Pe multe pagini ale fotbalului românesc apar nume care rămân în amintire mult timp după plecarea de pe gazon. Emeric Ienei este unul dintre acestea: antrenorul care i-a adus Stelei Cupa Campionilor în 1986 și care a format generații întregi, a decedat pe 5 noiembrie 2025, la 88 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă la Oradea, oraș legat de o parte din parcursul său personal și profesional.
Parcursul profesional al lui Emeric Ienei e atât de bogat încât seamănă cu o împletire între istoria locală și cronica fotbalistică națională. Ca jucător a trecut pe la UTA și CCA, dar amprenta sa reală s-a văzut când a devenit antrenor. De pe bancă a condus 386 de meciuri în prima ligă pentru echipe precum Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și U Craiova, cu un bilanț de 218 victorii, 79 de remize și 89 de înfrângeri. Cu Steaua a cucerit șase titluri de campion: 1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87 și 1993/94. Primul dintre ele, din 1976, a rupt o perioadă de opt ani fără titlu pentru roș-albaștri, oferind suporterilor o gură de aer proaspăt, sau, cum spuneau fanii, o adevărată eliberare.
Pe lângă campionate, au venit și Cupele României: patru trofee obținute în sezoanele 1975/76, 1984/85, 1991/92 și 1998/99. Totuși, momentul definitoriu care l-a transformat într-o legendă rămâne Cupa Campionilor Europeni 1985/86, singurul trofeu major continental de acest nivel din palmaresul cluburilor românești. Sub conducerea sa, Steaua a disputat 31 de meciuri europene, înregistrând 13 victorii, 8 remize și 10 înfrângeri, iar finala cu FC Barcelona a reprezentat vârful acelei campanii, o partidă care a fost mult timp subiect de dezbatere în cafenele și pe stadioane.
Ienei a avut și o contribuție importantă la echipa națională: 51 de partide, dintre care 23 victorii, 14 remize și 14 înfrângeri. El a calificat România la Cupa Mondială din 1990, punând capăt unei absențe de două decenii, și a condus echipa la Campionatul European din 2000, unde a obținut prima victorie a României la un turneu final continental, 3-2 cu Anglia. De asemenea, i se datorează primele treceri ale naționalei din faza grupelor la un turneu mondial (CM 1990) și, respectiv, european (CE 2000), repere care au schimbat așteptările publicului față de reprezentativa României.
Impactul său nu se măsoară doar în trofee și statistici. Mesajul publicat de Gino Iorgulescu pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal amintește că Ienei, cunoscut cu drag ca nea Imi, a fost apreciat nu doar pentru realizările sportive, ci și pentru modul respectuos și atent în care îi trata pe cei din jur. Acest comportament i-a câștigat admirația unanimă a mediului fotbalistic și nu numai. Iorgulescu subliniază că fotbalul românesc a devenit mai sărac odată cu plecarea sa și transmite condoleanțe familiei.
Privind înapoi la cifre, meciuri și momente cheie, finala cu Barcelona, calificarea la CM 1990, victoria cu Anglia la CE 2000, se conturează imaginea unui antrenor care a reușit să îmbine rigoarea tactică cu autoritatea necesară conducerii unor echipe mari. A fost și tehnicianul cu cele mai multe derby-uri Steaua–Dinamo la activ: 23 la număr (19 în campionat și 4 în Cupă), ceea ce reflectă încrederea acordată în cele mai importante confruntări interne.
Sfârșitul nu marchează doar încheierea unei cariere, ci provoacă la reflecție asupra felului în care performanța sportivă devine memorie colectivă. Cupa Campionilor din 1985/86, cele șase titluri de campion și prezențele la CM 1990 și CE 2000 sunt repere palpabile ale unei epoci în care rezultatele obținute de cluburi și de națională au modelat percepția publicului asupra fotbalului. Aceste momente rămân puncte de referință pentru cei care urmăresc istoria sportului românesc, jucători, antrenori și suporteri, demonstrând cum succesele de atunci continuă să modeleze așteptările și standardele de azi. Cum credeți că ar trebui păstrată memoria unei figuri precum Emeric Ienei în fotbalul românesc contemporan?
Fii primul care comentează