Florine Stettheimer a fost o creatoare care a transformat străzile, parcurile, teatrele și petrecerile din New York în tablouri vii, iar versurile ei completau frecvent aceeași lume plină de culoare. Născută la Rochester pe 19 august 1871, a crescut între Statele Unite și Europa, unde a urmat studii de artă și a petrecut ore îndelungate prin muzee, o educație care i-a format gustul pentru scenografie și pentru spectacolele de avangardă de la începutul secolului XX. În 1912, la Paris, a urmărit L’après-midi d’une faune realizat de Ballets Russes, un spectacol controversat și elogiat care a împins-o să creeze propriul balet, inclusiv decoruri și costume. Când a izbucnit Primul Război Mondial în 1914, Florine s-a întors la New York împreună cu mama și surorile, iar locuința familiei a devenit un punct de întâlnire pentru artiști, scriitori și muzicieni ai epocii.
Întâlnirile din salonul Stettheimer aduceau personalități precum Marcel Duchamp, Alfred Stieglitz sau Carl Van Vechten, iar Florine a realizat portrete ale acestor prieteni, dar și ale membrilor familiei. În Portrait of My Mother (1925), Rosetta Stettheimer apare înconjurată de un pian, o bibliotecă, o vază și o masă de joc, obiecte care povestesc despre o viață învăluită în artă și divertisment. Această grijă pentru detaliul domestic și pentru obiecte care semnalează statutul cultural reapare în numeroase lucrări ale ei.
Din punct de vedere stilistic, Florine a folosit un registru ce amintește de rococo: linii sinuoase, dantele, panglici, petale și bijuterii. Criticul și istoricul de artă feminist Linda Nochlin a descris sensibilitatea ei rococo ca fiind subversivă, adică a utilizat un limbaj vizual asociat cu luxul și feminitatea pentru a evidenția și a ironiza limitările impuse femeilor în lumea artei la începutul secolului XX. Unii contemporani au presupus că i-ar lipsi formarea, dar alți critici, precum Henry McBride, au remarcat clar că știa precis ce face. Această ambivalență, apreciere rezervată din partea unor critici și neînțelegere din partea altora, i-a conturat locul în istoria artei.
Picturile ei surprind agitația și splendoarea New York-ului interbelic. The Cathedrals of Broadway (1929) ilustrează orașul tratat aproape ca un sanctuar al spectacolului, cu teatre și reclame care domină scena urbană. Florine nu s-a limitat la pânză: a scris poezii, a conceput costume și decoruri și a fost o prezență constantă în cercurile moderniste newyorkeze dintre cele două războaie mondiale. Totuși, a expus rar în timpul vieții și a refuzat să vândă lucrările, o alegere care a contribuit la anonimatul ei relativ pe parcursul marei părți a secolului XX. A murit la 11 mai 1944. Poeziile ei au fost publicate postum, în 1949, într-o ediție privată pregătită de sora ei Ettie, sub titlul Crystal Flowers.
Privind opere concrete precum Portrait of My Mother (1925) și The Cathedrals of Broadway (1929), descoperim o artistă care combină influențe europene cu efervescența caracteristică New York-ului. Scenografiile sale pentru baletul Orphée of the Quat-z-arts sau modelele de costume din jurul anului 1912 arată preocuparea pentru teatralul spectaculos, iar hotărârea de a nu vinde picturile reflectă o strategie personală de păstrare a integrității artistice. Această fuziune între gustul pentru decorativ și o atitudine rezervată față de piață explică de ce abia după moarte a început să fie readusă în atenția publicului. Care lucrare a Florinei ți se pare mai captivantă: portretul intim al familiei sau panorama zgomotoasă a Broadway-ului?
Fii primul care comentează