De câteva decenii, discuțiile despre taxele pe proprietate fac parte din dezbaterea publică europeană, iar România revine în ecuație cu un rol distinct: are un regim de impozitare a proprietăților mult mai redus decât media Uniunii Europene. Analiza realizată de Cushman & Wakefield Echinox pe baza datelor EUROSTAT confirmă observațiile multora dintre investitori și consultanți imobiliari, povara fiscală locală asupra clădirilor și terenurilor rămâne, în comparație cu alte state membre, relativ redusă.
Datele evidențiază diferențe nete între țări: în vreme ce unele state europene aplică taxe pe proprietate considerabile care influențează piața imobiliară și deciziile de investiții, România păstrează cote și evaluări care se traduc în încasări mai mici din această sursă. Pentru un proprietar sau pentru cineva care intenționează să achiziționeze un imobil în scop investițional, asta înseamnă costuri anuale de deținere mai scăzute, un avantaj când se calculează randamentul. Pe de altă parte, nivelul redus al taxării poate limita veniturile locale folosite pentru infrastructură, servicii publice și întreținerea fondului construit, ceea ce are consecințe practice la nivel municipal.
Studiul Cushman & Wakefield Echinox, bazat pe date EUROSTAT, apare într-un context de interes crescut asupra modului în care structura fiscală influențează deciziile companiilor și fluxurile de capital. Pe piețele imobiliare mature, impozitele pe proprietate sunt uneori folosite ca instrument de politică pentru a descuraja speculative sau pentru a redirecționa resurse către investiții publice. În România, abaterile față de media UE reflectă atât politici fiscale istorice, cât și realități economice locale: prețuri mai scăzute ale proprietăților în multe regiuni, autorități locale cu grade diferite de libertate în stabilirea impozitelor și necesitatea de a găsi un echilibru între atragerea investițiilor și finanțarea serviciilor publice.
Practic, pentru investitori străini sau pentru companii care compară piețele, România se poziționează ca o destinație cu costuri recurente de proprietate competitive. Pentru autoritățile locale, mesajul este provocator: există posibilități de ajustare a politicilor fiscale, însă orice schimbare trebuie proiectată astfel încât să nu împovăreze excesiv proprietarii sau să diminueze atractivitatea investițională. Discuțiile privind taxarea proprietății vor rămâne relevante în anii următori, mai ales în contextul presiunilor pentru creșterea veniturilor bugetare și îmbunătățirea serviciilor publice.
Cushman & Wakefield Echinox și EUROSTAT oferă astfel un punct de plecare util pentru decidenți, investitori și specialiști imobiliari care doresc să înțeleagă competitivitatea fiscală a României în context european. Date numerice detaliate nu sunt prezentate aici, dar concluzia generală rămâne: impozitarea proprietăților în România este semnificativ sub media UE, situație cu impact direct asupra atractivității investițiilor și asupra bugetelor locale.
Cushman & Wakefield Echinox propune o comparație relevantă între sisteme fiscale; pentru investitori aceasta înseamnă calcule mai simple privind costurile de deținere, iar pentru administrații reprezintă o dilemă între menținerea avantajului competitiv și nevoia unor venituri publice mai consistente. Cum vor alinia politicile fiscale românești presiunile europene și nevoile interne rămâne o necunoscută, cu efecte concrete asupra pieței imobiliare, bugetelor locale și deciziilor de investiții.
Analiza indică limpede însă: nivelul impozitării proprietăților în România se situează sub media UE. Această stare de fapt influențează deciziile investitorilor, calculele randamentelor și prioritățile administrațiilor locale. Pe termen scurt, efectul este unul de atractivitate fiscală; pe termen lung, ar putea impune revizuiri pentru a susține servicii publice și infrastructura. Ce părere ai: consideri că România ar trebui să ajusteze fiscalitatea proprietăților pentru a crește veniturile locale sau să păstreze actualul avantaj competitiv pentru investitori?
Fii primul care comentează