România plătește mult mai puțin pentru impozitele pe proprietăți decât majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, iar acest lucru se vede atât la suma pe cap de locuitor, cât și la ponderea acestor încasări în PIB. Analiza realizată de consultanții imobiliari de la Cushman & Wakefield Echinox, pe baza datelor Eurostat, arată poziția țării în clasament și motivele pentru care discrepanța s-a accentuat în ultimii ani.
Datele indică că veniturile din impozitele pe proprietăți în România au fost aproximativ 1, 8 miliarde de euro în 2023, echivalentul a circa 93 de euro pe cap de locuitor pe an. În comparație, media UE este de 710 euro pe locuitor, iar Franța ajunge la în jur de 1.550 euro. Alte exemple: Polonia a colectat 10, 7 miliarde euro, Spania 38 miliarde, Germania 40 miliarde, iar Italia 45, 3 miliarde. În Franța veniturile din impozitele imobiliare depășesc 100 de miliarde anual. Așadar diferențele sunt substanțiale, nu doar variații statistice nesemnificative.
Privite ca pondere din PIB, în România se colectează echivalentul a 0, 5% din PIB din impozite pe proprietăți, mult sub media UE de 1, 9%. În ultimul deceniu, această pondere a scăzut de la 0, 9% la 0, 5%, deoarece PIB-ul a crescut mai rapid decât veniturile generate de aceste taxe. Un factor important este și faptul că valorile impozabile nu au fost actualizate semnificativ din 2016, în pofida creșterii puternice a prețurilor activelor imobiliare. Cu alte cuvinte, evaluările rămase la niveluri vechi au „tăiat” din baza fiscală tocmai când piața accelera.
Din perspectiva structurii fiscale, taxele pe proprietăți contribuie cu doar 2, 1% la veniturile fiscale totale ale României, comparativ cu o medie UE de 4, 7%. În Franța, acestea reprezintă 8, 4% din veniturile fiscale, în Grecia 7%, iar în Spania 6, 7%. Aceste diferențe evidențiază două efecte opuse: pe de o parte, nivelul redus al taxării imobiliare a fost un avantaj competitiv pentru piața imobiliară românească, facilitând accesul la locuințe și susținând rata ridicată a proprietății private, cea mai mare din UE. Pe de altă parte, relaxarea fiscală restrânge resursele pentru investiții publice, mai ales că majoritatea acestor taxe sunt colectate la nivel local. Astfel, primăriile dispun de puține sume pentru infrastructură sau servicii publice.
Cushman & Wakefield Echinox clarifică și ce includ taxele pe proprietăți: impozitele anuale pe clădiri și terenuri percepute de autoritățile locale, precum și taxe ocazionale precum cele de transfer sau succesorale. Rata efectivă aplicată în România se numără printre cele mai mici din UE: pentru imobile rezidențiale se aplică, în funcție de categorie și zonă, cote între 0, 1% și 0, 3%, în timp ce proprietățile comerciale sunt taxate între 0, 5% și 1, 5%.
Analiza scoate la iveală un echilibru fragil: taxele reduse au stimulat creșterea pieței imobiliare și au făcut achiziția de locuințe mai accesibilă pentru mulți români, dar au redus capacitatea autorităților locale de investiție. În același timp rămâne problema actualizării valorilor impozabile, un subiect în principal tehnic, dar cu efecte vizibile asupra bugetelor locale. Cifrele, 1, 8 miliarde euro colectați în 2023, 93 euro pe persoană, 0, 5% din PIB, arată concret situația și sugerează că o eventuală realiniere a evaluărilor ar putea modifica semnificativ tabloul fiscal.
Datele referitoare la ponderea în PIB și sumele pe cap de locuitor scot în evidență două realități: politica fiscală locală a încurajat proprietatea privată, dar a limitat resursele pentru cheltuieli publice. Dacă valorile impozabile din 2016 ar fi fost actualizate treptat în funcție de evoluția pieței, diferențele față de media UE ar fi fost mai mici. Crezi că autoritățile locale ar trebui să ajusteze valorile impozabile pentru a crește veniturile, sau ar fi mai bine să mențină taxele reduse pentru a nu îngreuna accesul la locuințe?
Fii primul care comentează