Darja Richter-Widhoff, designer și cadru didactic, vorbește la Sibiu despre posibilitatea ca moda să devină mai responsabilă și mai lentă, abordând tehnologii noi, educație și schimbări în modul în care cumpărăm și percepem hainele. Într-o industrie care s-a transformat rapid în ultimele decenii, de la ateliere artizanale la producție de masă la scară globală, ideile ei îmbină tradiția meșteșugului cu inovațiile digitale ce promit diminuarea risipei.
Richter-Widhoff, născută în 1965, a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Berlin și și-a construit o carieră în care materialitatea și țesătura sunt terenuri de experimentare. După ce s-a mutat în Franța în 1993 a colaborat cu Martine Sitbon și a lansat ulterior propriul brand, primind în 1997 premiul ANDAM. A lucrat cu case precum Versace, Maison Leonard și Paul Smith, iar în prezent predă la EnsAD și co-conduce programul de master ENAMOMA-PSL „Fashion & Materials”, axat pe tranziția ecologică, socială și tehnologică în industrie. Vara aceasta a participat la Rencontres européennes de Transylvanie, la Feeric Fashion Week în Sibiu, unde tema Speeding Up Slow Fashion a pus în discuție cum poate fi accelerată moda lentă fără a-i trăda principiile.
Pentru Richter-Widhoff, echilibrul între fast fashion și sustenabilitate necesită intervenții pe mai multe planuri: materiale și procese de producție mai corecte din punct de vedere ecologic și social, diminuarea deșeurilor și modele circulare care integrează reparabilitatea și reciclabilitatea. Educația și legislația sunt stâlpi ce pot schimba percepțiile publice; dacă valorile privind ciclurile naturale și importanța materiilor prime sunt predate de timpuriu, devine mai dificil pentru companii să practice greenwashing. Această observație nu e o simplă condamnare a industriei, ci un apel la responsabilitate: moda trebuie să reflecte costurile reale și să împartă prețul corect între toți participanții din lanțul de producție.
Întrebarea dacă slow fashion poate fi accelerată fără a-și pierde valorile rămâne fundamentală. Richter-Widhoff precizează că slow fashion este, înainte de toate, o mișcare socială, nu doar un set de tehnici. Accentul cade pe calitate, pe meșteșug, pe susținerea artizanilor locali și pe legătura emoțională creată de un obiect bine făcut. Provocarea constă în păstrarea acestor baze chiar și atunci când se caută extinderea impactului pozitiv al conceptului. Există riscul ca ideea să devină un alt tip de greenwashing, dar educația timpurie ar putea reduce vulnerabilitatea publicului la astfel de practici.
Pe plan practic, modelele de fast fashion se sprijină în mare parte pe exploatarea resurselor, astfel încât schimbarea sistemică implică redistribuire, transparență și noi metode de lucru. Designerii au un rol esențial: în faza de proiectare pot determina până la 80% din impactul final al unui produs. Asta înseamnă că alegerile lor privind materiale, construcții, modularitate și posibilitatea de reparație pot micșora semnificativ consumul de resurse pe termen lung. Creativitatea rămâne motorul schimbării: trebuie utilizată nu doar pentru forme noi, ci și pentru soluții durabile.
Tehnologiile noi au un rol important în această tranziție. Instrumentele digitale, de la blockchain la inteligența artificială, pot spori transparența, pot limita supraproducția prin predicții de piață mai exacte și pot reduce necesitatea prototipurilor fizice. AI facilitează experimente cu volume și proporții noi, adaptate corpului uman, iar biomaterialele deschid posibilitatea unor materiale compozabile sau fără fire tradiționale, înlocuind plasticul sau pielea în anumite cazuri. Toate acestea arată că tehnologia nu este doar un suport logistic, ci și un laborator estetic și etic care poate reimagina practicile curente.
Richter-Widhoff subliniază și aspectele practice ale garderobei personale: utilizarea conștientă a hainelor, repararea, personalizarea și reinterpretarea lor transformă piesele vestimentare în obiecte cu poveste, veritabile trofee personale. Această atitudine reduce consumul și crește valoarea emoțională a fiecărei piese. Iar la nivel industrial, accelerarea modului lent poate genera modele de business noi, centrate pe circularitate, reciclare și cercetare materială.
Implicarea designerului în moda durabilă nu se limitează la estetică. E vorba de a pune întrebări clare: cui mă adresez, ce mijloace folosesc, care vor fi consecințele? Colaborarea cu experți din alte domenii și respectul pentru cunoștințele existente sunt cruciale. Creativitatea trebuie să rămână liberă, dar orientată spre soluții care reduc impactul asupra mediului și distribuie corect costurile. În această perspectivă, tehnologia, educația și responsabilitatea devin pârghii complementare.
Subiectele tratate, de la AI la biomateriale, de la educație timpurie la reparabilitate, exemplifică direcții concrete: utilizarea inteligenței artificiale pentru evitarea supraproducției, adoptarea biomaterialelor pentru compozabilitate, proiectarea de articole ușor reparabile și politici care repartizează prețul real al producției. Aceste elemente, menționate în discursul Darjei Richter-Widhoff, oferă puncte de plecare palpabile pentru oricine dorește să regândească moda: branduri, designeri, instituții educaționale sau consumatori care vor să-și gestioneze garderoba cu mai multă eficiență.
ENAMOMA-PSL, EnsAD, Feeric Fashion Week și colaborările cu case precum Versace sau Paul Smith sunt exemple care arată că transformarea este în desfășurare și că tradiția poate fi combinată cu experimentul tehnologic. Urmează un proces de adaptare: reguli mai clare, educație care formează consumatori informați și designeri responsabili, plus inovații materiale și digitale ce reduc risipele. Aceasta nu reprezintă o listă de dorințe, ci o hartă de tehnici și instituții capabile să facă diferența.
Feeric Fashion Week la Sibiu și programul ENAMOMA-PSL sunt repere indicate de Richter-Widhoff care demonstrează cum cercetarea, învățământul și scena publică se pot îmbina pentru a produce schimbare. Ideea centrală rămâne că designerii modelează majoritatea impactului produselor încă din faza de proiectare, iar tehnologiile emergente pot transforma intențiile bune în practici scalabile. Creșterea gradului de conștientizare prin educație timpurie rămâne una dintre cele mai eficiente strategii pentru a limita folosirea înșelătoare a etichetelor verzi.
ENAMOMA-PSL e un exemplu concret de program care pregătește profesioniști capabili să conecteze designul, managementul și ingineria pentru o tranziție sustenabilă. AI, blockchain și biomaterialele sunt deja instrumente folosite, iar date precum influența de 80% a designerilor asupra impactului produsului oferă direcții clare de prioritizare. Aceste aspecte arată că schimbarea nu e doar teoretică, ci aplicabilă prin proiecte, politici și practici educaționale. Vrei să afli cum ți-ai putea reorganiza garderoba ca să consumi mai puțin și să păstrezi mai mult?
Interesantă legătura dintre AI și reducerea supraproducției; dar cum se asigură trasabilitatea materialelor la scară industrială?