Désirée Nosbusch revine pe micile ecrane în rolul unei avocate care nu se oprește până nu descoperă adevărul. În Hamburg, o relatare despre un tată disperat și despre fiul său, închis de aproape nouă ani pentru un omor, readuce în discuție teme privind erori judiciare și autoritatea instituțională, într-un film polițist difuzat pe Arte.
Un bărbat bolnav, Friedrich Klopfer, apare brusc la un eveniment și îl roagă pe cineva din public să o contacteze pe avocata Anna Conti. Fiul său, Falk, fusese condamnat la închisoare pe viață pentru omor și petrecuse aproape un deceniu după gratii, deși fusese la un moment dat convins să-și recunoască vina. Tatăl povestește că o străină l-a sunat susținând că Falk este nevinovat. Câteva zile mai târziu, acea femeie dispare; camerele de supraveghere surprind o răpire, ceea ce complică și mai mult firul evenimentelor. Așa debutează „Ein Fall für Conti, Der verlorene Sohn”, cel de-al treilea caz din seria cu Anna Conti, programat vineri, 3 octombrie, la ora 20:15 pe Arte.
Acțiunea se construiește treptat: Conti îl trimite pe asistentul ei, Carlo Hehenkamp, la penitenciar pentru a-l întâlni pe Falk. Acesta susține în continuare că este vinovat, dar dă semne evidente că a fost maltratat. Ancheta ia curând întorsături neașteptate când iese la iveală că procurorul superior von Thun a fost implicat încă de la prima condamnare și încearcă să blocheze investigația. Conti lucrează alături de procuroarea Henry Mahn, o tânără ambițioasă care oscilează între determinare și teamă, mai ales în fața unor bărbați care își folosesc fără scrupule pozițiile de putere.
Désirée Nosbusch îi dă viață Annei Conti cu claritate și hotărâre; personajul ei împinge limitele procedurale pentru a scoate la iveală erorile sistemului. Michael Wittenborn e convingător ca tată bolnav și disperat, iar Sebastian Urzendowsky construiește un personaj al cărui refuz de a-și retrage mărturia pune în discuție aspecte morale. Malaya Stern Takeda insuflă energie rolului de procuroare tânără, iar Peter Lohmeyer întruchipează o figură autoritară și incomodă care împiedică aflarea adevărului.
Regia lui Nathan Nill și scenariul lui Lucas Thiem plasează camera aproape de protagoniști, astfel că tensiunea dintre personaje devine apăsătoare, asemenea unui joc de șoareci și pisici. Unele posibile rezolvări ale vechiului omor par puțin forțate, iar scenele filmate în întuneric pierd din detaliu. Cu toate acestea, secvențele din sala de judecată recuperează din energie: actorii joacă intens, dialogurile devin tăioase, iar desfășurarea procesului capătă ritm și claritate. Finalul este oferit, în cele din urmă, pe altarul justiției, însă rămâne deschisă întrebarea cât de solidă este acea justiție și ce înțeleg diferiți oameni prin dreptate.
Tema centrală, un fiu condamnat, un părinte care nu renunță, limitele sistemului juridic, amintește de cazuri reale în care mărturii, presiuni sau erori procedurale au schimbat destine. De asemenea, rememorează seriale și filme care abordează aceeași dilemă: cum distingi între o confesiune sinceră și una obținută sub presiune? Cum expui o nedreptate când cei care ar trebui să apere legea au interese opuse? Personajele filmului (Anna Conti, Henry Mahn, procurorul von Thun) devin lentile prin care aceste probleme se pot observa.
Pornind de la tema judiciară a filmului, o reflecție finală: Der verlorene Sohn pune în prim-plan nume și scene, Falk, Anna Conti, sala de judecată, Hamburg, ca puncte de plecare pentru întrebări practice despre procedură și responsabilitate. Cum ar fi evoluat ancheta dacă alți actori din sistem ar fi acționat altfel? Ce mecanisme concrete pot preveni condamnări eronate pe termen lung? Televiziunea prezintă povestea; rămâne publicului să mediteze la sursele erorii și la soluțiile posibile. Ce crezi că ar fi trebuit schimbat în cazul lui Falk sau cine poartă cea mai mare responsabilitate pentru un verdict greșit?
Fii primul care comentează