Senatorul american Ron Wyden a tras un semnal de alarmă: programul Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) și modul în care ADN-ul copiilor, și nu numai, este colectat și stocat în baza de date CODIS ridică întrebări serioase privind limitele și scopurile acestei practici. Problema nu este nouă în evoluția tehnologiilor judiciare: bazele de date ADN au schimbat radical identificarea în cazul crimelor, dar acum apar indicii că aceeași unealtă se transformă, treptat, într-un instrument de supraveghere în masă.
Apărătorii drepturilor civile susțin că programul vamal și de imigrație al CBP (Customs and Border Protection) s-a transformat într-un regim extins de supraveghere genetică. Probe recoltate de la migranți, și chiar de la cetățeni americani, ajung în baze de date penale fără transparență, fără garanții legale clare și fără limite de păstrare. Centrul pentru confidențialitate al Universității Georgetown arată că, odată creat și încărcat un profil CODIS, atât profilul, cât și mostrele fizice de ADN sunt păstrate pe termen nelimitat, fără nicio procedură care să reevalueze sau să șteargă profilurile atunci când legitimitatea reținerii este pusă sub semnul întrebării. Pe scurt, ceea ce a fost conceput ca o inovație în criminalistică riscă să devină un arhiv de supraveghere.
În paralel, Georgetown și organizații aliate au dat în judecată DHS pentru că refuză să facă publice în totalitate documentele privind programul. Acțiunile în instanță scot în evidență cât de puține informații are publicul despre modul în care ADN-ul este folosit, stocat sau distribuit după ce intră în CODIS. Reprezentanții acestor grupuri susțin că au fost nevoiți să recurgă la căi legale nu pentru a obține ceva excepțional, ci pentru a obliga agențiile să respecte obligațiile legale de transparență. Și, chiar și atunci când obțin hotărâri judecătorești, afirmă că agențiile le-au ignorat.
Senatorul Wyden a solicitat clarificări de la DHS și de la Departamentul de Justiție privind motivele pentru care se prelevează ADN de la copii și dacă CODIS dispune de vreun mecanism pentru a respinge probe obținute necorespunzător. El avertizează că, dacă aceste practici se vor continua, copiii respectivi ar putea fi tratați de autorități ca suspecți în eventuale anchete viitoare, pe termen nelimitat. Această observație ridică o întrebare etică esențială: ce mai rămâne din prezumția normalității unei vieți când informația genetică a unei persoane este blocată într-o bază de date penală?
Împreună, dezvăluirile indică o reconfigurare discretă a CODIS: de la un instrument destinat rezolvării unor cazuri concrete la un registru mai extins, care adună mostre de la imigranți, călători și cetățeni, fără suficiente garanții privind cine decide ce ADN ajunge acolo și ce utilizări sunt permise. Aceasta readuce în discuție limitele supravegherii tehnologice și pericolul erodării protecțiilor civile în numele securității.
Georgetown și avocații pentru drepturi civile continuă bătăliile judiciare pentru a obține mai mult control și claritate publică asupra practicilor DHS. Ei afirmă că publicul are dreptul să știe ce face guvernul cu datele genetice ale persoanelor și că vor insista pentru transparență, până când vor fi stabilite reguli clare privind colectarea, retenția și ștergerea probelor.
CODIS apare frecvent în dezbaterile pe această temă, iar posibilitatea păstrării nelimitate a probelor fizice de ADN ridică întrebări concrete despre cifre, proceduri și responsabilități: cine autoriză încărcarea, câte profiluri au fost create din cazuri de imigrație, ce mecanisme interne există pentru contestare și ștergere, ce rol are DOJ în supraveghere. Discuțiile recente au inclus și acțiuni în instanță, solicitări către DHS și cereri de clarificare către DOJ, toate încercări de a transforma o practică opacă într-una reglementată și verificabilă.
Aceste evoluții referitoare la CODIS și practicile DHS ne determină să reflectăm asupra tensiunii dintre instrumentele care pot facilita elucidarea infracțiunilor și riscul ca aceleași instrumente să servească supravegherii pe scară largă. Exemplele concrete din text, numele senatorului Ron Wyden, implicarea DHS, DOJ, CBP, centrul Georgetown și referința la CODIS, arată că disputa este în același timp juridică, tehnologică și politică. Cum ar putea arăta o reglementare care să permită utilizarea ADN-ului în anchete, dar să împiedice arhivarea permanentă fără posibilitatea de recurs? Răspunsul cerut de societate implică clarificarea procedurilor de colectare, introducerea unor mecanisme de audit independent și stabilirea unor reguli precise de retenție și ștergere a probelor.
Georgetown a demonstrat că transparența nu poate fi obținută fără presiune legală, iar acest caz ilustrează rolul ONG-urilor și al Congresului în supravegherea agențiilor federale. În lipsa unor norme mai stricte, rămâne riscul unei extinderi necontrolate a bazei de date asupra unor persoane fără legătură cu infracțiuni grave. E momentul ca discuția publică să solicite date clare și proceduri, nu doar declarații vagi despre securitate.
Textul de față abordează subiecte precum colectarea ADN-ului copiilor, păstrarea nelimitată a probelor și procesele legale inițiate pentru a obține documentele despre program. Toate aceste elemente subliniază necesitatea unor limite precise: cine decide, pe ce temei legal, ce perioadă de retenție este acceptabilă și cum pot persoanele afectate să solicite ștergerea datelor lor. Fără astfel de clarificări, CODIS riscă să devină mai degrabă un depozit de informații sensibile decât un instrument limitat la scopuri criminalistice.
Ce părere ai despre ideea că o bază de date creată inițial pentru a ajuta investigarea infracțiunilor poate ajunge treptat să includă segmente largi ale populației, inclusiv copii și migranți, fără garanții clare?
Fii primul care comentează