François Bayrou amenință stabilitatea guvernului Macron prin aprobarea cu votul de încredere a pachetului de 44 de miliarde

Dacă Bayrou va cădea, presiunea pentru demisia lui Macron ar creşte. Marine Le Pen cere dizolvarea parlamentului, dar alegerile anticipate ar putea întări poziţia partidului ei şi ar fragmenta şi mai mult scena politică. O soluţie posibilă ar fi numirea unui prim‑ministru „tehnic” sau interimar, iar nume precum Sébastien Lecornu sau Gérald Darmanin sunt evocate printre candidaţi, deşi posturile sunt considerate periculoase din punct de vedere politic, deoarece ar atrage imediat criticile opoziţiei. Publicul este deja exasperat; încrederea în clasa politică a scăzut considerabil, iar protestele programate pentru 10 septembrie sub sloganul Bloquons tout ar putea transforma frustrarea în acţiune stradală.
Istoria politică a Franţei este plină de episoade în care marile transformări au rezultat din crize: de la era De Gaulle la tulburările din 1968, schimbările bruște au recalibrat raporturile de forţă. De data aceasta, însă, instabilitatea provine dintr-un parlament fragmentat, iar miza nu se limitează la cine ocupă Palatul Élysée sau Hôtel de Matignon, ci include capacitatea statului de a controla datoria, bugetul şi poziţia Franţei pe scena europeană. Bayrou a ales să solicite un vot de încredere pentru a aproba un pachet de economii de 44 de miliarde de euro, măsuri dure care prevăd eliminarea a două sărbători legale şi îngheţarea cheltuielilor. El prezintă reforma ca pe o chestiune de supravieţuire financiară a statului, subliniind ritmul alarmant de creştere a datoriei publice: 113, 9% din PIB şi un deficit aproape dublu faţă de pragul de 3% impus de UE.
În practică, perspectivele lui Bayrou par reduse. De la anunţul de a cere încrederea parlamentului pe 25 august, negocierile au fost tensionate, iar liderii opoziţiei, de la stânga radicală la dreapta conservatoare, au anunţat voturi împotrivă. Jean‑Luc Mélenchon a afirmat că guvernul va cădea, iar Marine Le Pen a acuzat conducerea actuală de slăbiciune. Dacă moţiunea nu trece, Macron ar putea fi nevoit să caute un nou prim‑ministru capabil să impună bugetul; alternativ, s‑ar putea menţine o guvernare interimară până la identificarea unui succesor. Niciuna dintre opţiuni nu este simplă: o numire de centru‑stânga ar trebui să construiască punţi cu liberalilor lui Macron şi, în acelaşi timp, să convingă dreapta moderată să accepte un guvern minoritar. În interiorul dreptei există deja divergenţe: Laurent Wauquiez nu ar cere demiterea unui prim‑ministru socialist, în timp ce Bruno Retailleau s‑a declarat ferm împotriva unui astfel de scenariu.
În acest context, un efect secundar devine evident pentru marile puteri care urmăresc scena europeană: o Franţă slăbită reprezintă un avantaj pentru lideri precum Vladimir Putin sau pentru politicienii care se folosesc de slăbiciunea europeană în argumentaţia lor. Istoric, De Gaulle a restabilit Republica în 1958, dar actuala criză ridică întrebarea dacă mandatul macronist nu va marca sfârşitul relativei stabilităţi instaurate atunci.
Contextul parlamentar este complicat de alegerile anticipate din 2024, care au generat un legislativ fără o majoritate stabilă. Rassemblement National a devenit cel mai mare partid, iar blocul de stânga, deşi consistent numeric, este profund divizat. Această configuraţie face dificilă formarea unei majorităţi durabile: o opţiune favorabilă dreptei va fi blocată de stânga şi invers, iar opoziţia ar putea solicita imediat noi moţiuni de neîncredere împotriva oricărui prim‑ministru nou.
Bayrou a propus o reformă bugetară amplă şi un vot de încredere cu miză mare. Dacă iniţiativa eşuează, consecinţele pot fi politice, economice şi simbolice: pierderea controlului asupra reformelor fiscale, presiune sporită asupra preşedintelui şi posibilitatea unei noi realinieri a partidelor pe scena politică. Situaţia evidenţiază un sistem în tranziţie, cu opţiuni limitate şi riscuri pentru coeziunea internă şi credibilitatea internaţională a Franţei.
Franţa trece printr-o perioadă de turbulenţe politice: François Bayrou, aflat în funcţie de mai puţin de un an, riscă să devină al patrulea prim‑ministru care părăseşte postul în 20 de luni, iar votul de încredere din parlament pare decisiv pentru viitorul guvernului şi pentru poziţia preşedintelui Emmanuel Macron. Criza scoate în evidenţă vulnerabilitatea instituţiilor franceze într-un moment în care Europa caută unitate în faţa provocărilor internaţionale.
Bayrou, Macron, RN, LFI, datoria de 113, 9% din PIB şi pachetul de 44 de miliarde sunt toate elemente care conturează miza imediată. În loc de un final clar, asistăm la o continuare a incertitudinilor: cine va accepta guvernarea minoritară, ce compromisuri fiscale vor fi făcute şi cât va dura până când electoratul va acorda un mandat clar sau va schimba regulile jocului. Cum se va construi o majoritate funcţională rămâne întrebarea esenţială. Ce măsuri crezi că ar ajuta la stabilizarea situaţiei politice şi economice a Franţei?
Pe lângă criza internă, Franţa se confruntă cu riscuri economice şi geopolitice. Instabilitatea politică complică gestionarea datoriei şi ar putea conduce la o retrogradare a ratingului de credit. Pe plan extern, o Franţă paralizată într‑un moment în care Europa trebuie să demonstreze unitate faţă de războiul din Ucraina, influenţa crescândă a Chinei şi tensiunile comerciale cu SUA reprezintă vulnerabilităţi exploatabile de adversari sau de politicieni care invocă slăbiciunea europeană. Analistul Dominique Moïsi, de la Institutul Montaigne, spune că nu‑şi aminteşte un blocaj atât de sever pentru a Cincea Republică; în opinia sa, societatea franceză este acum frustrată şi furioasă pe elite, iar tranziţia spre un alt model politic pare iminentă, deşi neclară.