Arheologia și vinul se întâlnesc astăzi la Troia: cercetători germani au identificat dovezi că, în secolele III–II î.Hr., vinul era consumat de oameni din toate straturile sociale, nu doar de elitele regale. Legătura dintre băutură și ritualuri este veche, Dionysos la greci, Bacchus la romani, însă noile găsiri scot în evidență un aspect mai cotidian al vieții antice.
Istoria alimentației s-a concentrat mult timp pe ceea ce mâncau oamenii, iar vinul a rămas adesea în umbra marilor ospățuri descrise de Homer. O echipă de la Universitatea din Tübingen, condusă de profesorul Maxime Rageot, a analizat în detaliu obiectele legate de consumul de vin din situl troian. Prin analize chimice asupra reziduurilor din vase, cercetătorii au identificat urme ale unor acizi caracteristici fermentației, precum acidul succinic și acidul piruvic, semn al prezenței mustului fermentat. Aceasta sugerează că locuitorii Troiei consumau o formă primitivă de vin, diferită de cea modernă, dar tot vin.
Elementul care schimbă viziunea tradițională este tipul de recipient examinat: nu este vorba doar despre potirele luxoase asociate palatelor, depas amphikypellon, amintite în Iliada și Odiseea și descoperite de Heinrich Schliemann în secolul al XIX-lea, ci și despre cupe simple folosite de oamenii de rând. Reziduurile de fermentație se găsesc atât pe vasele considerate rituale, cât și pe cele de uz zilnic, ceea ce sugerează că vinul nu era exclusiv apanajul aristocrației, ci făcea parte din consumul curent al comunității troiene. Se pare că la Troia vinul nu era păstrat doar pentru sărbători regale; era prezent și la mesele obișnuite.
Studiul, publicat în American Journal of Archaeology, modifică ușor modul în care ne reprezentăm viața în Epoca Bronzului în regiunea mediteraneană. Ipoteza că vinul era rezervat strict cercurilor de putere pare, în lumina acestor dovezi, incompletă: existau băuturi fermentate consumate pe scară largă, integrate în dieta de zi cu zi. Descoperirea arată cum analizele științifice moderne pot rectifica interpretările istorice bazate pe texte sau pe impresii din situri arheologice mai vechi.
Studiul aduce și o notă de continuitate culturală: regiunile din jurul Mării Mediterane au menținut, de-a lungul mileniilor, legături strânse între agricultură, producția de băuturi fermentate și ritualurile sociale. Găsirea de la Troia indică faptul că aceste practici erau mai răspândite decât se credea și că modul în care societățile antice gestionau producția și consumul unei băuturi poate lămuri structura socială a epocii. De pildă, identificarea acidului succinic și a celui piruvic pe vase vechi constituie o dovadă solidă pentru istoria vinului, așa cum textele homerice ofereau o imagine literară a banchetelor. Combinarea ambelor perspective oferă o imagine mai nuanțată: nu doar scene ceremoniale, ci și obiceiuri cotidiene.
Cercetarea Universității din Tübingen demonstrează cum un detaliu chimic, urme de must fermentat, poate modifica percepția asupra unei întregi societăți. Aceleași vase descoperite de Schliemann, reinterpretate cu metode contemporane, evidențiază o continuitate între arheologia clasică și științele moderne. Cum se vede asta azi? Gândiți-vă că un simplu recipient, fie potir, fie cană obștile, poate spune povești despre cine avea acces la anumite resurse și despre felul în care comunitățile împărțeau hrana și băuturile. Ce alte obiceiuri cotidiene ale antichității așteaptă să fie dezvăluite de analize chimice moderne?
Fii primul care comentează