Comisia Europeană stârnește controverse privind trimiterea de forțe în Ucraina după încheierea războiului

De mai bine de un secol, Europa dezbate, negociază şi redesenează arhitecturi de securitate; acum, în contextul războiului din Ucraina, subiectul revenirii trupelor străine pe continent reapare în dialoguri diplomatice şi politice. În această ecuaţie sunt implicate instituţii europene, capitale precum Berlin, Paris şi Londra, dar şi organisme internaţionale din afara Europei.

Comisia Europeană a provocat polemici după ce preşedinta sa a sugerat că Uniunea Europeană pregăteşte planuri destul de detaliate pentru desfăşurarea de trupe în Ucraina ca parte a unor garanţii de securitate post-conflict. Răspunsul de la Berlin nu a întârziat: ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a apreciat discuţia drept prematură şi a subliniat priorităţile prezente, sprijinul militar şi financiar direct către Kiev. În esenţă, Germania transmite că planificarea unui angajament de trupe cere timp şi consens, iar pe termen scurt accentul rămâne pe livrările de armament şi asistenţa economică.

Totodată, planul diplomatic capătă formă: Franţa şi Marea Britanie organizează la Paris un summit dedicat garanţiilor de securitate pentru Ucraina, programat joi. Evenimentul, co-prezidat de Emmanuel Macron şi Keir Starmer, va reuni în jur de 30 de lideri, majoritatea din Europa. Volodimir Zelenski a fost invitat şi este aşteptat să participe; interesul diplomatic este accentuat de absenţa preşedintelui american Donald Trump de pe lista invitaţilor, semn al priorităţilor şi al unei alte geometrii politice în acest moment.

Pe scena internaţională non-europeană, Ucraina i-a criticat pe membrii Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, găzduită de China, pentru că în declaraţia finală nu a fost menţionat războiul din Ucraina. Plângerea scoate în evidenţă aşteptarea Kievului ca forurile multilaterale să abordeze direct un conflict care le influenţează securitatea şi stabilitatea regională.

Aceste mişcări diplomatice şi politice scot la iveală teme recurente în relaţiile internaţionale: cine oferă garanţii de securitate, în ce condiţii şi ce costuri politice implică. Propunerea de desfăşurare a trupelor ridică întrebări practice şi etice, mandatul, durata, mecanismele de supraveghere şi riscurile de escaladare, iar reacţiile statelor membre arată că, pentru moment, predomină prudenţa. Summitul de la Paris pare destinat construirii unui front diplomatic coerent şi clarificării aşteptărilor privind garanţiile de securitate, dar absenţele şi criticile venite din diverse părţi indică lipsa unui consens deplin.

Privit mai larg, dezbaterea reanimează dilemele privind suveranitatea, alianţele şi mecanismele de cooperare colectivă în Europa. Istoria sugerează că soluţiile durabile îmbină angajament politic, pregătire logistică şi consens regional. Rămâne de văzut dacă concluziile summitului vor genera un plan concret, larg acceptat, sau doar o listă de intenţii care va necesita noi runde de negocieri. Ce credeţi că ar trebui să primeze când se discută garanţii de securitate: solidaritatea promptă cu riscuri asumate sau o abordare mai prudentă, construită treptat?