Politica din România revine din nou în prim-plan: cine, ce și unde, declarațiile ministrului Dragoș Pâslaru despre potențialii 20 de miliarde de euro de la UE, reacțiile critice la pachetul de măsuri al guvernului și temerile privind sustenabilitatea bugetului și a economiei, toate la București.
De când România a demarat negocieri serioase cu partenerii europeni, discursurile și promisiunile au proliferat. Dragoș Pâslaru, ministrul investițiilor și proiectelor europene, susține că trebuie să le ofere garanții Uniunii Europene că cheltuielile vor rămâne sub control și că vor exista venituri suficiente; altfel, nu ar avea argumente să ceară încă 20 de miliarde de euro. Mesajul e limpede: fără o justificare bugetară solidă, fondurile nu vor veni. Rămâne neclar însă cine și cum va asigura acele venituri suplimentare, ceea ce reprezintă o problemă dificilă pentru guvern.
Criticii cataloghează întregul plan drept un set de măsuri luate în grabă, fără studii de impact serioase. Pachetul prezentat în Parlament, spun aceștia, riscă să lovească tocmai categoriile vulnerabile: persoanele cu dizabilități, familiile monoparentale, pensionarii, în timp ce cauzele structurale ale deficitului, precum evaziunea fiscală și optimizările fiscale ale marilor companii, rămân neatinse. Problema nu e doar politică, ci și tehnică: majorarea taxelor fără extinderea bazei impozabile poate, în final, să reducă veniturile colectate.
Tonul critic al editorialului evocă umorul sec al bancului cu Bulă: reformele sunt prezentate ca mari realizări, dar realitatea arată că responsabilitățile au fost aplicate selectiv, iar deciziile s-au luat în interiorul coaliției, uneori fără empatie pentru categoriile afectate. Premierul și-a asumat răspunderea pentru pachetele de măsuri care, după consultări interne, au fost trimise spre vot; rămâne întrebarea dacă acea asumare este suficientă pentru a obține sprijinul public necesar.
Sprijinul populației pentru un program auster nu se cumpără doar prin contracte media favorabile. Aparițiile publice ale unor figuri din actuala coaliție, precum Nicușor Dan sau ministrul de externe, nu au consolidat încrederea. Iar din perspectiva partenerilor externi, Uniunea Europeană pare în așteptare: retorica nu e suficientă, contează cifrele, datele și reformele structurale.
Economiștii avertizează că fără reducerea evaziunii și fără reforme solide în colectarea TVA, majorările de taxe nu vor genera sumele promise. Mai mult, există îngrijorări privind finanțele publice și posibile intervenții ale instituțiilor internaționale precum FMI sau semnale de la Banca Mondială. Criza energetică, menționată și de președinte, adaugă presiune: se discută dacă menținerea activelor de stat pe piață nu pregătește retrocedări sau privatizări masive, decizii care ar putea fi justificate prin necesitatea strângerii de resurse pentru cheltuieli urgente.
Dincolo de aspectele macroeconomice, se observă efecte în viața cotidiană: promoțiile agresive din magazine sau produsele cu termen de valabilitate redus sugerează adaptarea lanțurilor comerciale la un consum în schimbare. Comercianții își recalculază comenzile în funcție de istoricul vânzărilor și de sezonalitate, dar măsurile anunțate pot modifica cererea. Exemplul cumpărării puiului, cu o valabilitate de doar patru zile, e edificator, marile rețele trebuie să-și ajusteze comenzile când semnele economice se modifică brusc.
Tema principală care reiese este responsabilitatea: pe de o parte, un guvern care promite mai mulți bani; pe de altă parte, realitatea fiscală și socială care cere reforme clare, consultări și măsuri care atacă cauzele deficitului, nu doar efectele. Discuțiile despre 20 de miliarde de euro au sens doar dacă sunt însoțite de o strategie credibilă de creștere a veniturilor publice și de combatere a evaziunii. În practică, asta înseamnă reforme legislative, controale eficiente și o comunicare transparentă cu cetățenii.
Numele care apar, Dragoș Pâslaru, premierul Bolojan, Nicușor Dan, rămân semnificative pentru că ilustrează opțiunile politice din spatele deciziilor. Cifrele: 20 de miliarde de euro promise, intervalul scurt pentru ajustări bugetare și riscul majorării poverii fiscale asupra claselor de mijloc și a celor vulnerabile sunt aspecte concrete de urmărit. În loc de panică sau entuziasm, ar fi util ca dezbaterile să se bazeze pe date: cât se pierde anual din TVA, ce venituri ar aduce măsurile anti-fraudă, ce costuri reale implică criza energetică și ce active de stat ar putea fi valorificate.
Un final deschis la reflecție: pachetul de măsuri și cele 20 de miliarde sunt doar cifre și nume, Pâslaru, Bolojan, Nicușor Dan, care nu contează de fapt dacă nu vin însoțite de reforme concrete împotriva evaziunii și de politici care protejează categoriile vulnerabile. Care e planul clar pentru colectarea suplimentară de venituri și cine răspunde dacă promisiunile nu se materializează? Care sunt pașii măsurabili pentru reducerea TVA necolectat și pentru a garanta că privatizările eventuale nu prejudiciază interesul public? Ce înseamnă concret cele 20 de miliarde pentru pensii, sănătate și investiții?
Crezi că măsurile anunțate vor aduce banii promiși sau riscă să transfere povara asupra populației fără rezultate reale?
Fii primul care comentează