Într-o mică cafenea din sudul Italiei, o inițiativă pragmatică, înrădăcinată în comunitate, a readus oamenii la bar pentru espresso, în pofida majorărilor de preț care au făcut dintr-o cafea zilnică o cheltuială tot mai atent calculată. Povestea vine din Venafro, în provincia Isernia, nu departe de Napoli, unde barul Don Antò a găsit soluții simple și eficiente pentru a menține ritualul italian al cafelei la bar.
Adesea, istoria ne arată că obiceiurile se schimbă lent: când bacania sau cafeneaua erau puncte de întâlnire ale comunității, comerțul local s-a adaptat permanent la noile nevoi. La Don Antò, proprietarii Ida Di Ciacco și soțul ei, Moreno Spada, au decis să transforme criza în creativitate. Confruntați cu scumpiri la materii prime, energie și materiale de unică folosință, au redus prețul cafelei prin măsuri care diminuează costurile și, totodată, implică clienții. Ida spune că reducerea nu este doar o promoție, ci un protest discret împotriva majorărilor continue care transformă o băutură socială într-un lux din ce în ce mai greu de susținut.
Înainte de aceste schimbări, când prețul espresso-ului tindea spre 2 euro, frecvența vizitelor la bar a scăzut: obișnuiții care treceau de mai multe ori pe zi au început să vină mai rar, iar unii au dispărut complet. Răspunsul lor a fost simplu și clar: au introdus un „preț social”. Cine își aduce propria ceașcă de ceramică primește espresso la 50 de cenți, în loc de 1, 20 euro cât costa anterior la Don Antò. Economiile pentru local nu provin doar din reducerea tarifului: renunțând la paharele și tacâmurile de unică folosință, au diminuat consumul de apă, detergent și energie, pentru că nu mai spală atât de mult veselă de unică folosință. Astfel, cu o mică economie de ambele părți, obiceiul de a bea cafea la bar rămâne viu.
Dar inovația nu s-a limitat la asta. Venafro este o zonă cu fermieri și tradiții alimentare bogate, iar legătura cu comunitatea a generat o altă soluție: trocul în natură. Localnicii, inclusiv persoanele în vârstă care au dat primul exemplu, au început să aducă produse agroalimentare locale în schimbul cafelei. Ideea a fost extinsă și adaptată pentru publicul tânăr: în apropierea uneia dintre locații se află un campus universitar, iar studenții au adoptat rapid sistemul, venind cu produse din regiunile lor. Astfel, un espresso de dimineață poate fi plătit cu ’nduja din Calabria, cannoli din Sicilia, mozzarella din Campania sau șofran din Lombardia. Schimbul reintroduce un element mai larg de socializare: mesele și discuțiile nu mai sunt doar despre cafea, ci despre produse, povești regionale și legături directe între producători și consumatori.
Aceste măsuri au două urmări practice: reduc costurile operaționale ale barului și readuc clienții. Pentru antreprenori, decizia de a nu transfera integral majorările către prețuri a fost riscantă, însă beneficiile sociale și economice au început să se vadă: oamenii revin, localul recâștigă atmosfera, iar produselor locale li se oferă un canal direct către consumatori. Astfel se aliniază economia de subzistență cu tradiția italiană a cafelei la bar, un mic ritual cotidian care spune multe despre comunitate.
Don Antò demonstrează că soluțiile locale, ancorate în realitățile și resursele unei regiuni, pot contrabalansa efectele creșterii costurilor. Schimburile în natură și stimulentele ecologice, precum aducerea propriei cești, nu doar reduc cheltuielile, ci și întăresc legăturile dintre oameni. Exemple concrete menționate, prețul redus la 50 de cenți pentru cei cu ceașcă proprie, trocul cu produse precum ’nduja, cannoli, mozzarella sau șofran, ilustrează o formă de adaptare care funcționează acum în Venafro și poate inspira și alte comunități cu resurse locale. Creșterea socializării în jurul unei cești de cafea amintește că soluțiile practice, uneori însoțite de un umor blând și mult bun simț, pot păstra ritualuri importante chiar și în vremuri de scumpiri.
Vă pare plauzibil ca un sistem similar să funcționeze și în orașul vostru?
fain, dar la noi? prea mulți blocuri, niciun curte; totuși, daca se pune pe bune, oameni aduc rosii, brânză, se strâng la povești — poate funcționa, stiu oameni care ar face troc pt o cafea ieftina, daaa, ar trebui un loc primitor și reguli simple.