Europa are nevoie urgentă de forță de muncă pentru industria apărării: fabricile de tancuri, rachete, submarine și echipamente electronice militare sunt asaltate de comenzi, dar întâmpină dificultăți în a găsi suficienți oameni dispuși să lucreze acolo. Istoria arată că industriile conexe apărării au trecut prin valuri de cerere, de la reînarmarea din timpul Războiului Rece la perioade de scădere după 1990, iar acum, pe fondul tensiunilor geopolitice și al creșterii cheltuielilor, cererea a explodat din nou.
Producătorii europeni de armament se confruntă cu un dezechilibru evident: comenzile au crescut brusc, dar tinerii programatori, ingineri și meșteri calificați aleg adesea alte sectoare. Mulți văd opțiuni mai atractive în tehnologie, industria auto sau servicii, iar percepția asupra industriei apărării, legată de arme și capabilități militare, nu îi încântă. Christian Kaunert de la Universitatea din Dublin observă că, până nu demult, acest sector nu era obișnuit să concureze pentru talentele de top; acum e necesar un rebranding pentru a deveni mai atractiv pentru generațiile tinere. Sună ca o schimbare de imagine, dar cu sudori și ingineri în prim-plan.
Estimările consultanței Kearney sunt clare și pesimiste: dacă statele NATO ar majora cheltuielile pentru apărare până la 3% din PIB, Europa ar putea avea nevoie de până la 760.000 de muncitori calificați până în 2030. Pentru comparație, în 2023 sectorul avea în jur de un milion de angajați. Asta înseamnă că, pe lângă păstrarea forței de muncă existente, trebuie atrase zeci de mii de persoane noi în meserii cu cerințe tehnice.
Problemele nu se reduc doar la lipsa de interes. Ani de subinvestiții, fenomene de dezindustrializare și pierderea lanțurilor de calificare au făcut recrutarea dificilă. Directorul executiv al Babcock International, David Lockwood, explică că acest sector a fost în declin multă vreme și că pozițiile-cheie, precum managerii de fabrică, trebuie dezvoltate intern pentru a exista oameni pregătiți. Nu poți forma un manager de fabrică într-o noapte; e nevoie de experiență și pregătire practică, care cer timp.
Ce profiluri se caută? Companiile semnalează un deficit în domeniile STEM, știință, tehnologie, inginerie și matematică. Leonardo SpA, producătorul italian, afirmă că are nevoie de astfel de competențe și intenționează să angajeze până la 7.000 de persoane până în 2028, inclusiv specialiști în inteligență artificială și tehnologii cuantice. Așadar, nu e vorba doar de sudori și mecanici; industria se digitalizează și are nevoie de programatori, ingineri electroniști și experți în tehnologie avansată.
O soluție la îndemână este transferul forței de muncă din industria auto, care trece prin restructurări din cauza supracapacităților. Rheinmetall, de pildă, transformă două uzine auto pentru producție militară și recalifică personalul, în timp ce Hensoldt AG s-a oferit să preia angajați disponibilizați de la Continental și Bosch. România este deja implicată: va construi, împreună cu Rheinmetall, o fabrică modernă de pulberi, aducând proiecte și locuri de muncă locale. E o tranziție industrială asemeni rearanjării pieselor pe tabla unei strategii noi.
Pe termen scurt, problema e ritmul: companiile nu pot angaja suficient de rapid și riscă să piardă valul de finanțări și comenzi. Ca răspuns, multe firme își regândesc imaginea și oferă beneficii noi: Theon International din Grecia propune sprijin pentru creșterea copiilor, cursuri de limbi străine și ore de yoga; Steyr Motors din Austria colaborează cu școli profesionale și universități pentru a atrage elevi și studenți; iar Leonardo oferă pachete salariale competitive și programe de dezvoltare a carierei. Sunt încercări de a face sectorul mai „uman” și mai compatibil cu așteptările noii generații.
Mărturiile angajaților relevă și o altă fațetă: Ollie Edwards, inginer la BAE Systems implicat în proiecte precum Eurofighter Typhoon, spune că a fost atrasă de stabilitate, complexitatea proiectelor și natura provocatoare a muncii de zi cu zi. Pentru unii tineri, creșterea cheltuielilor cu apărarea aduce oportunități profesionale concrete, chiar dacă pe plan politic fenomenul e privit cu rezerve.
