Odată cu lansarea web-ului public și cu motoarele de căutare care au început să scormonească prin pagini, webmasterii au avut nevoie de o metodă simplă pentru a indica roboților ce este permis și ce nu; de atunci, experții în optimizare și administratorii de site-uri din întreaga lume folosesc fișierul Robots Exclusion Protocol, numit robots.txt, ca reper pentru crawlere. Originile datează din 1994, când standardul a fost creat pentru a aduce ordine în procesul de indexare; azi, în contextul motoarelor complexificate și al crawlerelor folosite și de servicii AI, stăpânirea modului corect de configurare rămâne crucială pentru vizibilitate și performanță.
Fișierul robots.txt are o structură foarte simplă, dar este practic: controlează ce bots (user-agent) pot accesa anumite resurse (Disallow sau Allow). Directivele uzuale sunt User-agent pentru a desemna botul vizat și Disallow pentru a bloca directoare sau fișiere; recent, directivele Allow aduc nuanțe, permițând să blochezi un director întreg și totuși să permiți anumitor fișiere, de exemplu User-agent: * Disallow: /private/ Allow: /private/public-file.html. Wildcard-urile, precum asteriscul, ajută la formularea unor reguli care acoperă mai multe situații fără a le enumera pe toate, iar dacă vrei restricție la nivel de pagină poți folosi Disallow: /folder/file.html pentru a bloca doar elementele problematice. Configurații avansate sunt folosite pentru a preveni problemele cu URL-urile parametrizate, de exemplu Disallow: /*?* pentru a evita indexarea variantelor cu parametri când nu poți aplica taguri canonical, sau pentru a bloca directoare generate greșit și a lăsa accesibil doar conținutul important prin Allow: /essential-content/.
Comentariile din robots.txt se marchează cu # și e recomandat să notezi data ultimei modificări, mai ales în caz de restaurări din backup; e un detaliu simplu care te scapă de surprize dacă cineva revine la o versiune veche din greșeală. Legarea unui sitemap XML la finalul fișierului rămâne acceptată și utilă, chiar dacă Google și Bing preferă trimiterea directă prin consolele lor pentru webmasteri: Sitemap: https://www.exemplu.ro/sitemap.xml ajută crawlerele să descopere structura site-ului. În ceea ce privește ritmul de crawl, comanda Crawl-delay poate sugera un interval între accesări, de exemplu Crawl-delay: 10, dar mulți roboți moderni sunt deja capabili să-și regleze singuri frecvența pentru a evita supraîncărcarea serverului.
Există capcane frecvente: o sintaxă greșită sau o ordine nepotrivită a directivelor poate genera interpretări neașteptate, iar blocarea exagerată reduce prezența în index și poate exclude și roboții folosiți de noile instrumente AI; dacă vrei cu adevărat ca o pagină să nu apară în index, noindex în metatag este mai sigur decât un simplu Disallow. De asemenea, nu toți crawleri respectă protocolul, deci pentru botii malițioși sunt necesare soluții alternative. Păstrează fișierul cât mai clar și concis, dar nu ezita să aplici configurații detaliate când este nevoie: combinațiile de Disallow și Allow permit precizii utile pe site-urile mari.
Robots.txt, creat în 1994, continuă să stabilească reguli clare pentru accesul roboților la conținutul web. Dincolo de aspectele tehnice, esențial rămâne echilibrul între vizibilitate și control: permiți indexarea conținutului valoros și protejezi ceea ce nu dorești public, folosind instrumente precum Allow, Disallow, Crawl-delay sau sitemap-uri și completând, când e nevoie, cu noindex pentru a exclude definitiv anumite pagini din index. Exemple practice de reținut sunt directivele pentru Googlebot, testarea fișierului în Google Search Console și includerea linkului complet către sitemap; astfel poți evita erori comune care afectează traficul și indexarea.
Ce ai modifica mai întâi în robots.txt al site-ului tău: ai bloca directoare întregi, ai permite doar anumite fișiere sau ai adăuga un link către sitemap?
Fii primul care comentează