Cuvântul jignitor, dar folosit de toată lumea, este tema principală aici: enshittification, un termen creat de Cory Doctorow pentru a ilustra modul în care platformele online par să devină brusc mai proaste. Amintind de cicluri istorice în care invențiile promițătoare se transformă în instituții lente, povestea pornește de la produsul digital care pare gratuit și miraculos, ca rețelele sociale inițiale, se extinde la uriași precum Facebook, Twitter, Amazon sau Google și ajunge la aplicații de întâlniri sau servicii de închiriere, practic orice spațiu digital în care s-a câștigat bani pe seama publicului.
Termenul a prins pentru că are o vulgaritate memorabilă, motiv pentru care apar bleep-urile la radio și gazdele se distrează inventând sunete bizare pentru a-l ocoli. Însă, explică Doctorow, nu e doar o glumă; în spatele cuvântului se ascunde o teorie clară: enshittification descrie de ce și cum un serviciu online se degradează în timp și cum acest proces se răspândește la alte servicii, făcând totul să se înrăutățească simultan. E mai degrabă o boală structurală decât o succesiune de accidente izolate.
Mecanismul începe întotdeauna similar: apare un produs nou, cu două segmente (utilizatori și clienți de business), excepțional ca experiență și inițial oferit la pierdere pentru a atrage utilizatori. După ce oamenii devin dependenți, furnizorul trece la etapa a doua și implementează schimbări care avantajează clienții plătitori în detrimentul experienței utilizatorilor. Aici intră reclame, colectarea sau vânzarea datelor, sau modificări de algoritm care promovează conținut favorabil afacerilor, nu persoanelor. Acest model captivează clienții de business, de exemplu ziare care dezvoltă pagini pe Facebook pentru a atrage cititori, și astfel plecarea lor devine riscantă. Odată ce clienții de business sunt prinși, platforma degradează și mai mult serviciul pentru a stoarce profituri sporite pentru acționari: știrile și linkurile devin mai puțin vizibile, feed-urile sunt încărcate cu reclame sau recomandări sponsorizate, iar experiența utilizatorului se deteriorează. Rezultatul este enshittification.
Această descriere subliniază că nu e vorba doar de funcții slabe sau bug-uri, ci de o dinamică repetabilă: produs construit pentru oameni, transformat pentru bani, capturarea clienților de business, apoi degradarea sistematică pentru maximizarea profitului. Din acest punct de vedere, fenomenul e interesant pentru că apare simultan la numeroase companii și platforme, sugerând că problema este structurală în economia digitală și în modelul ei de monetizare, nu doar erori de management la o singură firmă.
Doctorow propune astfel un cadru care poate ajuta utilizatorii, creatorii de conținut și reglementatorii să identifice riscurile: tranziția de la produs gratuit, axat pe experiență, la produs axat pe clienți plătitori. Câteva nume concrete din spațiul public clarifică exemplul: Facebook și ziarele care au investit în paginile sale, Amazon sau Google, toate fiind etichetate ca afișând simptome ale aceluiași proces. Unii vor spune că e un clișeu al internetului; alții, că e o observație utilă despre degradarea serviciilor pe care le folosim zilnic.
Doctorow tratează serios ideea că enshittification are simptome, un mecanism și o epidemiologie, adică se propaga. Asta implică că soluțiile nu sunt doar tehnice, ci și economice și politice: trebuie revizuite modelele de afaceri, reglementările privind datele și transparența algoritmilor și, nu în ultimul rând, modul în care creatorii de conținut își construiesc dependența de platforme. Fără astfel de schimbări, următoarea platformă virală promițătoare riscă să urmeze același drum.
O observație relevantă: însăși natura colocvială a termenului ne forțează să vedem fenomenul nu doar ca pe o problemă tehnică, ci ca pe o realitate culturală. Gândiți-vă la exemple concrete din text: Facebook trece de la a afișa linkuri către ziare la a le penaliza; algoritmii încep să favorizeze clienții plătitori în locul preferințelor utilizatorilor; rezultatul final este o experiență mai proastă pentru oamenii care folosesc serviciile. Aici apare întrebarea practică pentru oricine postează conținut, urmărește știri sau vinde online: câtă putere vor păstra platformele și cât de mult putem diversifica sursele ca să nu rămânem capturați? Ce soluții concrete ți se par viabile: reglementare mai strictă, modele alternative de plată sau crearea propriilor canale independente?
Fii primul care comentează