De când oamenii au început să folosească condimente, coriandrul a fost una dintre ierburile care provoacă cele mai aprinse discuții: fie e vedeta preparatului, fie evităm consumul ca pe o eroare culinară. Povestea despre cine, ce și unde: subiectul este coriandrul, discuția ține de gustul său polarizant, iar locul este global, de la tacos și guacamole în America Latină la curry-uri asiatice și tajine-uri marocane. Istoric, ierburi precum pătrunjelul sau rozmarinul au avut trasee mai puțin controversate, dar coriandrul a rămas faimos pentru capacitatea de a diviza opiniile la masă.
Motivul acestei dispute nu este doar cultural sau legat de obiceiurile culinare; are rădăcini în genetică. Biomedicul Sandra Ortobones explică pe scurt că o variantă a genei OR6A2 face anumite persoane hipersensibile la aldehide, compuși care se găsesc în coriandru. Practic, pentru cei care poartă acea variantă, coriandrul nu are un gust neutru sau proaspăt, ci seamănă cu senzația de a mesteca o pastilă de săpun. Nu e vorba de imaginație sau gust „stricat”, ci de felul în care receptorii olfactivi interpretează anumite molecule. Așadar, ceea ce pentru unii e prospețime citrică, pentru alții evocă un produs de curățenie. Cine nu iubește ambiguitățile gastronomice?
Fenomenul nu e rar: estimările arată că între 4% și 21% dintre oameni percep coriandrul ca având un gust neplăcut, procentul variind considerabil în funcție de grupuri etnice și culturale. Această variație explică de ce în Europa coriandrul nu e la fel de popular ca pătrunjelul sau cimbrul, în timp ce în America Latină este aproape indispensabil în sosuri proaspete, guacamole și supe. În Asia apare frecvent în curry-uri, supe și salate, iar în Maroc intră în amestecuri de condimente pentru tajine-uri și chiar în pâine. Deci nu este doar o plantă exotică folosită ocazional; este o componentă importantă a multor bucătării regionale.
Pe lângă discuțiile despre gust, coriandrul aduce și beneficii nutriționale: conține vitamine, antioxidanți care protejează celulele și compuși care pot susține digestia și reduce senzația de balonare. Asta nu transformă consumul într-o obligație, dar oferă un raționament pentru cei care îl includ în dietă. Pe scurt, dacă îți place coriandrul, ai motive gustative și nutriționale; dacă nu îți place, nu e vina ta, ci a genelor, o scuză simplă și sinceră la următoarea cină între prieteni.
Coriandrul apare în multe preparate și regiuni: guacamole, tacos, ceviche, mojo verde din Insulele Canare, curry-uri asiatice, supe, salate și tajine-uri marocane. Proporția celor care îl detestă variază între 4% și 21% la nivel global, iar responsabilă pentru percepție este o variantă a genei OR6A2, sensibilă la aldehide. Beneficiile includ vitamine, antioxidanți și sprijin pentru digestie. Cum procedezi dacă vrei să eviți totuși acel gust de săpun? Folosește pătrunjel sau busuioc ca alternativă sau optează pentru frunze de coriandru foarte proaspete, care uneori atenuează nota neplăcută.
Gustul discordant al coriandrului evidențiază cum biologia și cultura modelează felul în care mâncăm. Exemplul genei OR6A2 arată că preferințele alimentare pot fi la fel de mult chestiuni biologice ca și tradiționale. Tehnic, 4–21% dintre oameni percep coriandrul ca neplăcut; cultural, planta rămâne omniprezentă în multe bucătării (America Latină, Asia, Maroc); nutrițional, oferă vitamine și antioxidanți.
Tu ce zici: coriandrul e regulă sau excepție la masa ta?
daaa, mie miros a săpun uneori, evit pe cât pot, folos pătrunjel în loc.