Tensiunile dintre Washington și Europa au revenit în dezbatere publică după declarațiile privind exportul ideologiei MAGA, iar doi analiști români, Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru, explică de ce acest fenomen poate zdruncina parteneriatul strategic transatlantic. Subiectul nu e nou: de la discursurile lui Ronald Reagan, când America se definea și prin opoziția față de Uniunea Sovietică, până la manevrele politice actuale, schimbările în modul de abordare externă arată că imaginea unui aliat stabil nu este definitivă. Istoria arată că alianțele se susțin pe principii comune, dar și pe încredere reciprocă; când aceste elemente lipsesc, relațiile devin, pe scurt, tranzacționale.
Florin Negruțiu afirmă că Donald Trump încearcă să exporte ideologia MAGA în lume și că, astfel, riscă să erodeze parteneriatul de decenii cu Europa. El subliniază că nu e vorba de principii clare, ci de o logică de tip tejghea: ce-mi dai ca să-ți dau. Imaginea Americii ca apărător al unei judecăți morale, care oferea un model de libertate pentru țările din Est, pare slăbită de o abordare ce pune pe primul loc interesul imediat și forța brută.
Negruțiu amintește contrastul cu America anilor Reagan, când Uniunea Sovietică era prezentată drept imperiul răului pentru că acolo libertatea era suprimată și oamenii erau persecutați pentru convingeri. Această referință istorică evidențiază cât de mult se schimbă tonul politic atunci când retorica devine document de politică externă sau când relațiile sunt evaluate exclusiv în termeni economici și strategici.
Claudiu Pândaru completează tabloul: schimbarea nu este doar retorică, ci se regăsește în documentele oficiale ale administrației americane, iar asta înseamnă o reală repoziționare față de Europa. El spune că Trump a ajuns să susțină că unele state europene ar putea deveni rapid neviiabile și că intenționează să intervină în schimbări politice de pe continent. Din perspectiva lui Pândaru, miza nu este atacul la America, ci recunoașterea vulnerabilităților europene: cooperarea slabă între state, politici externalizate, în special în domeniul securității, și lipsa unor piloni durabili ai apărării comune.
Ambele opinii converg spre ideea că Europa trebuie să-și edifice propriile piloni de reziliență: o unitate politică asumată, cooperare reală pe plan economic și strategic și o regândire pe termen lung a securității, adică o dependență mai redusă față de alții. În practică, asta poate însemna consolidarea capabilităților comune de apărare, coordonarea politicilor economice și diversificarea lanțurilor critice de aprovizionare. Totodată, răbdarea și calmul rămân necesare pentru a gestiona un parteneriat care, uneori, poate fi mai pragmatic decât idealist.
Donald Trump a schimbat poziționarea Statelor Unite față de Europa prin documente oficiale, nu doar prin promisiuni din discursuri. Această situație pune Europa în fața unei decizii: să îmbrățișeze o autonomie strategică reală sau să continue să se bazeze pe un aliat ale cărui politici pot oscila; nume precum Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru ilustrează două variante de reflecție: menținerea dialogului transatlantic și, în același timp, consolidarea internă a Europei. Credeți că Europa dispune acum de resursele politice și economice necesare pentru a-și construi acești piloni de reziliență fără a rupe definitiv parteneriatul cu SUA?
Fii primul care comentează