o motivație subtilă și bine ancorată în narațiune. Filmul ilustrează riscul schimbării de registru pentru un regizor consacrat: tentația de a explora genuri noi poate aduce prospețime, dar rezultatul poate fi și o poveste care nu valorifică pe deplin potențialul.
Dincolo de avalanșa de lovituri și urmăriri, tema centrală rămâne lupta unui om cu sine și cu trecutul, prezentată printr-o prismă urbană, cu personaje vii și situații la limita absurdei, dar ancorate în realitate. Filmul ridică întrebări despre responsabilitate, identitate și ce te definește când totul se destramă în jur. În plus, memoria colectivă despre un cartier și o epocă în schimbare adaugă o dimensiune socială interesantă: cum se transformă orașele și, odată cu ele, oamenii care încearcă să rămână.
Tu ce crezi, poate o pisică aparent banală să declanșeze o serie de alegeri care îți schimbă viața?
hm, filmul pare genul ăla pe care îl vezi pe fugă dar tot te ține treaz. m-aș uita pentru atmosfera NY 98 și pentru chestii mici: Liev și Vincent făcând glume în stil bizar, asta sună prea bine. Austin Butler pare ok, dar parcă Aronofsky a vrut să bage mai mult din zbuciumul lui (vezi The Whale) și n-a apucat — rămâne mai mult surface, nu se sapă adânc. și Bud, pisica aia, lol, devine motivul perfect să pornești haosul; ai idee că există o pisică Maine Coon cu pedigree care a fost folosită în filme înainte? da, se întâmplă, sunt destul de trainice și expresive, de aia regizorii le aleg. soundtrack-ul 90s e bonus — Portishead? deja mă bagă în mood. unele tranziții par neterminate, da, mi s-a părut și mie; secvența cu cameleonul suna promising dar nu e reluată, păcat. pe scurt: merge pentru vibe, nu pentru studiu psihologic profund. vezi să nu adormi, e agitat. 😅