Daniel David: schimbarea sistemului educațional în mod concomitent și măsuri pentru cei 100.000 de elevi din zonele rurale

Ministrul Educației, Daniel David, a discutat la Digi24 despre învățământul simultan, sistem în care învață în jur de 100.000 de elevi din mediul rural, și a subliniat că statul nu pregătește profesorii pentru această formă de predare. Problemele sunt atât de natură logistică, cât și legate de formarea cadrelor didactice, iar soluțiile necesită o decizie clară privind modelul de școală pe care dorim să îl adoptăm.

Școala cu clase combinate nu este o invenție recentă; are o tradiție îndelungată în mediul rural european și persistă acolo unde densitatea populației nu justifică existența unor clase separate pe nivel. În România situația este similară: în multe comune mici, o singură clasă poate reuni doi-trei copii de clasa a II-a, unul de clasa a VI-a și unul de clasa a VIII-a, toți având același profesor în aceeași sală pe parcursul orelor. Aranjamentul funcționează dacă există profesori bine pregătiți să gestioneze niveluri diferite, însă devine problematic în absența unei formări specifice. Daniel David a observat că, spre deosebire de noi, țări precum Franța sau Irlanda nu doar practică învățământul simultan, dar și investesc în pregătirea profesorilor pentru această realitate. El a menționat că în Irlanda ponderea claselor simultane la nivel primar este, procentual, chiar mai mare decât în România, dar diferența constă în pregătirea cadrelor didactice: acolo profesorii învață să predea „în logica” învățământului simultan. Aceasta transformă o dificultate într-o practică didactică funcțională; la noi, lipsa unei astfel de pregătiri face ca sistemul să fie adesea ineficient.

Ministrul a prezentat două direcții clare: ori menținem învățământul simultan și atunci trebuie să investim în formarea profesorilor capabili să gestioneze clase mixte, ori renunțăm la el și asumăm costuri logistice importante, precum transportul elevilor cu microbuze sau asigurarea unor internate. Ambele opțiuni implică resurse și priorități politice. Schimbarea modelului nu e doar o chestiune administrativă; are efect direct asupra vieții familiilor din sate, asupra timpului copiilor și asupra calității pregătirii pentru examene, în special când în aceeași sală se află un elev de clasa a VIII-a care se pregătește pentru teste importante.

Observația lui Daniel David ridică o întrebare esențială: dorim un model adaptat realității rurale, cu profesori specializați pentru învățământ simultan, sau preferăm un model centralizat care impune deplasări și internate? Fiecare opțiune are costuri și avantaje diferite, iar realismul politic și bugetar contează. În timp ce Franța și Irlanda par să fi găsit soluții practice prin formare și organizare, România trebuie să decidă dacă urmează aceeași cale sau optează pentru alternative mai costisitoare.

Daniel David a oferit și cifre: aproximativ 100.000 de elevi afectați la nivel național. Această estimare ilustrează amploarea problemei: nu mai este vorba doar de câteva școli izolate, ci de un număr semnificativ de copii și părinți pentru care alegerea modelului școlar va determina accesul la învățare și la resurse. Exemplul concret al unei clase mixte (trei elevi de clasa a II-a, unul de a VI-a și unul de a VIII-a cu un singur profesor) evidențiază provocările pedagogice: cum împarți timpul, cum asiguri progresul pentru toți și cum pregătești elevul de clasa a VIII-a pentru examene într-un astfel de context?

Comparând modelele, decizia politică rămâne esențială: fie consolidăm formarea cadrelor pentru un învățământ simultan funcțional, fie investim în infrastructură de transport și cazare pentru a concentra elevii în școli cu clase separate. Ambele variante necesită planificare pe termen lung și fonduri dedicate. Nu este vorba doar despre preferințe administrative, ci despre alegerea unui sistem care să asigure continuitate și echitate educațională pentru copiii din mediul rural.

Daniel David a adus în discuție și o dilemă practică: comunitățile nu au libertatea de a alege modelul; deciziile se iau în mod centralizat. Prin urmare, soluțiile ar trebui să fie realiste și consultate cu comunitățile vizate, pentru ca schimbările să nu genereze costuri neprevăzute sau dificultăți pentru părinți.

Cifrele și exemplele din discuție (100.000 de elevi, clase mixte cu niveluri diferite) arată limpede că problema nu poate fi tratată superficial. Reforma presupune fie investiții în formarea profesorilor, așa cum se întâmplă în Irlanda și Franța, fie resurse pentru transport și internare. Ambele abordări sunt posibile, dar vor influența vizibil viața copiilor din satele românești. Ce variantă ți se pare mai potrivită pentru comunitatea ta?