Acest reviriment al industriei ridică câteva chestiuni esențiale: necesitatea reconstrucției lanțurilor locale de calificare, modul în care companiile își schimbă cultura pentru a atrage talente tehnologice și etica recrutării într-un sector cu legături de securitate. Schimbarea imaginii nu e doar PR; implică colaborare cu școlile, recalificare pentru lucrători din alte domenii, pachete salariale și condiții de muncă care să reflecte realitățile unui sector tehnologic modern. Exemple concrete sunt angajările planificate de Leonardo (7.000 până în 2028), estimarea Kearney (760.000 necesari până în 2030 la 3% din PIB) și proiectele Rheinmetall în Europa, inclusiv cooperarea cu România.
România va profita direct prin proiectele cu Rheinmetall și prin eventuale reconversii ale unor capacități industriale; acestea pot genera locuri de muncă noi în producție și tehnologie, dar vor necesita politici educaționale pentru a forma specialiști în AI, electronică și inginerie. Cum va arăta, concret, viitorul muncii în apărare depinde de capacitatea industriei de a atrage și păstra talente și de felul în care societatea acceptă reorientarea unor sectoare economice.
Steyr Motors, Theon, Babcock, Leonardo, Rheinmetall și Hensoldt sunt doar câteva exemple ale soluțiilor: parteneriate cu instituțiile de învățământ, recalificări din sectorul auto, beneficii non-materiale și proiecte ambițioase. Sunt pași concreți, dar insuficienți fără sprijinul politicilor publice și al investițiilor în formare. Efectul pe termen lung asupra forței de muncă și ce politici trebuie accelerate rămân întrebări deschise.
Rheinmetall transformă uzine auto și propune recalificări; Leonardo intenționează 7.000 de angajări până în 2028; Kearney estimează 760.000 de muncitori calificați dacă cheltuielile NATO ajung la 3% din PIB. Credeți că educația tehnică și parteneriatele între industrie și școli pot acoperi acest decalaj de forță de muncă la timp?
daaa, pun oamenii la făcut tancuri, dar cine vrea? stiu eu unu care fuge la it 😂
Interesant dar cam naiv la unele chestii. da, scoala tehnica + parteneriate pot ajuta mult, dar nu e doar despre invatare: trebuie practică, stagii reale, salarii decente si program rezonabil. multi tineri nu vor sa munceasca 12 ore in hala pentru 1500 eur, nici nu vor sa si piarda viata personala.
transferul din auto e ok pe termen scurt — dar cand se închid fabrici auto pentru real transfer, ramai cu goluri in alte sectoare. si recalificarea dureaza. un manager de fabrica chiar nu se face peste noapte, cum zice si articolul. plus, multe companii de apărare au birocrație si securitate care sperie juniorii (acces limitat la proiecte, background checks, chestii secrete) — unii chiar nu prea vor.
o chestie utila: universitățile nordice au programe combo (învățământ tehnic + internship plătit direct in companie) care funcționează. ar fi bine sa adaptăm modelul in ro: burse pentru mastere in ai/quantum dacă semnezi pt 3-4 ani în sector, sau internshipuri cu salariu competitiv. si microcredite pt recalificare rapida in robotică/electronică.
și nu uitați de femei. industria asta e super masculinizata. campanii targetate si condiții mai bune (creșe, ore flexibile) ar aduce multe fete bine pregatite. Theon oferind sprijin pentru creștere copii e un exemplu bun.
pe termen lung: investitii publice in licee tehnologice + schimbarea percepției (nu doar “faci arme”, ci “lucrezi cu tech avansat, AI, senzori, drone civ/salvare si industrial”) — asta poate schimba opțiunea la bac. dar trebuie și bani, politici coerente, și colaborare pe bune între firme si stat.
a, si un lucru practic: standardizare europeana a certificărilor. daca un tehnician se recalifica in ro, sa poata lucra in de ex. germany fara 2 ani de probe. simplu, ar fluidiza forta de munca. cine stie… poate se face, poate nu.
Eh, tot mai puțini tineri aleg technica; la noi in cartier am zis fiului meu sa încerce programare, dar nu prea vrea, ms.