Când rostim numele Emeric Ienei, ne apar în gând imagini din tribunele anilor ’80, meciuri în care o echipă românească a scris o pagină rară în fotbalul european. Gazeta Sporturilor a publicat un supliment special la împlinirea a 80 de ani a lui Ienei, iar foștii săi elevi au rememorat cu sinceritate și în detaliu ce însemna să lucrezi cu el la Steaua sau la națională.
Florea Voinea își amintește de Ienei ca de un fotbalist priceput și, ulterior, ca de un antrenor care a știut să formeze caractere. L-a întâlnit la CCA în 1961, când Ienei l-a luat sub aripă și a fost un coleg care, în timp, a devenit o persoană de mare influență. Voinea povestește că, pe teren, Ienei era viclean din punct de vedere tactic, oferea pase decisive și aducea calm în momentele tensionate. El scoate în evidență și lecțiile primite: disciplină, profesionalism și respect pentru oameni. În opinia sa, Ienei a crescut zeci de generații și i-a adus României cel mai important trofeu din istoria fotbalului nostru.
Liță Dumitru evocă schimbarea de atmosferă pe care o provoca prezența lui Ienei la Steaua. Pentru el, Ienei nu doar a creat o stare diferită în echipă, ci a introdus antrenamente individuale, rigoare și dăruire. Dumitru amintește și rivalitatea cu Titi Teașcă și spune că sosirea lui Ienei a fost o eliberare: mobilizarea s-a modificat, disciplina a crescut, iar rezultatele au apărut în cele cinci trofee obținute împreună.
Marcel Răducanu povestește despre libertatea de joc pe care i-a oferit-o Ienei și despre susținerea permanentă. Răducanu afirmă că fără Ienei nu ar fi atins performanțele sale și remarcă că astăzi nu mai găsește un antrenor cu aceeași abordare. Pentru el, Ienei a știut să șlefuiască talentele și să pună preț pe oameni, lucru rar întâlnit în prezent, când certurile spectaculoase la televizor par să domine scena.
Miodrag Belodedici îl vede pe Ienei ca pe o figură paternă. Întâlnirea lor din 1983 a marcat începutul unei relații profesionale intense care a durat zeci de ani în viața jucătorului. Belodedici spune că Ienei i-a modelat cariera, i-a oferit îndrumare și sfaturi de viață, iar aprecierea sa vine din recunoașterea influenței profunde pe care a avut-o asupra formării sale ca fotbalist și ca om. El îl compară pe Ienei cu Sir Alex Ferguson, ceea ce spune multe despre rolul de mentor și stabilitatea pe care le-a adus la club.
Victor Pițurcă subliniază importanța echipei formate de Ienei: un grup unit, disciplinat, bine condus, capabil să câștige Cupa Campionilor cu jucători exclusiv români. Pițurcă remarcă vocea calculată și calmul antrenorului, elemente care ofereau jucătorilor liniștea necesară pentru a performa. De asemenea, spune că acel succes e greu de repetat și menționează că impactul lui Ienei s-a resimțit și după plecarea sa la națională, constituind baza unui parcurs european ulterior.
Tudorel Stoica folosește metafora SMURD-ului pentru a ilustra prezența lui Ienei: omul la care se apela când era nevoie de salvare sportivă. Stoica evidențiază capacitatea lui Ienei de a simți jucătorii, de a înțelege problemele individuale și de a extrage tot ce e mai bun din colectiv. Pentru el, performanța obținută cu o echipă integral română rămâne un reper în istoria fotbalului românesc.
Gabi Balint rememorează momente cheie în care Ienei i-a influențat cariera: penalty-ul și finala Cupei Campionilor, golurile care au conturat calificări la turnee finale și colaborarea ca secund la Euro 2000. Balint vorbește despre rolul paternal pe care Ienei l-a avut pentru el și despre susținerea constantă, învățăturile și corecturile oferite fără umilință.
Toate aceste relatări conturează portretul unui antrenor la fel de preocupat de oameni precum de tactică. Apar în mod repetat aceleași teme: disciplină, respect, capacitatea de a forma echipe sudate și de a oferi libertate jucătorilor talentați. Ienei se conturează ca un constructor de generații, un profesionist care a îmbinat rigoarea cu atenția la nevoile individuale ale sportivilor.
Paragraful final abordează teme mai ample: rolul mentorului în sport, importanța culturii organizaționale la cluburi și modul în care modelele de leadership reprezentate de persoane precum Emeric Ienei pot schimba destine. Succesul obținut cu o echipă formată doar din jucători autohtoni, concretizat prin Cupa Campionilor, rămâne un reper pentru discuțiile despre formarea talentelor și despre bugetele care influențează astăzi transferurile. Fotbalul lui Ienei ridică întrebarea legată de ce s-ar întâmpla dacă antrenorii contemporani ar accepta mai des responsabilitatea de a modela caractere, nu doar de a urmări rezultate imediate. Credeți că un proiect pe termen lung, asemănător celui al lui Ienei, ar fi realizabil astăzi în fotbalul românesc?
Fii primul care comentează