Situația comercială a României în prima jumătate a anului 2025 arată un deficit mai accentuat decât în anul precedent, iar informațiile provin de la INS, instituția care păstrează datele economice ca pe niște înregistrări statistice. Deficitul balanței comerciale pentru intervalul ianuarie–iulie 2025 a însumat 19, 31 miliarde euro, în creștere cu 7, 1% față de aceeași perioadă din 2024, ceea ce în termeni practici înseamnă un spor de 1, 27 miliarde euro la diferența dintre importuri și exporturi.
Din perspectivă istorică, balanța comercială a fost un indicator monitorizat îndeaproape de guverne și investitori, de la tranzacțiile comerciale din secolele trecute până la rețelele globale de azi. România, integrată în fluxurile comerciale ale Europei și ale lumii, reflectă prin aceste cifre evoluțiile economiei interne: consumul, sectorul industrial, capacitatea de producție și relațiile cu partenerii externi. Un deficit în creștere poate indica fie o cerere internă puternică pentru bunuri pe care țara nu le produce suficient, fie o dinamica mai lentă a exporturilor, sau ambele situații concomitent.
INS a făcut publice aceste date pe 9 septembrie 2025, iar interpretarea lor necesită atenție: ce sectoare au contribuit la majorarea importurilor, ce produse sau servicii au rămas stagnante la export și în ce măsură aceste tendințe sunt influențate de politicile economice actuale. De pildă, dacă majorarea importurilor e legată de echipamente tehnologice sau de materii prime pentru industrie, asta poate fi un semn pozitiv pe termen lung, deoarece sugerează investiții. În schimb, o reducere a exporturilor în sectoare tradiționale ar putea pune presiune pe cursul de schimb și pe contul curent.
Cifrele brute nu oferă imaginea completă: ele trebuie corelate cu evoluția PIB, cu nivelul inflației, cu politica fiscală și cu dinamica consumului. În același timp, relațiile comerciale cu Uniunea Europeană și cu statele din regiune rămân cruciale pentru înțelegerea structurii exporturilor și importurilor. Pentru mediul de afaceri, un deficit în creștere poate însemna atât oportunități, acces la materii prime sau tehnologii, cât și provocări privind competitivitatea produselor românești pe piețele externe.
Pe termen scurt, autoritățile pot interveni cu măsuri menite să stimuleze exporturile sau să înlocuiască importurile prin politici industriale și de investiții. Pe termen lung, investițiile în educație, inovație și infrastructură productivă sunt instrumentele care pot transforma un dezechilibru recurent într-un motor de creștere economică.
Datele INS, publicate la începutul lunii septembrie, ne oferă doar o fotografie a situației economice: deficit de 19, 31 miliarde euro pentru ianuarie–iulie 2025, în creștere cu 1, 27 miliarde euro comparativ cu 2024. Această cifră ridică întrebări concrete despre ce produse domină importurile, ce industrii ar putea mări exporturile și ce politici publice ar contribui la echilibrarea balanței. Cum ar arăta o strategie concretă de reducere a deficitului bazată pe date reale: identificarea a 3–4 sectoare cu potențial exportator, stimularea investițiilor în tehnologie și logistică și colaborarea cu partenerii europeni pentru acces la piețe mai extinse. Sunt pași practici, măsuri care pot produce schimbări palpabile dacă sunt susținute de politici fiscale și strategii coerente.
Propun o întrebare: care crezi că ar trebui să fie prioritatea autorităților pentru a ameliora balanța comercială, sprijinirea exportatorilor, înlocuirea importurilor prin dezvoltarea industriei locale sau atragerea de investiții străine în sectoare cu valoare adăugată?
daaa, alt deficit, noi muncim, alții vând… cine plătește?
Interesant, dar mă pune pe gânduri creșterea asta de 1,27 mld €; pare mică procentual, dar pe termen scurt poate însemna presiune pe curs și pe prețuri. Eu zic că primul pas e ușor practic: identificați 3-4 industrii cu potențial (auto component, agroprocesare, IT&C servicii și echipamente medicale) și dați-le fiscalitate preferențială temporar + granturi pentru export; dacă importurile cresc din cauză că nu există inputuri locale, investițiile în lanțuri de aprovizionare ar avea sens, nu doar socialism de vorbe. Și da, să nu uităm: atragere de investiții străine targeted, dar cu condiții de transfer tehnologic; altfel vine doar capital pasiv și tot importăm.