Când un supermarket din sediul Parlamentului European ajunge în mijlocul unei controverse legate de produse care par italiene, dar nu sunt, e greu să nu te întrebi ce înseamnă cu adevărat autenticitatea alimentelor pe care le cumpărăm. Istoria comerțului cu alimente e plină de cazuri în care produsele și-au schimbat eticheta pentru piețele externe; fenomenul actual este numit Italian sounding și revine frecvent în discuțiile despre proveniența produselor și protecția mărcilor.
Ministrul italian al Agriculturii, Francesco Lollobrigida, a semnalat pe pagina sa oficială de Facebook prezența unor produse care imită mărcile sau rețetele italiene pe rafturile unui minimarket Delhaize din interiorul Parlamentului European. El a caracterizat situația ca fiind inacceptabilă și a cerut verificări imediate. Magazinul funcționează de aproximativ trei ani în clădirea instituției; anterior fusese operat de un alt lanț de retail, notează presa italiană. Fotografiile publicate arată borcane cu sosuri și alte produse ambalate care sugerează bucătăria italiană, fără a avea însă origine italiană.
Italian sounding desemnează practica prin care producători din afara Italiei folosesc denumiri, ambalaje sau elemente vizuale care sugerează legături cu Italia, deși produsul nu are nicio legătură reală cu producția sau forța de muncă italiană. Estimările oficiale arată că peste două treimi dintre produsele comercializate la nivel mondial ca fiind italiene nu au, de fapt, nicio legătură cu Italia. Cea mai mare surpriză vine din Statele Unite, unde valoarea acestor imitații a depășit 40 de miliarde de dolari, un indicator al puterii unui brand asociat unei bucătării naționale.
Producătorii italieni trag un semnal de alarmă însoțit de date concrete referitoare la cantitățile fabricate sub denumiri inspirate din specialități italiene: anual ar fi produse aproximativ 222 de milioane de kilograme de „Parmesan”, 170 de milioane de kilograme de provolone, 23 de milioane de kilograme de pecorino romano și aproape 40 de milioane de kilograme de alte brânzeturi „în stil italian”, precum friulano. La acestea se adaugă peste 2 miliarde de kilograme de mozzarella, iar totalul brânzeturilor care reproduc tipare italiene se apropie de 2, 7 miliarde de kilograme. Aceste cifre ilustrează nu doar dimensiunea pieței, ci și importanța economică a protejării indicațiilor geografice și a denumirilor tradiționale.
Subiectul ridică întrebări practice: cum verifici autenticitatea unui produs de pe raft, cine răspunde pentru confuzia creată consumatorilor și ce mecanisme instituționale sunt suficiente pentru a apăra producătorii autohtoni? Parlamentul European găzduiește acum un magazin care, din dorința de a oferi o gamă variată de produse, a devenit scena unei dispute diplomatice despre origine și etichetare. Cazul amintește că, dincolo de marketing, există un impact economic concret pentru țările care și-au construit o identitate gastronomică.
Datele despre volumele de brânzeturi „în stil italian” și suma estimată în SUA arată că fenomenul nu este doar o problemă de imagine, ci și de concurență comercială. Măsurile cerute de Lollobrigida, verificări și clarificări privind sortimentul din magazin, urmăresc să aducă transparență. Rămâne de văzut dacă va exista o reacție mai amplă la nivel european privind standardele de etichetare sau dacă problema se va soluționa punctual, doar pentru acel minimarket.
Minimarketul Delhaize din Parlament, apariția unor borcane care sugerează sosuri italiene și cifrele referitoare la „Parmesan” și mozzarella reflectă atât amploarea fenomenului Italian sounding, cât și presiunea pentru protejarea originilor alimentare. Ce măsuri crezi că ar fi potrivite pentru clarificarea etichetării produselor și pentru protejarea consumatorilor și a producătorilor?
Fii primul care comentează