Fondation Cartier își redeschide porțile la Paris pe 25 octombrie, într-un nou sediu semnat de Jean Nouvel, însoțit de o expoziție care reunește 600 de opere ale 100 de artiști din colecția instituției. Clădirea haussmanniană, restaurată și amplasată vizavi de Luvru, readuce în discuție felul în care arhitectura istorică se intersectează cu viața artistică contemporană, un dialog familiar în Franța, dar oferit aici într-o versiune vizuală amplă și atent compusă.
Renovarea realizată de Nouvel transformă sediul într-un punct de întâlnire între oraș și instituție. Intervenția nu se limitează la refacerea fațadei sau a interioarelor: redeschide clădirea către trecători, repoziționează spațiul ca element activ al vieții urbane și creează un cadru pentru expoziții care pun în relație trecutul și prezentul fundației. Expoziția de inaugurare, curatoriată de Grazia Quaroni și Béatrice Grenier și intitulată Exposition Générale, oferă o lectură a istoriei Fondation Cartier din 1984 până în prezent, prin 600 de lucrări reprezentative și fragmente din expozițiile care au definit programul instituției. În esență, este o cartografiere alternativă a artei contemporane privită prin prisma colecției.
Programul artistic include nume recunoscute: Damien Hirst, Matthew Barney, Joan Mitchell și Olga de Amaral, al cărei Muro en rojos din 1982 face parte din colecție și care a avut la fundație, anul trecut, o retrospectivă apreciată de critici. Expoziția rămâne deschisă publicului până pe 23 august 2026, oferind timp suficient pentru a parcurge atât piesele emblematice, cât și segmentele care reconstituie momente importante din istoria programului artistic.
Colecția Fondation Cartier s-a format organic odată cu instituția: de la înființare până astăzi cuprinde peste 4.500 de lucrări realizate de aproximativ 500 de artiști din circa 60 de naționalități. Această diversitate reflectă o strategie de colecționare orientată spre pluralitate și dialog transversal între culturi și practici artistice. Expoziția de la redeschidere nu doar expune obiecte, ci reconstituie, prin selecții și asocieri curatoriale, modul în care fundația a contribuit la configurarea unor curente sau rețele artistice internaționale.
Mutarea într-un sediu nou, proiectat de un arhitect de talia lui Jean Nouvel, scoate în evidență și o problemă practică a muzeografiei contemporane: cum îți păstrezi identitatea instituțională atunci când îi schimbi „ambalajul”? Răspunsul prezent pare integrator, se pune în valoare haussmannianul existent, se adaugă intervenții moderne și se folosește ansamblul pentru a relaționa lucrări provenite din contexte foarte diferite. Astfel, Exposition Générale devine și un exercițiu de materializare a memoriei instituționale în spațiu.
Date concrete: inaugurarea pe 25 octombrie, durata expoziției până pe 23 august 2026, 600 de lucrări semnate de 100 de artiști selectați pentru această prezentare, iar colecția permanentă depășește 4.500 de piese realizate de aproximativ 500 de creatori din 60 de țări. Imaginea Olga de Amaral, Muro en rojos, 1982 simbolizează una dintre conexiunile dintre trecutul colecției și discursul actual.
Fie locală, fie globală, miza rămâne aceeași: instituțiile culturale nu sunt doar depozitare de obiecte, ci catalizatoare de convoaie între artă, arhitectură și oraș. Expoziția și noul sediu oferă ocazia de a reexamina felul în care o colecție se construiește și se comunică, fie că e vorba de nume mari precum Hirst și Barney, fie de lucrări textile și instalații care pun sub semnul întrebării granițele convenționale ale artei. Poți reflecta asupra ecourilor istorice, a continuităților sau a rupturilor; oricare ar fi punctul de plecare, spațiul propune o hartă vizuală bogată și rafinată.
Olga de Amaral, Muro en rojos, 1982 apare ca un reper vizual concret în această expoziție, iar cifra de 4.500 de lucrări din colecție oferă o imagine clară asupra dimensiunii arhivei Fondation Cartier. Ce lucrare sau ce nume ți-ar trezi curiozitatea în acest context?
Fii primul care comentează