Ministrul Educaţiei, Daniel David, a precizat la Prima News că măsurile comunicate în sistemul educaţional nu sunt reforme, ci decizii de urgenţă şi de austeritate menite să permită încheierea anului şcolar cu salariile şi bursele achitate. El a afirmat că pentru aceasta ar fi fost nevoie de în jur de două miliarde de lei, sumă care nu putea fi obţinută prin rectificarea bugetară în actualul context de criză.
Încă de la început, discuţia privind bugetul educaţiei are o evoluţie: variaţii în urma crizelor economice, promisiuni de reformă care de multe ori rămân la nivel declarativ şi negocieri aprige în interiorul guvernului. Daniel David a subliniat că deciziile adoptate nu au fost comode, ci necesare. A vorbit despre un amestec de sentimente, pe de o parte o uşoară satisfacţie, pentru că măsurile aprobate permit plata salariilor şi a burselor până la finalul anului, lucru esenţial pentru un ministru; pe de altă parte, o doză de îngrijorare legată de impactul acestor măsuri fiscal-bugetare asupra întregului sistem educaţional.
Ministrul a respins eticheta de reformă aplicată de unii deciziilor recente. A reiterat că este vorba strict de măsuri de criză şi de austeritate adoptate pentru a face faţă situaţiei financiare. Necesitatea celor două miliarde de lei rezultă din realitatea cheltuielilor curente: salarii, burse, funcţionarea unor servicii esenţiale în şcoli. În condiţiile rectificării bugetare din acest an, a spus el, acel supliment nu putea fi obţinut, astfel că s-a optat pentru soluţii de ajustare internă.
Daniel David a explicat şi că, în implementarea acestor măsuri, s-a ghidat după două principii: raţionalitate şi decenţă. Prin raţionalitate a vrut să arate că intervenţiile nu au fost arbitrare, ci au la bază practici întâlnite şi în alte state membre ale Uniunii Europene, deşi nu reprezintă neapărat exemplul ideal al celor mai bune practici europene. Prin decenţă a înţeles că s-a încercat ca statul să ofere, pe cât posibil, resurse reale, proporţionale cu posibilităţile financiare curente.
Mesajul transmis este unul pragmatic: nu se susţine că s-ar fi rezolvat în mod structural problemele din educaţie, ci că s-au luat măsuri pentru a trece peste un an fiscal dificil fără a lăsa facturi neplătite. Aceasta implică şi concesii, şi limite, precum şi o conştientizare a efectelor pe termen mediu ale măsurilor de austeritate asupra şcolilor, cadrelor didactice şi elevilor.
Daniel David a reiterat că deciziile au fost impuse de constrângeri, nu motivate de orientări ideologice, ci de imperativul financiar. În acest cadru, apar întrebări despre viitor: cum vor fi refăcute resursele necesare pe termen lung, ce tip de reforme structurale ar fi utile atunci când condiţiile economice vor permite, şi care vor fi priorităţile concrete pentru anul următor. Datele esenţiale rămân: aproximativ două miliarde de lei necesare pentru asigurarea salariilor şi burselor până la sfârşitul anului, iar sursa temporară a ajustării a constat în limitarea internă a cheltuielilor în locul unei rectificări bugetare.
Daniel David a indicat costul estimat, a detaliat natura intervenţiilor şi a explicat motivele pentru care acestea nu pot fi catalogate drept reforme. Rămâne de urmărit dacă, pe măsură ce contextul economic se va modifica, guvernul va reuşi să transforme aceste intervenţii temporare în reforme durabile sau cel puţin să identifice surse stabile pentru plata drepturilor salariale şi a burselor. Ce părere ai despre soluţiile propuse de ministru pentru a asigura fondurile necesare educaţiei?
păi, și ce să zic… adică ok, înțelegem urgența, dar nu poți trage de-un an ba la salarii, ba la burse și spune „gata” — nu merge. probabil aveau de ales între două rele: să pună rectificare sau să taie din cheltuieli interne; dacă adevărat erau 2 mld necesari, asta e o sumă serioasă, nu se scoate din joben.
eu aș fi vrut mai multă transparență: care capitole exact au fost tăiate, ce efect pe școli mici/rurale (că acolo se vede tot), și cum recuperează pierderile anul următor. sunt soluții posibile: realocări temporare, credite pe termen scurt, parteneriate public-private selective, reducerea risipei administrative — dar toate astea cer plan și asumare, nu doar „am tăiat ce s-a putut”.
mai trist e că iarăși se pune problema reformelor „când va fi bani” — adică reforme structurale trebuie proiectate acum, nu doar promise. cine știe, poate se fac bine, dar eu sunt sceptic.
da, ok, plătesc acum, dar urmările: profesori demotivați, proiecte educaționale amputate, elevi fără activități extra — chestii care se văd mai târziu.
oricum, mi-ar plăcea o listă clară cu prioritățile pt 2026: unde se bagă banii, ce se recuperă, ce e definitiv tăiat. altfel rămâne doar o mână de măsuri de criză, nu o viziune. vezi să nu…