Istoria Romei a fost mereu o sursă de inspirație pentru regizori și scenariști, de la epicele lui Ridley Scott până la serialele care contopesc istoria cu spectacolul; acum Starz a lansat Spartacus: House of Ashur, un sequel plasat în aceeași arenă sângeroasă, încărcat de violență explicită și cu un ritm care favorizează luptele în detrimentul nuanțelor dramatice. Serialul vizează atât fanii seriei originale, cât și pe cei pentru care scena gladiatorilor înseamnă mai mult adrenalină decât reflecție, iar trailerul, deja cenzurat pe YouTube din cauza imaginilor prea dure, lasă lucrurile clare.
Primul lucru care sare în evidență este cantitatea de sânge și mutilări; violența grafică e pentru mulți principalul argument al show-ului. Unele momente sunt ingenios concepute, dar VFX-ul nu păstrează întotdeauna iluzia; cu toate acestea, adepții genului nu ar trebui să rămână dezamăgiți. Unul dintre cele mai memorabile secvențe apare la finalul episodului 2, când Achillia, interpretată de Tenika Davis, își ia revanșa asupra gladiatorilor bărbați care au subestimat-o, o scenă în care coregrafia luptelor se împletește cu o doză de satisfacție narativă, dacă putem numi astfel o satisfacție într-un serial construit pe o regulă simplă: cine respiră mai puțin, iese din poveste.
Tenika Davis domină frecvent ecranul și pare să fi muncit din greu la antrenamente; Achillia are atitudine și energie, iar prezența ei aduce un suflu proaspăt care, din când în când, rupe monotonia luptelor continue. Introducerea unei gladiatoare femei are și o justificare istorică și funcționează narativ ca o variantă modernă a diversității în casting, fără a părea forțată. Claudia Black, în rolul Cossutia, e aproape la fel de convingătoare, alternând firesc între poziția de soție și cea de luptătoare. În schimb, celelalte personaje feminine rămân subdezvoltate și, din păcate, sunt adesea supuse degradărilor gratuite menite să provoace tensiune, un artificiu narativ întâlnit frecvent în dramele istorice.
Personajele masculine au alte slăbiciuni: în afară de Ashur și de omul său de încredere Korris, jucat de Graham McTavish, majoritatea bărbaților par definite în principal prin capacitatea de a lupta. Aproximativ 90% din timpul lor pe ecran e consumat de antrenamente și confruntări, iar încercările serialului de a introduce emoție sau complexitate se simt forțate și greoaie. În loc să te întrebi ce se va întâmpla din punct de vedere narativ, ajungi mai des să te întrebi cine va primi următoarea lovitură îngrozitoare.
Există însă câteva reușite care conferă valoare seriei: episodul 1 surprinde cu o apariție scurtă a lui Lucy Lawless, iar Ashur își menține o mână fermă în decizii ca nou dominus. Totuși, impresia generală e că urmărim un sezon de zece episoade care seamănă mai degrabă cu un maraton de gladiatori decât cu o dramă istorică nuanțată. Nuanța, sensul și complexitatea sunt aproape inexistente, în timp ce spectacolul de acțiune și luptele până la moarte sunt duse la extrem. Dacă asta cauți, serialul livrează; dacă vrei poveste și profunzime, s-ar putea să ți se pară o pierdere de timp.
Spartacus: House of Ashur este difuzat pe Starz. Serialul pune în discuție tensiunea dintre spectacol și responsabilitatea de a crea personaje credibile, iar prezența lui Tenika Davis și a Claudiei Black arată că o distribuție lucrată poate salva porțiuni importante dintr-un show axat pe violență. Rămâne deschisă problema modului în care producțiile contemporane pot reconstitui istoria fără a o folosi ca pretext pentru scene degradante sau șoc gratuit. Crezi că accentul pe spectacol în dauna poveștii afectează modul în care percepem trecutul prezentat pe ecran?
Fii primul care comentează